Lăpuşul regăsit

0
0
„De sus“ – sat Costeni
„De sus“ – sat Costeni

Partea dinspre sud a Maramureşului face obiectul atenţiei lui Răzvan Voiculescu, într-un impozant album de fotografie. Ţinut sălbatic şi primitiv, locuit de oameni aspri şi dintr-o bucată, Ţara Lăpuşului se alătură Dobrogei, o altă zonă fascinantă reflectată de artist într-un album foto.

Fotograful Răzvan Voiculescu nu se află la prima „ispravă" de acest gen. După ce şi-a început cariera ca autor al unor pictoriale uneori scandaloase prin scabros, pentru revista satirică „Plai cu Boi", artistul a schimbat cu totul macazul şi s-a specializat în reflectarea în imagini a unor ţinuturi arhaice din România, spectaculoase prin sălbăticia şi prin izolarea lor faţă de lume. Albumele de fotografie rezultate sunt rodul călătoriilor în astfel de locuri pustii ale artistului, efectuate pe motocicletă sau la pas. Cele mai remarcabile sunt cele dedicate Dobrogei, unul dintre cele mai fascinante pământuri româneşti - „sfârşit şi început de lume" -, precum şi Portiţei, loc (încă) sălbatic în care Dunărea se întâlneşte cu Marea.

Tărâmul unde uiţi de timp

De data aceasta, zona geografică din ţara noastră care a atras atenţia, pentru a fi reflectată prin lentilă, lui Răzvan Voiculescu este aşa-numita Ţară a Lăpuşului, partea dinspre sud a Maramureşului. „Un spaţiu aproape necunoscut, în care timpul îşi mai răreşte din asprime şi se lasă trăit, parcă, după liniile domoale în care lăpuşenii îşi încrustează lemnul", aşa cum spun bunii cunoscători ai acestei zone rar umblate din nordul ţării. Clişeele lui Răzvan Voiculescu au fost „capturate" timp de doi ani, între 2008 şi 2010, şi ele au rezultat acum într-un album masiv, de 300 de pagini color. „Din timp în timp, descopăr câte un loc unde pot să uit de timp. Lăpuşul a fost o astfel de întâlnire, în care tot ce îmi trecea prin faţa ochilor înceta să mai fie fugar şi îmi persista mai mult pe retină", îşi mărturiseşte Răzvan Voiculescu obsesiile de artist, care l-au dus la această „mirabilă întâlnire".

Simţ al detaliului

„Păgân câteodată şi mântuit pentru totdeauna", defineşte muzicianul Grigore Leşe, în cuvântul înainte al cărţii, tărâmul său natal, „Lăpuşul pierdut demult şi regăsit acum".Pentru cel care răsfoieşte, chiar şi fugar, paginile albumului atrage atenţia faptul că artistul se apleacă în egală măsură atât asupra locurilor - peisaje sălbatice, panorame ample etc. - cât şi asupra oamenilor care trăiesc aici. Discreţia caracterizează demersul lui Voiculescu, artist cu un simţ înnăscut al detaliului: avem şi portrete clasice, de figuri de „daci liberi" care l-au impresionat - mai ales bărbaţi şi femei în vârstă -, dar de multe ori peisajul uman este reflectat de urmele şi obiectele care dovedesc prezenţa fiinţelor. Fotografii cu prispele şi peretele unor case sau „naturi moarte" cu obiecte lăsate pe o masă devin astfel mai sugestive, prin discreţie, decât kitschul ţipător din pliantele de promovare ale „grădinii carpatine".

s

Info

„Destine Încrustate. Ţara Lăpuşului“, album de fotografie de Răzvan Voiculescu
Cuvânt înainte de Grigore Leşe
Editura Q-T-RAZ,
Bucureşti, 2010
Număr pagini: 300

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri