"Nemuritorul" a sucombat de plictiseală la Nottara

să fii privitorul acestui pseudospectacol nu te-nvaţă decât un lucru: părul alb al actorului nu are nimic de-a face cu jocul de pe scenă!Subiectul, unul clasic (a se citi "desuet"), este lupta

să fii privitorul acestui pseudospectacol nu te-nvaţă decât un lucru: părul alb al actorului nu are nimic de-a face cu jocul de pe scenă!
Subiectul, unul clasic (a se citi "desuet"), este lupta dintre diavol şi înger pentru sufletul omului, suflet care doreşte să-i vină cât mai repede sfârşitul. Un singur actor în carne şi oase în distribuţia spectacolului de la Teatrul Nottara: ştefan Radof. Două voci dublează trei apariţii de pe un ecran imens, montat pe scenă. "Iar am dormit ca nesimţitul", se trezeşte oftând, de pe patul lui strâmt, un bătrân cu părul alb. Iar nu îi venise sorocul. Vorbeşte despre moarte liniştit. "Te simţi nemuritor înaintea morţii...", filosofează bătrânul. Pregătindu-se să mănânce obişnuitul pachet cu biscuiţi şi să bea eterna cană cu ceai de muşeţel, îi apare diavolul, îmbrăcat la costum, proiectat pe un ecran. Diavolul îl ademeneşte pe bătrân pentru a-i cumpăra sufletul, în schimbul bogăţiei, puterii sau tinereţii. Subiectul piesei nu este deloc unul fericit, nici măcar nu te pune pe gânduri, din contră, nu te face decât să te ridici de pe scaun şi să pleci. Replicile (niciuna memorabilă), care se voiau probabil cu tâlc şi cu o anume încărcătură, s-au dovedit a fi peste măsură de plictisitoare, iar ştefan Radof şi-a dat toată silinţa să impresioneze.
"Nemuritorul" a fost ucis la Nottara de sunetul când prea tare, când prea încet, de însuşi actorul care s-a chinuit să-şi spună replicile cu atâta patos, încât a căzut în neverosimil, de decorurile minimaliste şi neinspirate. "Nemuritorul", o farsă tragică după "Deus ex machina" de Gheorghe Săsărman, nu se înscrie în rândul premierelor care să determine publicul să reziste pe scaun timp de o oră şi 40 de minute. Deja, după primele zece minute, îţi dai seama că este o piesă ratată, realizată stângaci, cu multă improvizaţie şi prea puţină investiţie scenică. Nu mi-a inoculat deloc sentimentul de părere de rău sau solidaritate cu personajul, ci doar un regret că nu am ales alt spectacol.
Nici îngerul şi nici diavolul nu au convins. După mai puţin de o oră de amorţire, de căscat şi de moţăială, un flash ce imita sunetul unui gong, a răsunat în sală, zgâlţâindu-i pe cei care, din respect pentru actor sau regret pentru banii daţi pe bilet, nu au lăsat locul gol.
În pliantul primit la intrare, regizoarea Brigitte Drodtloff scrie cuvinte mari, dar goale de conţinut: "Nemurirea este o iluzie, diavolul bântuie în fantezia noastră, îngerul este dorinţă, un vis, Dumnezeu - o speranţă. Toate sunt închipuiri pe care le putem vedea, dar nu şi atinge". Oare? Eu, cel puţin, iertată fie-mi ignoranţa, nu am "văzut" închipuirile, nici siluetele îngerului sau ale diavolului pe scena de la Nottara. ştefan Radof este la fel de "profund": "Există nemurire sau e numai un moft al nostru, al oamenilor?" Să fim serioşi! (Nicoleta Zaharia)