INTERVIU Ruxandra Ghiţescu, regizoarea filmului „Otto Barbarul“: Am vrut să deschid un dialog, o portiţă spre lumea complicată a adolescenţei VIDEO

0
0
FOTO: arhiva personală
FOTO: arhiva personală

„Am vrut să deschid un dialog, să deschid portiţa spre o lume care nu prea apare în filme, lumea complicată a adolescenţei“, spune Ruxandra Ghiţescu despre primul său lungmetraj, „Otto Barbarul“, care a primit 13 nominalizări la Premiile Gopo de anul acesta.

„Weekend Adevărul”: Cum a apărut lungmetrajul dumneavoastră de debut, „Otto Barbarul“? De la ce aţi pornit, cum aţi scris scenariul?

Ruxandra Ghiţescu: M-a interesat în forma cinematografică ce anume înseamnă „realism“, pentru că pe deoparte eu am făcut primii paşi spre experimentarea cu mediul cinematografic la începuturile neorealismului românesc şi, totodată, lucram încă din şcoală cu instalaţia video. Aşa că am plecat cumva în căutarea a ceea ce este adevăr atunci când lucrezi cu imaginea filmată, cu performarea în faţa camerei. Aşa am conceput acest dialog între o înscenare a realităţii şi realitate, care are loc în filmul „Otto Barbarul“.

Materialul filmat funcţionează de multe ori în jocul memoriei şi al proiecţiei astfel încât sfârşesti prin a construi o naraţiune proprie care nu bate cu realitatea obiectivă, ci cu cea subiectivă, emoţională. De fapt, alegi să vezi din realitate anumite elemente care îţi construiesc o anumită naraţiune. Am dorit să experimentez cu construcţia unei înţelegeri emoţionale a unui narativ cinematografic. Am ales o vârstă la care emoţiile nu sunt cenzurate, cea a adolescenţei, şi am dezvoltat de la aceasta povestea. Personajul Otto, punkerul de Bucureşti, a fost inspirat dintr-un articol pe care apoi l-am dezvoltat liber într-o poveste. Pot să spun că am încercat să explorez atât în etapa de scriere a scenariului, cât şi în cea de realizare a filmului zone sensibile pentru mine: vârsta adolescenţei, relaţia cu părinţii, depresia, responsabilitatea. Premisa era să nu fugim de vulnerabilitate şi, totodată, să nu dramatizăm într-un mod manipulator sau voyeurist.

Ce mesaj v-aţi propus să transmiteţi prin intermediul filmului?

Nu cred că mi-am propus să transmit mesaje, mai degrabă am vrut să deschid un dialog, să deschid portiţa spre o lume care nu prea apare în filme, lumea complicată a adolescenţei într-o formă acută a acesteia, spre relaţii care nu sunt simple şi nu pot fi trăite sau explicate prin raţiune, ci mai degrabă apelează la empatie.

otto barbarul

Otto Barbarul

Cum aţi lucrat cu echipa pentru acest prim lungmetraj?

„Otto“ a adunat în jurul său oameni care împreună au făcut filmul. Am avut sprijinul producătoarei Iuliana Tarnovetchi şi al echipei Alien Film, încă de la cea mai incipientă formă a scenariului, şi împreună ne-am aruncat în aventura asta tumultoasă a dezvoltării şi finanţării filmului. S-au alăturat rând pe rând Florentina Bratfanof, Dana Bunescu, Octavian Albu, Ana Drăghici, Mălina Ionescu, Anda Ionescu, băieţii de la Cardinal şi mulţi alţii alături de care am realizat filmul.

„Târziu am conştientizat polarizarea bazată pe gen“

Cum şi de ce aţi ales cinematografia? Care consideraţi că sunt principalele repere din formarea dumneavoastră artistică?

În mare parte datorez drumul meu unor oameni pe care i-am întâlnit, aş numi numai doi, deşi ei au fost mai mulţi şi în mai multe momente ale formării mele – Didi Danquart şi Răzvan Rădulescu, care mi-au fost profesori în Germania. Înainte să descopăr filmul ca mediu de expresie vizuală, nu mă puteam imagina nici măcar lucrând în domeniu. Eram un spectator în căutare de entertainment, nici măcar o cinefilă. În momentul în care am descoperit un cinema mai profund prin şcoala pe care am făcut-o, atunci s-a deschis o nouă lume.

Până nu de mult, regia era considerată o profesie aproape exclusiv masculină, în continuare numărul femeilor regizoare este considerabil mai mic decât al bărbaţilor. Cum vedeţi din acest punct de vedere profesia pe care aţi ales-o?

Am înţeles târziu diferenţele despre care vorbiţi. Eu nu prea m-am raportat la mine într-un sistem din acesta dual şi târziu am conştientizat polarizarea bazată pe gen. Mi se pare un domeniu greu pentru oricine şi aleg de multe ori să nu pornesc la drum văzând dezavantaje, ci mai degrabă atuuri. În România trăim într-o societate încă foarte patriarhală şi atunci adaptarea s-a făcut din mers. Cred că am avut mult noroc de oameni faini, care m-au păzit de aspectele urâte cu care multe dintre colegele mele s-au confruntat, dar sunt conştientă de aceste elemente discriminatorii.

Otto Barbarul

Otto Barbarul

Cum arată cotidianul dumneavoastră în această perioadă deloc liniştită, cu o pandemie care încă nu s-a terminat şi un război aproape de graniţa României?

Am un copil care a făcut mult timp şcoala online, un partener care lucrează de acasă de când a început pandemia şi un căţel. Nu mă plictisesc deloc. În majoritatea timpului am intrat într-o rutină casnică pe care încerc să o transform într-un proces de învăţare. Mă bucur mult de colaborarea cu proiectul Sofia Nădejde, studiul la CESI şi colaborarea cu Universitatea „Ovidius“ care îmi aduc ritm şi echilibru.

Un exerciţiu de sinceritate

Revenind la „Otto Barbarul“, o campanie de conştientizare a depresiei la adolescenţi a fost derulată odată cu distribuţia filmului în cinematografe. Despre ce a fost vorba, cum a apărut iniţiativa şi ce ar fi de spus în urma acestei campanii în privinţa felului în care depresia îi afectează pe adolescenţi azi?

Înainte de intrarea în cinematografe, „Otto Barbarul“ a primit un rating de 18+, fiind astfel inaccesibil publicului adolescent pentru care gândiserăm filmul. Alien Film a demarat această campanie pentru a deschide dialogul între generaţii, pe care doream să îl încurajăm între instituţii, profesori, părinţi, adulţi şi adolescenţi. Campania, ca şi distribuţia filmului, a avut loc în plină pandemie şi cred că a fost foarte necesară, mai ales în acea perioadă în care singurătatea şi izolarea au marcat pe toată lumea, dar mai cu seamă generaţiile tinere, care au nevoie de socializare, care s-au confruntat cu şcoala online şi cu dispariţia covârşitoare a activităţilor de care aveau nevoie. Campania derulată sub hashtagul #nudadoarcuseen s-a desfăşurat în mediul online şi a dorit să ajute la acceptarea adolescenţei în notele ei cele mai acute şi să schimbe percepţia asupra depresiei, care să nu mai fie văzută ca un subiect tabu.

Dincolo de miza artistică, ce altceva vă propuneţi ca regizoare?

Mi-aş dori ca filmul să rămână petru mine un exerciţiu de sinceritate.

Eu nu prea m-am raportat la mine într-un sistem din acesta dual şi târziu am conştientizat polarizarea bazată pe gen. În România trăim într-o societate încă foarte patriarhală şi atunci adaptarea s-a făcut din mers.

Într-o ţară în care investiţia în cultură şi artă nu reprezintă o prioritate nici pentru autorităţi şi, din diverse motive, nici pentru consumatori, care aţi spune că sunt principalele provocări pentru a rezista şi a te impune ca profesionist în acest mediu? Care ar fi acestea pentru dumneavoastră?

Nu ştiu să răspund decât din perspectivă proprie. Cred că este o provocare să ţii de anumite principii pentru a păstra libertatea creativă şi este o provocare să te înhami la un demers care nu aduce niciodată după sine siguranţă sau previzibilitate financiară.

„Iluzia păcii şi a siguranţei s-a destrămat foarte brusc“

După premiul de la TIFF 2021 (Premiul Zilelor Filmului Românesc), am regăsit „Otto Barbarul“ cu mai multe nominalizări la Gopo 2022, la categoriile „Cel mai bun film de lungmetraj” şi „Cel mai bun film de debut”, cât şi la „Cea mai bună regie” şi „Cel mai bun scenariu”. Şi ar mai fi şi alte nominalizări pentru echipa lungmetrajului (montaj, costume, machiaj şi coafură, muzică originală etc.). Care sunt principalele satisfacţii pe care acest film vi le-a adus până acum?

Cea mai mare satisfacţie este faptul că a prins viaţă proprie încă de la stadiul de proiect şi a strâns în jurul său energii care l-au făcut să meargă mai departe. Am învăţat foarte multe lucruri lucrând la „Otto“ şi sunt recunoscătoare că încă îşi face drum spre publicul său.

otto barbarul

Otto Barbarul

Ediţia Gopo din acest an derulează şi o campania de ajutorare a cineaştilor din Ucraina, „Uniţi prin film“. Ce este important să ştim despre această campanie? Cum aţi descrie solidaritatea de care artiştii dau dovadă în această perioadă faţă de artiştii ucraineni?

Campania „Uniţi prin film“ vine în sprijinul celor care lucrează în cinematografie din Ucraina pentru a îi ajuta să îşi continue activitatea. Domeniul nostru este unul care există prin iniţiative de finanţare şi colaborare internaţională chiar şi pe timp de pace şi, totodată, este printre cele care îşi pierd orice prioritizare pe timp de criză, de orice natură ar fi aceasta. Aşadar, solidarizarea la nivel de breaslă mi se pare mie, cel puţin, esenţială. Fondurile obţinute în cadrul campaniei vor fi distribuite către profesioniştii din industria ucraineană de film cu sprijinul Coaliţiei Internaţionale pentru Cineaşti aflaţi în situaţii de Risc (ICFR), un organism înfiinţat de Academia Europeană de Film împreună cu Festivalul Internaţional de Film de la Amsterdam şi Festivalul Internaţional de Film Rotterdam. În contextul izbucnirii conflictelor din Ucraina, Coaliţia a lansat un ,Fond de Urgenţă pentru Cineaşti, care sprijină realizatorii de film cu mici granturi ce pot acoperi cheltuieli temporare de relocare, taxe legale şi administrative (vize), dar şi alte categorii de cheltuieli urgente.

Ştim că v-aţi implicat ca voluntar în a-i ajuta pe refugiaţii din Ucraina ajunşi în România şi dincolo de iniţiativa demarată de Premiile Gopo. Cum au arătat aceste luni pentru dumneavoastră? Ce v-a impresionat în mod deosebit în preajma celor care au fugit din calea războiului?

M-am implicat în măsura în care presupun că fiecare dintre noi a făcut-o. Mă confrunt cu ipocrizia proprie, cu faptul că am ales să fiu doar martor al celorlalte crize umanitare care au loc mai departe, pentru că sunt mai departe şi pentru că a fost mult mai uşor să compartimentez. Acum nu am putut să mă detaşez deloc având prieteni în Ucraina, cineaşti cu care nu demult mă întâlneam la festivaluri şi împreună cu care făceam planuri de viitor. Iluzia păcii şi a siguranţei s-a destrămat foarte brusc.

M-au impresionat puterea voluntarilor pe care i-am cunoscut, generozitatea şi altruismul celor mai mulţi dintre ei, aşa cum m-a impresionat şi cât de uşor de manipulat suntem şi cât de uşor ne raportăm la alt om ca la celălalt, nu prin asemănări, ci prin diferenţe.

Ce le-aţi spune acelora care, la rândul lor, ar vrea să ajute?

De ajutor este întotdeauna nevoie, cele mai multe puncte de ajutor sunt coordonate de asociaţii care aveau şi înainte activitate pentru acordarea de sprijin a celor în nevoie. La Gara Filaret este nevoie constantă de voluntari pentru a susţine activitatea punctului de primire pentru refugiaţii care vin acolo, la fel şi la Gara de Nord. Centrele de refugiaţi sunt locuri unde sunt constant nevoi destul de uşor de acoperit: de la produse de primă necesitate la asigurarea unor activităţi pentru copiii de acolo.

CV

13 nominalizări Gopo pentru primul lungmetraj

Nume: Ruxandra Ghiţescu

Data şi locul naşterii: 21 iulie 1981, Constanţa

Studiile şi cariera:

În 2004 a obţinut diploma de licenţă la ASE, în specializarea Politici de marketing.

În 2012 a absolvit Media Art School din Karlsruhe, Germania.

În 2011 a apărut „Urban Groove“, primul scurtmetraj pe care l-a regizat.

Cu ocazia filmului „Otto Barbarul“, alături de depreHUB, a lansat campania „Nu da doar cu SEEN“, prin care a dorit să atragă atenţia publicului asupra problemelor adolescenţilor, mai ales atunci când aceştia trec prin perioade dificile.

Lungmetrajul „Otto Barbarul“, a cărui regie şi scenariu le-a semnat, a primit, în 2021, Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF, şi 13 nominalizări la Premiile Gopo din 2022.

Locuieşte în: Bucureşti.

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite