Mircea Cărtărescu: ”Literatura mi-a dat sensul vieţii”
0Aseară, în deschiderea celei de-a treia ediţii a Festivalului Dilema veche de la Alba Iulia, invitatul special al festivalului, Mircea Cărtărescu, a vorbit în faţa câtorva sute de oameni despre literatură şi despre diferitele tipuri de scriitori.
În Cetatea Alba Iulia are loc în acest weekend un amplu festival cultural, cu dezbateri, confetinţe, lecturi publice, concerte, expoziţii sau ateliere pentru copii. Totul e organizat de revista ”Dilema veche” şi, după cum spunea redactorul-şef Mircea Vasilescu la deschiderea manifestării, programul festivalului, aşa divers cum e, reprezintă o extensie în lumea reală a revistei. Spre exemplu, în prima seară, publicul s-a delectat cu o conferinţă a lui Mircea Cărtărescu despre ”Edificiul literaturii”, un spectacol de teatru cu muzică interpretată live şi pantomimă intitulat ”Act Orchestra” şi un concert Zdob şi Zdub – la toate acestea adăugându-se o defilare a trupei scoţiene de cimpoaie Scottish Pipes Band, o altă defilare-reconstituire istorică a Legiunii a VIII-a Gemina şi Lupii Apoulonului şi un ceremonial al schimbului de gardă a Cetăţii Alba Iulia.
”«Dilema veche» a devenit un cetăţean al Cetăţii Alba Iulia pentru trei zile”, a spus Mircea Vasilescu, redactorul-şef al revistei.
”Şi eu sunt un dilematic”
Înainte de a intra în tema conferinţei lui din deschiderea festivalului, Mircea Cărtărescu şi-a exprimat încântarea despre cum a fost restaurată Cetatea Alba Iulia: ”Puţine oraşe din Europa - şi am vizitat destule – se pot mândri cu o asemenea mândreţe de cetate.”, a spus scriitorul.
Mircea Vasilescu, redactorul-şef al ”Dilemei vechi”, şi scriitorul Mircea Cărtărescu
De asemenea, Cărtărescu şi-a declarat admiraţia pentru revista ”Dilema veche” şi pentru spiritul ei: ”Şi eu sunt un dilematic şi am marele regret că nu am făcut parte din echipa revistei. Dar eu nu sunt un om de redacţie...”, a adăugat autorul ”Orbitorului”.
În conferinţa propriu-zisă despre ”Edificiul literaturii”, Mircea Cărtărescu a pornit de la o propoziţie scrisă de Franz Kafka într-o scrisoare către iubita sa Felice Bauer: ”În definitiv, eu nu sunt decât literatură” – scria Kafka. Cărtărescu a mărturisit că a fost bulversat când a citit această propoziţie, în adolescenţă, şi că de atunci s-a întrebat ce poate însemna acest lucru. Răspunsul l-a găst mult mai târziu, pe când scria al doilea volum din ”Orbitor”. Atunci, a avut revelaţia că ”acest lucru nu se poate înţelege, se poate doar trăi”. ”Literatura e un fel de-a vedea lumea. Literatura mi-a dăruit mai multă bucurie, mai multă satisfacţie decât orice altceva. Literatura mi-a dat sensul vieţii.”, a spus Mircea Cărtărescu.
Apoi, a descris ”Edificiul literaturii”: o bază, ca un dâmb, formată din literatura populară, un parter în care literatura este meserie, meşteşug, un etaj în care ea devine artă, un altul în care e transformată în religie, iar întreaga construcţie are în vârf statuia lui Franz Kafka, scriitorul pur care nu se considera scriitor, ci pur şi simplu literatură.