Megadeth, The World Tour 2005, faza pe Bucuresti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Douazeci de jandarmi si tot atatia agenti de paza se lupta sa tina in picioare un gard de metal care sta gata sa cada. In spatele gardului, de sub claile de par mai mici sau mai mari, se scandeaza

Douazeci de jandarmi si tot atatia agenti de paza se lupta sa tina in picioare un gard de metal care sta gata sa cada. In spatele gardului, de sub claile de par mai mici sau mai mari, se scandeaza dezlanat: "Me-ga-deth!! Me-ga-deth!!" Mi-e greu sa ghicesc media de varsta, e un amestec de tricouri scrise in graba cu carioca, inscriptii originale" cu capete de mort, barbi, plete, cercei, piele si multe, foarte multe capse. Un "Security" se plimba prin fata scenei cu un baston si ameninta rockerii care, incurajati de prea multa bere, s-ar risca sa impinga prea tare gardul ca sa-si poata atinge idolii. "Nu-i bat", spune, "le dau doar peste degete". Si dintr-o data se face intuneric in Arenele Romane, pline pana la refuz, si urletele se dezlantuie... Pensionarii cu nepoti de mana s-au uitat mustrator la pletosii care au umplut Parcul Carol inca de pe la 7 seara. S-au agitat putin si spiritele, in buna traditie valaha - probele de sunet au durat mai mult decat trebuia si atunci oamenii... ei bine, oamenii voiau la concert, ce sa mai lungim vorba. Si au intrat la concert, cu aproape o ora mai tarziu. A meritat? In mod sigur, ar fi spus cei din fata gardului. Bere, zgomot mult, "Avatar", "Implant Pentru Refuz", de-ai nostri da' buni, inceput timid si final apoteotic, dar si australieni cu steag pe scena, "Dungeon", al caror moto e... mai greu de reprodus pe hartie. Si se face 11, atmosfera se incinge brusc si incepe Concertul! Pe chitara scrie "Blackmail The Universe", chitara da bine, chiar foarte bine, colegii ziaristi, mai norocosi, gasesc pene de chitara inscriptionate cu "Megadeth - The 2005 Tour" - asta e, pentru asta s-au inghesuit la porti, pentru asta au strans bani de bilet, pentru asta sunt toti, acum, aici... Berea si-a facut efectul, boxele stau sa explodeze, suntem in transa, fericiti si in randul lumii - avem si noi, aici, la Bucuresti, concerte adevarate cu trupe adevarate... Tarziu, in noapte, gardienii publici si jandarmii culeg rockeri amortiti de prin tufele parcului. Semn bun, ar spune superstitiosii: inca un concert reusit.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite