Intelectualii fac apeluri pentru salvarea Bibliotecii Nationale
0Intr-o vreme a prea grabitelor inclinari in fata Puterii, a cedarilor fara lupta sau, uneori, pur si simplu a plictisului, generat de prea multele abuzuri ale celor "de sus", devenite o prezenta
Intr-o vreme a prea grabitelor inclinari in fata Puterii, a cedarilor fara lupta sau, uneori, pur si simplu a plictisului, generat de prea multele abuzuri ale celor "de sus", devenite o prezenta constanta in viata noastra de toate zilele, actiunea de protest a angajatilor din Biblioteca Nationala ramane un exemplu de consecventa si curaj in mentinerea unei pozitii juste. Pusi in fata confiscarii, in beneficiul Executivului, a sediului din Bd. Unirii, aflat in curs de finalizare, acestia s-au ridicat impotriva unui Guvern care de cele mai multe ori isi astupa urechile cand e vorba de plangerile cetatenilor pe care ii "pastoreste". Hotararea lor de a combate o decizie eronata a creat un curent la care se aliaza din ce in ce mai multi membri ai societatii civile, care da astfel semne de neasteptata vitalitate. Creatorii din Romania se bazeaza pe "intelepciunea guvernantilor" Alianta Nationala a Uniunilor de Creatori din Romania (ANUC) a luat la cunostinta cu ingrijorare de evolutia situatiei Bibliotecii Nationale, situatie care a fost deosebit de grea inainte de 1980 si care s-a inrautatit vizibil in anii urmatori. In acest moment, cand, practic, fondul de carte al acestei prestigioase institutii este blocat pentru accesul publicului, cand un procent ingrijorator de volume se afla in pericol de degradare fizica, in acest moment cand operatiunile de mutare a milioane de carti din depozitele edificiului neterminat in depozitele Rezervelor Statului din Popesti-Leordeni constituie un risc in sine pentru soarta lor, constatam ca Guvernul Romaniei nu are in vedere rezolvarea problemei, ci doar solutii provizorii si partiale. ANUC face un apel grav si responsabil catre Guvern de a rezolva aceasta chestiune. Ne exprimam increderea ca Guvernul Romaniei va avea intelepciunea si va asigura mijloacele financiare necesare pentru a repune in drepturile sale si in localul sau initial Biblioteca Nationala, in cel mai scurt timp, oferind astfel publicului accesul neingradit la valorile culturii romanesti aflate in custodia acesteia. (Reamintim ca din ANUC fac parte: Uniunea Arhitectilor din Romania, Uniunea Cineastilor din Romania, Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, Uniunea Scriitorilor din Romania si Uniunea Teatrala din Romania - UNITER). Cadrele didactice din ASE considera ca decizia Executivului e un abuz de putere Noi, cadre didactice si nedidactice din Academia de Studii Economice din Bucuresti, semnatare ale acestui apel, solicitam Guvernului Romaniei sa anuleze hotararea de preluare a sediului proiectat special pentru Biblioteca Nationala si sa depuna toate eforturile pentru terminarea constructiei in cel mai scurt timp. Hotararea Guvernului Romaniei, nr. 578 din 13 iunie 2002, de preluare a sediului destinat Bibliotecii Nationale in folos propriu, ne-a revoltat: este un abuz de putere si o dovada de nepasare fata de invatamant si cultura, fata de carte - memoria scrisa. Guvernul se poate muta provizoriu, pe perioada consolidarii cladirii sale, undeva unde sa nu deranjeze. Multumim pe aceasta cale bibliotecarilor de la Biblioteca Nationala pentru atasamentul lor fata de carte - atat de draga noua tuturor - si pentru protestul lor, care ne-a semnalat pericolul. Agresati zilnic de tot felul de abuzuri, poate am obosit sa reactionam; dar iata-ne! Parlamentul se va pronunta asupra sediului in care va functiona Guvernul Parlamentul va fi cel care se va pronunta asupra alegerii sediului in care va functiona Guvernul Romaniei, premierul Adrian Nastase anuntand, miercuri, la videoconferinta cu prefectii, ca va trimite o scrisoare pe aceasta tema presedintilor celor doua Camere ale Legislativului. "Daca Parlamentul va considera ca Guvernul are nevoie de un nou sediu in care sa-si desfasoare activitatea va forma, poate, o comisie care sa decida cum procedam", a spus Nastase. In opinia premierului, solutiile in aceasta problema sunt reprezentate fie de alegerea unei noi cladiri, fie de mutarea Executivului la Snagov, timp de doi ani, perioada in care actualul edificiu va fi reparat, anunta Mediafax.