„Cine a tras în noi în 21-22?“: Decembrie 1989 pe marele ecran
0„Libertate“, cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, completează seria filmelor de ficțiune despre evenimentele din 1989, care a debutat încă din septembrie 1991 cu „Vânătoarea de lilieci“, primul și singurul film de lungmetraj al lui Daniel Bărbulescu. Printre cineaștii care au mai abordat această temă se numără Sergiu Nicolaescu, Stere Gulea, Radu Gabrea, Radu Muntean şi Marius Theodor Barna.
Primul cineast autohton care a abordat subiectul 1989 a fost Daniel Bărbulescu. Apărut sub egida studioului „Star-22“, condus de către Sergiu Nicolaescu, filmul „Vânătoarea de lilieci“ a introdus pentru prima oară în cinematografia românească tema „securistului“ bun și a celui rău. În ziua de 22 decembrie 1989, doi ofițeri ai Departamentului Securității Statului, Pavel (Ion Haiduc) și Damian (Florin Anton), îmbrăcați în civil și însoțiți de un cameraman, se aflau în căutarea unui „terorist“, într-un bloc bucureștean aflat în construcție, în vecinătatea căruia se dădeau lupte grele. „Teroristul“ şi operatorul au fost eliminați rapid, iar caseta demascatoare a intrat în posesia lui Pavel, care ulterior va fi șantajat, amenințat și urmărit vreme de câteva luni, inclusiv de către Damian, reintegrat rapid în „sistem“ după Revoluție, până când va reuși să o predea în mâinile procurorului responsabil cu anchetarea dosarului Revoluției. Lansat pe ecrane la 9 septembrie 1991, filmul a atras 60.314 spectatori în cinematografe și s-a clasat pe poziția a șaptea în topul premierelor din anul respectiv, dar în condițiile în care podiumul a fost ocupat de „Liceenii Rock’n’Roll“ (2.858.209 spectatori), „Miss Litoral“ (1.387.903 spectatori) și „Șobolanii roșii“ (673.347 de spectatori).
Profesoara și asistenta
Stere Gulea a surprins, la rândul său, atmosfera tensionată de dinaintea revoltei de la Timișoara prin intermediul peliculei „Vulpe Vânător“, o coproducție româno-germană care ecranizează romanul „Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul“ al scriitoarei Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009. Protagonista este Irina (Oana Pellea), o tânără profesoară, intrată în vizorul Departamentului Securității Statului, care, spre a o intimida, utilizează un întreg arsenal de presiuni psihologice, inclusiv tăierea cozii blănii de vulpe pe care aceasta o avea acasă. Euforia pe care i-o provoacă eroinei căderea lui Ceauşescu este, din păcate, de scurtă durată: Irina descoperă că n-a scăpat de urmărirea foștilor securiști.
Lansat pe ecrane la 20 decembrie 1993, filmul lui Stere Gulea nu a convins decât 23.891 de cinefili să-l urmărească în cinematografe. Cu toate acestea, regizorul a recidivat, lansând, la 8 decembrie 1995, o nouă peliculă având ca subiect Decembrie 1989. Subiectul filmului „Stare de fapt“, inspirat dintr-un fapt real, îl reprezenta condamnarea pe nedrept a unei asistente medicale, Alberta Costineanu (Oana Pellea), pentru că ar fi furat medicamente sosite ca ajutoare în decembrie 1989. În realitate, motivul arestării și condamnării sale l-a constituit faptul că ea a asistat la uciderea cu premeditare a unor răniți și apoi la falsificarea rapoartelor medico-legale ale celor împușcați de către un ofițer al Securității, Gigi Mureșan (Răzvan Vasilescu), transformat mai apoi în revoluționar. Cu acordul tacit al celor care s-au erijat în conducători ai revoluționarilor, femeii i s-a înscenat furtul pentru a o convinge să „uite“ întâmplările la care a fost martoră. Filmul „Stare de fapt“ a fost vizionat de 19.406 spectatori în cinematografele din România.
De la agenți CIA și „teroriști“ arabi la Robert de Niro
La 1 martie 1996 se lansa în cinematografe și prima coproducție româno-americană, „Punctul zero“, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Filmările au avut loc atât în țară, cât și la Los Angeles, iar scenariul a fost semnat de regizor și de Jeffrey Pohn. Acțiunea a fost plasată în perioada Revoluției, când conducerea Central Intelligence Agency a hotărât să trimită în România, cu o misiune cu numele de cod „Punctul zero“, un agent experimentat, Morgan (Darby Hinton), dar retras din activitate, despre care vom afla ulterior că se născuse în România sub numele de Mihai Boldur și crescuse într-un orfelinat până la 12 ani, când fugise din țară. Acesta va merge în misiune însoțit de către un vechi camarad de arme din Congo și Vietnam, Peter (Brian McNamara), cei doi urmând să încaseze câte un milion de dolari dacă își îndeplinesc cele trei obiective: obținerea unor documente secrete, inclusiv o listă a teroriștilor aflați pe teritoriul american, aflate în posesia generalului Duma (Virgil Andriescu), scoaterea din țară a bijuteriilor Elenei Ceaușescu și salvarea vieții cuplului prezidențial. Pentru a-și îndeplini misiunea, cei doi agenți au trecut printr-o serie de aventuri, confruntându-se cu revoluționari, teroriști și falși teroriști, dar și cu perfidul general Duma, ajungând la un moment dat să se înfrunte și între ei. La Târgoviște, acolo unde se desfășura procesul soților Ceaușescu, Morgan și Peter au primit, prin intermediul unui pager, noile coordonate ale misiunii, astfel că îi lichidează pe teroriștii arabi aflați în turnul de apă din apropierea unității militare, respectiv prin canalele subterane pline de dejecții, practic rolul prezenței americanilor dovedindu-se a fi acela de a preveni amestecul altor state în desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989. Cu 148.897 de spectatori atrași în cinematografe, „Punctul zero“, film a cărui premieră a avut loc la 2 martie 1996, s-a clasat pe primul loc în topul premierelor din anul respectiv.
Același Sergiu Nicolaescu a realizat și „15“, film care aducea în atenție „Operațiunea Trandafirul“: 43 de cadavre ale celor împușcați mortal la Timișoara în 16-18 decembrie, dar și ale unor răniți executați în Spitalul Județean Timiș au fost ridicate de la morga acestui spital și transportate la București, unde au fost incinerate în Crematoriul „Cenușa“, pentru a șterge astfel urmele represiunii din debutul Revoluției. Ordinul a venit din partea Elenei Ceaușescu, în contextul în care Nicolae Ceaușescu se afla în vizită oficială în Iran. În film, realizat după un scenariu de D.R. Popescu și Sergiu Nicolaescu, printre cei incinerați se afla și Marinică (Cristian Iacob), un marinar revenit în țară pe 16 decembrie 1989, după câteva luni de absență, care ajunsese la Timișoara pentru a se cununa cu iubita sa, Imola, însărcinată în luna a noua, dar, înainte de a-şi putea pune pirostriile, este împuşcat, alături de numeroşi revoluţionari, în plină stradă. După 15 ani de la evenimente, ziarista Irène (Maia Morgenstern) de la cotidianul francez „Le Parisien Libéré“ vine în România în încercarea de a-l găsi pe copilul celor doi, care se născuse în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, fiind găsit pe treptele bisericii de un soldat pe nume Cristu Dan, care l-a dus la spital, în condițiile în care mama sa, Imola, murise la naștere.
În momentul în care anunțase proiectul, Sergiu Nicolaescu declara că-i va propune rolul principal celebrului Robert de Niro. „Fiind un rol de compoziție, el ar fi cel mai potrivit. Am luat deja legătura cu celebra casă de filme Warner. Oricum, am ca rezerve mai multe nume și din România. Filmul s-ar apropia de «Osânda» din multe aspecte, eroul principal ajungând să fie unul dintre cele 40 de cadavre care au fost incinerate la crematoriul din București“, spunea regizorul în aprilie 2001. Lansat la 21 octombrie 2005, filmul „15“ a fost vizionat de numai 12.862 de spectatori în cinematografele din țară.
Un alt film având ca subiect evenimentele de la Timișoara a fost realizat de către Marius Theodor Barna, pe un scenariu de Mihai Creangă. Eroina, Christine Saubert (Christine Boisson), directoarea unei agenţii pariziene de presă, apărea la Timişoara, la zece ani de la Revoluție, pentru a afla adevărul despre moartea suspectă a fostului ei iubit, fotoreporterul Julien le Bris (Thibault de Montalambert), personaj inspirat de eroul real Jean-Louis Calderon. Christine îl cunoaşte pe Mariţan (Dan Condurache), un fost ofițer al Departamentului Securităţii Statului, care devenise, după 1989, unul dintre cei mai înstăriţi afacerişti ai ţării. Acesta îi oferă ziaristei o versiune „romanțată“ asupra celor întâmplate, dar, după întâlnirea cu mai mulţi martori, Christine reuşeşte să descopere adevărul despre Julien, ucis de un tanc tocmai când victoria părea asigurată. Preluând din mers un proiect inițiat în 1999, în coproducție cu societatea franceză Fadette Film International, de către regizorul Nicolae Oprițescu, care filmase deja 40% din material și cheltuise peste jumătate din buget, Barna a fost nevoit să improvizeze, mai ales că unii dintre actorii contractați inițial n-au mai dorit să revină pe platou. Astfel, reala tragedie din decembrie 1989 s-a transformat în filmul „Sindromul Timișoara“ într-o poveste încâlcită și confuză. De altfel, doar 568 de spectatori au achiziționat bilete pentru a urmări în cinematografe filmul lansat la 17 decembrie 2004.
„Noul Val“ și „Trilogia Revoluției“
Trei regizori din „Noul Val“ au lansat în decursul anului 2006 filme care au abordat, în mod direct sau tangențial, evenimentele din decembrie 1989. „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii“, debutul lui Cătălin Mitulescu, spunea povestea a doi frați, Eva (Dorotheea Petre) și Lalalilu (Timotei Duma), narațiunea incluzând și un foarte scurt moment dedicat evenimentelor din 1989 („sfârşitul lumii“), în timpul cărora Alexandru (Ionuţ Becheru), zis „Vomică“, își pierde viața. Filmul a fost lansat la 15 septembrie 2006 și a vândut 15.759 de bilete în cinematografe.
„A fost sau n-a fost?“, primul lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu, lansat la 28 septembrie 2006, spune povestea unei emisiuni de televiziune cu tema „a fost sau n-a fost revoluție la noi în oraș“, programată de proprietarul unei televiziuni de apartament dintr-un orăşel de provincie, Virgil Jderescu (Teodor Corban), la aniversarea a 16 ani de la evenimentele din decembrie 1989. Invitații săi sunt doi anti-eroi, un profesor de liceu căruia îi place să tragă la măsea, Tiberiu Mănescu (Ion Sapdaru), care se autodeclară revoluţionar şi trage cu dinţii de această etichetă, în ciuda tuturor celor care afirmă contrariul, respectiv pensionarul Emanoil Pişcoci (Mircea Andreescu), care a rămas același de dinainte, singura diferență fiind că Moș Gerilă, în care era adesea solicitat să se deghizeze, a devenit Moș Crăciun. Filmul a vândut 13.443 de bilete în cinematografele românești, fiind extrem de apreciat și peste hotare.
Acțiunea filmului „Hârtia va fi albastră“, realizat de către Radu Muntean, se petrece în București, într-o singură noapte, 22 spre 23 decembrie 1989, transmițând dincolo de ecran acea stare de năuceală care cuprinsese orașul după fuga lui Nicolae Ceaușescu și apariția „teroriștilor“. Filmul spune povestea unor tineri dintr-o unitate a Ministerului Afacerilor Interne care executau o misiune de rutină, fiind trimişi să patruleze cu un A.B.I. într-o zonă periferică a Bucureştiului. Costi (Paul Ipate), fiul unui cunoscut medic, hotărăște să fugă la Televiziunea Română, acolo „unde se trage“, pentru a lupta alături de revoluționari. Gestul îl aruncă într-o aventură periculoasă, în care ajunge să lupte împotriva „teroriștilor“, pentru ca apoi să fie la rândul său luat drept „terorist“, iar colegii plecați în căutarea sa nu-l regăsesc decât la final. Filmul lansat la 13 octombrie 2006 a convins doar 6.170 de cinefili să-l vizioneze pe marile ecrane.
Neobservată a trecut și docudrama „Trei zile până la Crăciun“, realizată de către Radu Gabrea pe un scenariu de Grigore Cartianu, în care cuplul Ceaușescu apare în interpretarea actorilor Constantin Cojocaru (Nicolae Ceauşescu) şi Victoria Cociaş (Elena Ceauşescu), cei care-i jucaseră pe cei doi și în piesa „Ultimele ore ale lui Ceauşescu“, pusă în scenă cu câțiva ani înainte de Institutul Internaţional pentru Crimă Politică, pentru a reconstitui procesul din 25 decembrie 1989, care a pus capăt dictaturii ceauşiste. Doar 884 de spectatori au urmărit însă în cinematografe pelicula lansată la 14 decembrie 2012.
O radiografie a haosului de la Sibiu
Pelicula lui Tudor Giurgiu, „Libertate“, extrage dintre numeroasele întâmplări care au însoțit Revoluția Română din 1989 un capitol deosebit de tensionat, cu consecințe tragice, cel de la Sibiu, despre care s-a vorbit mult la vremea respectivă. În Sibiu au fost trase peste 2 milioane de cartușe, 500 de lovituri de tun și s-au lansat 650 de rachete din elicoptere, bilanțul fiind unul tragic: 99 de morți și 272 de răniți.
În haosul și panica generate de protestele mulțimii împotriva autorităților, o unitate de miliție devine ținta unui asalt violent din partea Armatei Române, care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, securiști și civili. 500 de oameni, majoritatea angajați ai Miliției și Departamentului Securității Statului, dar și persoane care nu aveau nimic în comun cu forțele de ordine, însă care au fost reținute doar fiindcă păreau a fi „teroriști“, pentru că se deplasau în grupuri, au fost practic sechestrate în piscina Școlii Militare de Ofițeri în condiții precare, fără hrană pentru primele zile, privați de igienă, fie ea și sumară, precum și de îngrijiri medicale. Ultimii dintre ei au fost eliberați abia la 1 februarie 1990.
Distribuția filmului este una de zile mari, incluzându-i, printre alții, pe Alex Calangiu (cpt. Viorel Stănese), Iulian Postelnicu (lt. col. Dragoman), Marius Manole (dr. Mircea Popa), Mirela Oprișor (plt. Stela Dogaru), Andi Vasluianu (proc. Socaciu), Bogdan Farcaș (cpt. Francisc Toboșaru), Laurențiu Bănescu (col. Suceavă), Alexandru Papadopol (lt. col. Petrache), Ionuț Caras (mr. Silivaș), Leonid Doni (col. Grădinaru), Nicu Mihoc (col. Popa), Emilian Popa (Sutăreanu), Cătălin Herlo (Leahu), Ștefan Iancu (Șoaită), Alex Bogdan (Stuparu), Costel Cașcaval (Moldovan), Augustin Viziru (Romică), Toma Cuzin (Chircu) şi Lucian Ifrim (mr. Nuțoiu).
Se încarcă comentariile...
