EXCLUSIV Scriitoarea israeliană Zeruya Shalev, supravieţuitoare a unui atentat, despre cartea scrisă în urma traumei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeruya Shalev a oferit un interviu pentru Adevărul     FOTO & VIDEO: Florin Ghioca
Zeruya Shalev a oferit un interviu pentru Adevărul     FOTO & VIDEO: Florin Ghioca

Scriitoarea israeliană Zeruya Shalev (57 de ani) îşi va lansa astăzi la Bookfest romanul „Durere“, publicat anul acesta la Editura Polirom. Autoarea a acordat un interviu pentru Adevărul, în care a vorbit despre trauma fizică şi psihică, în urma căreia a scris cartea.

În 2004, a supravieţuit după un atentat terorist, iar şase luni nu a mai scris şi nici nu prea a mai citit. Întoarcerea la cuvinte a fost firească şi la fel de natural a construit şi personajul principal al romanului, Iris, de care a reuşit să se detaşeze.

Zeruya Shalev face diferenţa între realitate şi ficţiune, însă nu ezită să le îmbine. Viaţa personajului este mult mai dramatică decât a ei şi recuperarea lui Iris se desfăşoară pe o perioadă mai îndelungată de timp. Dacă Iris s-a izolat emoţional de soţ şi de copii, autoarea nu s-a îndepărtat de ei, dimpotrivă.

Scriitoarea a povestit şi despre conflictul israeliano-palestinian şi despre pacea pe care şi-o doresc cetăţenii. Ea însăşi speră că se va schimba ceva în statul care nu-i oferă siguranţă şi, de aceea, îşi educă copiii în spiritul păcii.

EXCLUSIV Scriitoarea Zeruya Shalev, despre personajele sale şi conflictul israeliano-palestinian

Interviul integral cu scriitoarea israeliană va fi publicat în Adevărul literar şi artistic.

Zeruya Shalev s-a născut în anul 1959, în Kinneret, Israel. A absolvit un masterat în domeniul studiilor biblice şi a lucrat ca redactor la Editura Keshet. A publicat mai multe romane, un volum de poezii şi o carte pentru copii.

Titlurile sale au fost traduse în multe ţări din Europa. Printre volumele publicate se numără: Viaţa amoroasă (1997), bestsellerul Soţ şi soţie (2000; Polirom, 2008, 2012), Thera (2005; Polirom, 2010) şi Fărîme de viaţă (2011; Polirom, 2012), pentru care, în 2014, a obţinut Premiul Femina étranger. Zeruya Shalev este, de asemenea, câştigătoarea Premiului de Aur şi a Premiului de Platină din partea Asociaţiei Editorilor, a Premiilor Corine (2001), Amphi (2003), ACUM (obţinut de trei ori, în 1997, 2003 şi 2005), Wizo (2007) şi a Welt Literaturpreis (2012). Durere este cel de-al cincilea roman al ei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite