Fondul Cultural pune la bătaie două milioane de lei
0Circa 312 dosare au fost înscrise la prima sesiune de finanţare a proiectelor culturale, organizată în acest an de Administraţia Fondului Cultural Naţional, bugetul acesteia fiind de două
Circa 312 dosare au fost înscrise la prima sesiune de finanţare a proiectelor culturale, organizată în acest an de Administraţia Fondului Cultural Naţional, bugetul acesteia fiind de două milioane de lei. Laura Ganea, expert în cadrul AFCN, a precizat că, după înregistrarea dosarelor, va urma o etapă de verificare a lor şi de solicitare a documentelor care lipsesc. Pentru sesiunea aceasta, procedurile de evaluare a dosarelor au fost modificate după ce s-au primit solicitări în acest sens de la operatorii culturali. "Am încercat să simplificăm procedurile pentru cei care vor aplica la această sesiune de finanţare. Evaluarea proiectelor se va face acum în două etape, spre deosebire de sesiunile precedente", a spus Andreea Grecu, în noiembrie, când s-a lansat sesiunea în curs. (Mediafax)























































