COMENTARIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii cineasti contraataca La inceputul lui februarie, Cristi Puiu inaugura un an ce avea sa se dovedeasca fast pentru tinerii cineasti romani: scurtmetrajul sau "Un cartus de Kent si un pachet de

Tinerii cineasti contraataca
La inceputul lui februarie, Cristi Puiu inaugura un an ce avea sa se dovedeasca fast pentru tinerii cineasti romani: scurtmetrajul sau "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" dobandea, la Berlin, primul "Urs de Aur" ce avea sa se alature trofeelor recoltate de cinematografia noastra de-a lungul timpului. Dupa cateva luni, debutantul Constantin Popescu se intorcea si el cu un premiu intai pentru "Apartamentul", aflat in competitia Festivalului de Scurtmetraj de la Venetia. Recent incheiatul Cannes, cea mai importanta manifestare cinematografica din lume, a consacrat alti doi tineri, absolventi ai Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica: este vorba despre Catalin Mitulescu si Cornel Porumboiu. Primul, selectionat in 2001 si 2002 in sectiunea studenteasca "Cinefondation" s-a vazut anul acesta promovat in concursul scurtmetrajelor cu "Trafic", pas important ce echivala, in sine, cu o recunoastere a talentului. Intr-un fel, Mitulescu predase stafeta pentru "Cinefondation" lui Cornel Porumboiu care si-a meritat mostenirea, "Calatorie la oras" castigand premiul al doilea. Pentru cei care am trait, timp de aproape doua saptamani, in tensiunea unui festival mai agitat decat oricand, aceasta prima bucurie (anuntata, conform regulamentului, inaintea celorlalte premii) pandita de atata vreme, ne-a dat aripi. Am asteptat cu emotie ziua proclamarii palmaresului oficial, iar cand au inceput sa circule zvonurile cum ca "romanului" i s-ar fi spus sa-si pregateasca smokingul, perspectiva unei alte sarbatori se contura deja. Marturisesc ca nu ne-am gandit la "Palme d'Or". Trecuse atat de mult de cand Mirel Iliesiu, autorul "Cantecelor Renasterii", venea cu "ramura de palmier" acasa, in 1969, la o distanta de un deceniu dupa ce Gopo o cucerise pentru "Scurta istorie", incat aproape ca ni se parea o himera. Apoi, izbanzile erau legate de numele unor maestri. Victoria de la Cannes a celor doi absolventi este dovada unei realitati de care cinematografia noastra trebuie sa tina seama de acum incolo: existenta unei generatii in stare sa sara peste etape, sa nu astepte maturitatea pentru a-si arata puterile. Un critic rus mi-a marturisit ca Nikita Mihalkov, presedintele juriului celor doua sectiuni - Cinefondation si Scurtmetraj - a fost impresionat de siguranta cu care cei doi concurenti romani stiu sa construiasca o poveste intr-un timp limitat. Totul este ca premiile celor doi, si nu numai ale lor, sa nu ramana doar puncte glorioase intr-un C.V. sau intr-un bilant oficial. Ele ii obliga pe autori, dar obliga si cinematografia careia ii apartin sa renunte la automatismele investirii in vesnicii abonati ai concursurilor noastre de scenarii.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite