Cazul Heath Ledger a fost închis
0Autorităţile federale din New York au închis ancheta asupra morţii actorului Heath Ledger (foto). O sursă neidentificată din partea autorităţilor federale, citată de Reuters, a spus că
Autorităţile federale din New York au închis ancheta asupra morţii actorului Heath Ledger (foto). O sursă neidentificată din partea autorităţilor federale, citată de Reuters, a spus că nu au fost aduse niciun fel de acuzaţii. Poliţiştii care s-au ocupat de acest caz nu au vrut să ofere detalii.
Actriţa Mary Kate Olsen a fost citată pentru declaraţii, dar avocatul ei, Michael C. Miller, a negociat prezenţa acesteia în faţa anchetatorilor până de curând. Miller a spus că Mary Kate nu ştie de unde proveneau medicamentele pe care Ledger le-a luat.
Actriţa în vârstă de 22 de ani a fost o bună prietenă a lui Ledger, şi, totodată, prima persoană chemată la faţa locului de către maseuza actorului atunci când l-a găsit mort. În ianuarie, cadavrul actorului a fost descoperit în apartamentul lui din New York. Heath Ledger a murit în urma unei supradoze de somnifere şi calmante.