Fiul lui Stalin, ucis de propriul tată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiul lui Stalin
Fiul lui Stalin

Povestea lui Iacov Giugaşvili, fiul unui dintre cei mai puternici oameni ai planetei în timpul celui de-al doilea război, este cu adevărat tristă. Acesta a sfârşit prin a se sinucide într-un lagăr nazist, fără ca tatălui său să-i pese.

14 Aprilie 1943. Lagărul de Concentrare Sachsenhausen - aflat la 30 de km de Berlin. O zi ca oricare alta pentru deţinuţii. Majoritatea, soldaţi sovietici capturaţi în primii doi ani ai războiului din răsărit, aşteptau liniştiţi soarta hărăzită de învingători, dar şi de Stalin, indirect, care îi condamnase la o luptă nedreaptă, inegală, văduvindu-i de echipament şi mai ales de lideri competenţi. Mulţi dintre aceştia muriseră între 1936 şi 1938, iar nefericiţii de astăzi îşi imaginau probabil că le vor lua urma. 

Era, posibil, una din acele zile în care venirea serii e anunţată de o îngemănare aproape perceptibilă a luminii cu întunericul. O seară a cărei cadenţă normală fu stricată de ieşirea intempestivă a unui deţinut dintr-o baracă a prizonierilor. Căutându-şi moartea, individul, s-a aventurat în afara perimetrului de securitate al prizonierilor. A fost împuşcat pe loc. O sinucidere şi o conştiinţă încărcată de moartea prematură a unui tânăr ofiţer rus de artilerie.

Continuarea pe historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite