Exclusiv Mihail Porușniuc. Povestea unui pictor între sacru și profan: de la icoanele bizantine la arta modernă
0De la icoanele din satul natal la frescele bisericești și peisajele amintirilor, Mihail Porușniuc își dezvăluie drumul către autenticitate și profunzime în artă, care are același numitor comun: sinceritatea.
Mihail Porușniuc este un artist al contrastelor subtile, un pictor care își croiește drumul între sacru și profan, între trecut și prezent. La doar 29 de ani, el își poartă arta ca pe o mărturisire a propriei copilării, în care zăpezile înalte din satul Pîrcovaci, de lângă Hârlău (județul Iași), se împletesc cu lumina icoanelor bizantine. Momentul care avea să îi schimbe drumul în viață urma să fie unul neașteptat: prima icoană desenată la ora de religie, când profesoara i-a spus că are talent. A fost scânteia care a aprins în el dorința de a deveni artist. În prezent, Mihail este unul dintre participanții la expoziția-concurs „Catalizator de începuturi“. Evenimentul*, organizat de Asociația „Cred în România“ și sprijinit de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, îl aduce în prim-plan cu lucrarea „Ținta copilăriei“, un testament al modului în care își transformă amintirile în artă, la limita dintre vizibil și spiritual.
Pentru tânărul artist, devenit pictor de biserici, arta este o reîntoarcere la rădăcini și o călătorie spre universul interior. A petrecut primii zece ani din viață în satul Pîrcovaci, un loc care avea să-i influențeze decisiv traiectoria artistică. „Am copilărit până la vârsta de 10 ani în acest sat în care am avut parte de primele experiențe, primele întâlniri cu natura, cu iernile acelea cu zăpadă cât casa“, povestește Mihail pentru „Weekend Adevărul“. Aceste amintiri rămân pentru el în continuare un izvor nesecat de inspirație, regăsindu-se în multe dintre lucrările sale.
De la primele desene la arta frescei
Deși fascinat de artă încă de la o vârstă fragedă, drumul său în lumea picturii nu a fost unul ușor. „Povestea a început cumva destul de timpuriu. Îndrăznesc să spun că a fost chiar de pe la grădiniță. Îmi plăcea foarte mult să desenez, dar nu-mi dădeam seama despre ce este vorba. Doar desenam, atât“, mărturiseşte Mihail, cu un zâmbet nostalgic. Momentul de cotitură a venit în clasa a II-a, la ora de religie, când profesoara i-a îndemnat să deseneze o icoană după model. Tânărul îşi aminteşte că s-a bucurat foarte mult pentru că deja obișnuia să copieze iconițe pe hârtie: „Profesoara de religie a fost foarte plăcut impresionată de faptul că eu am desenat cât de cât asemănător cu originalul și mi-a spus: «Mihăiță, tu ai talent!»“. Această încurajare a reprezentat scânteia care i-a deschis calea spre o carieră în artele plastice. Cu entuziasmul caracteristic vârstei, Mihail a alergat acasă să le spună părinților. Ceea ce părea inițial doar un vis de copil a început să se transforme în realitate, chiar dacă acest lucru presupunea un efort considerabil pentru familia sa. „Fac parte dintr-o familie numeroasă și să merg la un liceu de artă însemna să mă mut la Iași, deci s-au schimbat socotelile. A fost un efort pentru ai mei, dar m-au susținut cu toată inima, le-am simțit entuziasmul“, spune Mihail. Astfel, în 2006 a dat examen și a fost admis la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă“ din Iași, unde a continuat gimnaziul și liceul, fiind înconjurat de oameni pasionați de artă, ceea ce l-a ambiționat să își urmeze calea. „Văzând atât de multe exemple în jurul meu, m-a ambiționat și m-a inspirat cu atât mai mult să trag tare, să muncesc, să ajung, să evoluez, să fac treabă cumva, să desenez cât mai bine, să pictez cât mai bine“, mărturisește artistul.
Tânărul nu a avut parte de epifanii în drumul său către lumea artelor, dar a fost captivat de povestea marilor pictori, precum Michelangelo, încă de mic copil: „Îmi amintesc că eram în clasele primare și mă uitam cu tata la un documentar despre Michelangelo, a cărui poveste mă captivase în totalitate. Mi-am zis: «Ce-ar fi dacă aș ajunge și eu un Michelangelo?». Erau visurile mele de copil“. Însă această „întâlnire“ cu Michelangelo avea să-l conducă mai târziu și către studiul picturii bisericești, care îl fascinase tot din copilărie. „Am fost atras de pictura bisericească. Văzând imagini, mergând prin biserici, mă întrebam cum au ajuns oamenii ăia să picteze tocmai acolo, ce înseamnă pictura bisericească, ce presupune fresca. Auzisem că e o tehnică specială care presupune rapiditate, că trebuie să te miști repede și să faci și frumos. Și chestiile astea m-au atras“, rememorează artistul.
Deși și-a dorit să învețe această tehnică încă din liceu, realitatea i-a oferit o primă dezamăgire: „Voiam să învăț frescă și când am ajuns la liceu, profesoara mi-a spus că abia la facultate se studiază“. Cu toate acestea, Mihail nu s-a lăsat descurajat. După ce a terminat clasa a X-a, el a avut ocazia să vadă ce înseamnă cu adevărat fresca pe un șantier de pictură bisericească, sub îndrumarea unui pictor din Iași. „La început m-am speriat foarte tare, mi s-a părut o chestie foarte grea, imposibil de realizat. Nu era ce mă așteptam. Ai nevoie de disciplină, de organizare, și eu, având 16 ani, habar n-aveam cu ce se mănâncă treburile astea, încă voiam să bat mingea“. Însă, cu toate că dificultatea acestei arte l-a surprins, nu a fost un motiv să renunțe, iar odată cu trecerea timpului a înțeles că acest drum presupune efort, răbdare și un anumit grad de maturitate.
Drumul spre măiestrie
În anii de facultate la Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ din Iași, secția Artă Murală, Mihail și-a aprofundat cunoștințele, fiind deja familiarizat cu principiile frescei: „Când am ajuns la facultate, eu aveam deja abecedarul, știam conceptele de bază. Mă simțeam stăpân pe mine că pot să fac: știam să țin în mână mistria, știam cum se pune fresca pe perete, cum se sclivisește, cum să pun culorile, care sunt timpii de așteptare. Nici la facultate nu se face fresca cum trebuie. Cea pe care au învățat-o colegii mei nu are nicio treabă cu fresca adevărată de pe șantier. Asta este realitatea“.
În 2019, după absolvirea studiilor de master la secția Pictură, s-a înscris ca ucenic pe șantierele de pictură bisericească din țară. Mihail a fost atras de această lume plină de simbolism și tehnici artistice complexe. În 2022, după examenele de stagiatură și autorizare, a obținut autorizația de pictor bisericesc. „Pictura bisericească din bisericile ortodoxe trebuie să dea omului impresia de imaterial – ceva dincolo de ce putem vedea sau palpa. Stilul bizantin a fost creat ca să ilustreze o altă realitate“, spune el. În viziunea sa, pictura bisericească este mai mult decât o artă, este un mijloc de a crea o legătură spirituală cu cei care o privesc, de a crea o stare de meditație, de rugăciune, o atmosferă ce transportă privitorul într-o altă dimensiune, diferită de cea a tablourilor laice: „Când vezi în biserică o pictură cu «Pilda talanților» sau «Pilda Fiului risipitor», te gândești că poate ar trebui să fii mai bun cu cei din jurul tău, mai atent“. În lumea picturii bisericești, Mihail Porușniuc își găsește inspirația în marii maeștri ai artei bizantine, care i-au modelat viziunea artistică și tehnica de lucru: „Îmi place foarte mult Teofan Cretanul, un pictor bizantin, care a și pus bazele școlii cretane. Când mă gândesc la pictura bisericească, clar prima dată îmi vine în minte pictura lui“. Această admirație pentru marii maeștri ai artei bisericești se reflectă în propria sa operă, unde tradiția și modernitatea se împletesc într-un mod natural, dând naștere unor lucrări care își păstrează esența și profunzimea.
„Sinceritatea, cel mai important instrument pe care îl pot folosi“
Deși pictura bisericească ocupă o parte semnificativă din activitatea sa, Mihail nu își neglijează pasiunea pentru pictura de șevalet. „Când mă întorc acasă, lucrez la proiectele mele. Mă pasionează pictura figurativă, realistă, și îmi place să redau poveștile pe care le văd și le trăiesc. Îmi doresc ca ele să rezoneze cu cei care se uită la picturile mele“, spune el, dezvăluind astfel dualitatea creației sale. Ceea ce îl diferențiază este modul în care reușește să îmbine cele două lumi: cea a picturii bisericești și cea a artei laice. Pentru el nu există o separare strictă între cele două. „Ambele stilurile de pictură au la bază aceleași elemente de limbaj plastic. Nu-mi este greu să trec dintr-o zonă în alta. De fapt, pasiunea mea pentru pictură mă ajută să creez atât în biserică, cât și pe șevalet. În biserică fac un figurativ abstractizat, dar nu într-atât de mult încât să devină abstract de tot. Nu pot să zic că fac eforturi excepționale ca să mă deconectez de zona religioasă și să mă conectez cu cea laică“, explică el. Mihail nu caută să-și explice pasiunea într-un limbaj pretențios. Pentru el, totul vine firesc, dintr-o chemare interioară. Nu a avut o epifanie sau un moment decisiv care să-i confirme calea. Pur și simplu, desenul și pictura au fost mereu acolo, în viața sa, ca o prelungire a propriului sine și a propriei memorii.
În arta sa, Mihail Porușniuc rămâne fidel unei distincții clare între pictura bisericească și cea laică. „Nu am făcut asta niciodată și nici nu mi-am pus cumva problema s-o fac“, spune el, referindu-se la ideea de a integra elemente religioase în pictura laică. Pentru Mihail, aceste două lumi artistice sunt separate prin natura lor. „De fiecare dată când pictez la șevalet, vreau să mă deconectez de zona bisericească. Nu știu dacă aș reuși să fac trecerea asta sau îmbinarea între cele două zone. Și dacă aș reuși, nu știu cât de mult ar avea efect sau cât ar ajuta povestea în sine“, dezvăluie artistul.
Peisajele realizate de Mihail Porușniuc, inclusiv cele din proiectul său de masterat, „Pîrcovaci – imagini reconstruite“, sunt inspirate din satul copilăriei sale. „Când eram la master m-am tot gândit ce să fac, cum să fac. Nu voiam să încerc ceva filosofic, să mă duc într-o zonă metafizică, și m-am gândit: ce poate fi mai sincer decât povestea mea, experiențele mele?“. Așa a început să picteze ceea ce a trăit în satul natal, încercând să aducă un strop din farmecul copilăriei sale în lucrările artistice: „Îmi doresc ca aceia care privesc lucrările să se regăsească în povestea mea. Sunt sigur că mulți oameni au avut parte de experiențe similare, chiar dacă nu toți au copilărit la sat“. Pentru Mihail, acest tip de abordare figurativă este esențial în discursul său artistic: „Cred că sinceritatea este cel mai important instrument pe care îl pot folosi. Îmi place să pictez și, dacă tot îmi place, am zis s-o fac cât se poate de asumat“.
„Ținta copilăriei“
Deși elementele religioase rămân strict legate de fresca bisericească, artistul recunoaște că există un element comun în ambele tipuri de lucrări: omul. „Chiar dacă este un peisaj, ca în cazul lucrării «Ținta copilăriei» de la «Catalizator de începuturi», în spatele imaginii este vorba despre oameni, despre experiențe. Pentru mine este suficient. Nu mai am nevoie să pun elemente sau simboluri religioase ca să plusez povestea sau să îi adaug o valoare suplimentară“, explică artistul. Participarea sa la expoziția-concurs „Catalizator de începuturi“ este doar un pas în afirmarea unei cariere artistice solide, construită cu mult studiu, cu perseverență și autenticitate.
„Ținta copilăriei“ oglindește una dintre temele centrale ale operei sale: dorința de a readuce în prezent fragmente din trecut, de a recunoaște în amintirile copilăriei o sursă inepuizabilă de inspirație, dar mai ales de a stârni emoție. Această abordare personală și sensibilă a artei reușește să atingă inimile privitorilor, invitându-i la o călătorie în propria lor memorie și la reflecții asupra valorilor esențiale. „Mă bucur că am reușit să fac câțiva oameni să se oprească din ceea ce făceau și să se gândească pentru câteva minute“, mărturisește Mihail.
Emoția, numitorul comun
Atunci când privește în urmă la parcursul său artistic, Mihail dezvăluie că firul roșu al creației sale este dorința de a picta cu sinceritate și de a aduce în fața privitorilor mai mult decât o simplă imagine. „Mi-am dorit să pictez, dar nu vreau să rămână doar un simplu peisaj sau portret. Vreau să fie încărcat și de poveste, de emoție. Chiar dacă unele picturi durează o lună sau două, iar altele o săptămână, lucrarea trebuie să aibă substanță, să fie consistentă“, adaugă artistul. Deși lumea artei este astăzi caracterizată de numeroase direcții și stiluri, pictorul a ales să rămână fidel propriei sale viziuni, una în care sinceritatea și emoția ocupă un loc central: „Mă interesează ca fiecare lucrare să aibă o poveste, să poată transmite mai mult decât ceea ce se vede la suprafață“, subliniază el.
Prin această abordare asumată, Mihail Porușniuc își construiește opera pe baza propriilor trăiri, aducând în fața publicului lucrări personale care ilustrează de fapt experiențele universale ale omului. De-a lungul parcursului său artistic a reușit să îmbine armonios aceste două fațete ale creației sale. Pe de o parte, pictura bisericească îl conectează cu o dimensiune spirituală, adânc ancorată în tradiție și în realitățile imateriale, oferind privitorului o stare de meditație și de contemplare. Pe de altă parte, lucrările sale de șevalet, inspirate adesea din peisajele copilăriei și din propriile experiențe, explorează lumea materială, vizibilă, creând o punte între emoțiile personale șicele universale. Prin acest echilibru între tradiție și contemporaneitate, artistul reușește să aducă în discuție teme universale, precum memoria, spiritualitatea și relația omului cu lumea înconjurătoare. În pictura bisericească, el găsește un cadru în care să exploreze simbolismul și dimensiunea transcendentă a artei, în timp ce în pictura de șevalet își permite libertatea de a se juca cu formele, culorile și emoțiile trăite. Acest dublu traseu artistic îl definește și îl transformă într-o voce autentică și inconfundabilă în peisajul artei românești.
* Lucrările pot fi votate de către public aici.
Se încarcă comentariile...
