Interferenţele de la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secvenţe din „Leonce şi Lena“, premieră la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în regia lui Tompa Gábor
Secvenţe din „Leonce şi Lena“, premieră la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în regia lui Tompa Gábor

Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe, iniţiat în 2007, se deschide astăzi la Cluj, având în program spectacole de referinţă, printre care „Leonce şi Lena“ sau „Strigăte şi şoapte“. Festivalul desfăşurat până la 12 decembrie îşi propune să devină un brand al Clujului, această iniţiativă favorizând proiectul Cluj - Capitală Culturală Europeană.

La Teatrul Maghiar de Stat din Cluj vor fi reprezentate de astăzi până la 12 decembrie nu mai puţin de 21 de spectacole de teatru, din nouă ţări (Spania, Franţa, Olanda, Polonia, Ungaria, Croaţia, Israel, SUA, România), traduse simultan în limba română, maghiară şi engleză.

Teatrul Maghiar, membru al Uniunii Teatrelor din Europa, are deja o poziţie bine definită, actorii săi câştigându-şi faima prin spectacolele recente „Unchiul Vania", „Trei surori" sau „Strigăte şi şoapte".

Directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, regizorul Tompa Gábor, are incluse două spectacole montate de el, în festival, „Leonce şi Lena" şi „Alcoolicii". Prinţul Leonce este întruchipat de Balázs Bodolai, iar Prinţesa Lena din Regatul Pipi este interpretată de Enikö Györgyjakab.

Spectacolul „Leonce şi Lena", care va fi reprezentat mâine,  are scenografia semnată de Carmencita Brojboiu şi coregrafia lui Florin Fieroiu. „Atât Leonce, cât şi Lena fug de acasă pentru a scăpa de nunta impusă de alţii. Cu toate acestea, în mod inevitabil, se îndrăgostesc unul de celălalt.

Piesa «Leonce şi Lena», scrisă în timpul unei Germanii compuse din mai mult de optzeci de state mărunte, este prima capodoperă a literaturii dramatice care abordează mecanismul depersonalizant şi de scindare a gândirii şi vorbirii umane, o comedie în care personajele se joacă şi, ca nişte copii neastâmpăraţi, îşi strică jucăriile fatale, pentru a-şi găsi propria libertate", apreciază regizorul Tompa Gábor.

„Strigăte şi şoapte", de Moş Nicolae

Spectacolul lui Andrei Şerban „Strigăte şi şoapte", care va fi reprezentat la 6 decembrie, se bucură de o distribuţie excepţională din trupa maghiară de la Cluj, pe care regizorul a folosit-o în mare parte şi în „Unchiul Vania", spectacol premiat cu două premii Uniter pentru cea mai bună regie şi cel mai bun spectacol al anului 2007.

În centrul „Strigătelor şi şoaptelor", cu un text adaptat scenic de Andrei Şerban şi de Daniela Dima, după scenariul lui Bergman, sunt patru personaje feminine: Agnes (Aniko Petho, Sonia în „Unchiul Vania"), aflată pe patul de moarte, surorile sale, Karin (Emoke Kato) şi Maria (Imola Kezdi, care a jucat-o pe Elena Andreevna în „Unchiul Vania"), alături de servitoarea  Anna (Csilla Varga).

Regizorul consideră că spectacolul „Strigăte şi şoapte" este o radiografie a vieţii adevărate, dincolo de estetic. Strigătele şi şoaptele survin din dramele bolii, ale morţii, ale neiubirii, ale necomunicării dintre surori, ale trădării şi adulterului, ale vinii sau ale căutării disperate a divinităţii.   Imaginile sângelui şi ale sacrificiului se topesc în tăcerea morţii.

„În tăcere, nu te poţi ascunde aşa cum o faci prin cuvinte", subliniază regizorul, într-o replică din spectacol. Rolul lui Bergman este interpretat extraordinar de cameleonicul Bogdan Zsolt, neuitatul doctor Astrov din „Unchiul Vania", actor care ia şi alte întruchipări în „Strigăte şi şoapte", iar rolul asistentei regizorului este jucat de Albert Csilla.

Strigătele şi şoaptele, căutarea divinităţii contrastează astfel cu tăcerea de dincolo de controlul absolut al acestui „making of", de teatru şi film în teatru.

S-a terminat „secolul regiei"?

Pe lângă reprezentaţii se vor desfăşura şi dezbateri deschise cu creatorii spectacolelor, lansări de carte, expoziţii, concerte de jazz sau un workshop de teorie a teatrului pentru studenţi. George Banu va susţine la 6 decembrie alături de Cristina Modreanu conferinţa „S-a terminat «secolul regiei»?". 

Spectacolele din cadrul festivalului „Interferenţe" au luat naştere din exigenţa depăşirii graniţelor lingvistice, a limbajului teatral modern, în vederea asumării riscurilor experimentării şi pentru a reacţiona cu sensibilitate la solicitările comunitare în sens restrâns sau mai larg ale epocii.

„Festivalul va crea o interferenţă nu doar a diferitelor culturi, dar şi a spaţiilor diferite, în măsura în care, pe lângă noua sală studio, şi în spaţii alternative ale oraşului, destinate sau nu activităţilor teatrale", apreciază organizatorii. 

Programul festivalului

Astăzi

20.00 - Sala Mare

„Elevation" - concert extraordinar de jazz Lucian Ban (SUA)

Mâine

11.00 - Casa Tranzit

 „Wielopole, Wielopole" (1981), „Astăzi este ziua mea" (1990), proiecţie din spectacolele regizorului Tadeusz Kantor

 19.00 - Sala Mare, format studio

 „Leonce şi Lena" de Georg Büchner Regia: Gábor Tompa

 Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Vineri, 3 decembrie

 17.00 şi 22.00 - Noua Sală Studio

 „Alcoolicii" de András Visky Regia: Gábor Tompa

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

20.00 - Sala Mare

„Sfârşit de partidă" de Samuel Beckett Regia: Krystian Lupa

Teatro de la Abadía, Spania

Sâmbătă, 4 decembrie

 18.00 - Sala Mare

„Măsură pentru măsură", după William Shakespeare Regia: Matthias Langhoff

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Duminică, 5 decembrie

11.00 - Casa Tranzit

Conferinţă în memoria marelui regizor Tadeusz Kantor cu participarea Cristinei Modreanu, a lui George Banu şi Robert Cohen, urmată de lansarea nr. 11 a revistei Scena.ro şi a web-siteului www.revistascena.ro

16.00 - Noua Sală Studio

„Roşia Montană pe linie fizică şi pe linie politică", de Ştefan Peca, Andreea Vălean, Radu Apostol, Gianina Cărbunariu

Regia: Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean, Radu Apostol. Teatrul Maghiar de Stat Cluj

 19.00 - Sala Mare

„Lumea de dincolo sau statele şi imperiile din lună", după romanul lui Cyrano de Bergerac

Regia: Benjamin Lazar

Théâtre de l'Incredule, Franţa

21.00 - Teatrul Naţional Lucian Blaga

„Process in progress" (Process_City Trilogy, partea a III-a)

Regia: Boris Bakal

Shadow Casters, Croaţia

Luni, 6 decembrie

18.30 - Foaierul Teatrului Maghiar de Stat Cluj

Prezentare de carte - „O biografie", de Andrei Şerban (Editura Koinónia), precum şi prezentarea materialului audio publicat de Radio România Cultural (editat de Crenguţa Manea)

20.00 - Noua Sală Studio

„Strigăte şi şoapte", după scenariul lui Ingmar Bergman Regia: Andrei Şerban

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Marţi, 7 decembrie

17.00 şi 20.00 - Noua Sală Studio

„Pyramus & Thisbe 4 You" după William Shakespeare Regia: Alexandru Dabija

Teatrul Odeon, Bucureşti

 19.00 - Sala Mare, format studio

„Woyzeck" de Georg Büchner Coregrafia: Josef Nadj

Cie Josef Nadj, Franţa

Miercuri, 8 decembrie

19.00 - Sala Mare, format studio

„Ivona, principesa Burgundiei" de Witold Gombrowicz Regia: László Bocsárdi

Teatrul Tamási Áron, Sf. Gheorghe

Joi, 9 decembrie

20.00 - Sala Mare

„Lysistrata sau Oraşul Femeilor" după Aristofan Regia: Dominique Serrand

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Vineri, 10 decembrie

17.00 - Casa Tranzit

„Jurnalul unui nebun" de Gogol Regia: Tom Dugdale

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

 20.00 - Sala Mare

„Aceeaşi mare" de Amoz Oz Regia: Hanan Snir

Teatrul Naţional Habimah, Israel

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite