Cartea lunii martie la Editura Humanitas: „Singur. Viaţa lui Mihail Sebastian“ FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

„Singur. Viaţa lui Mihail Sebastian“, cea mai recentă carte a Tatianei, publicată la Editura Humanitas, este disponibilă pentru precomenzi cu autograful autoarei.

O nouă biografie captivantă din colecţia de biografii interbelice iniţiată de Tatiana Niculescu reconstituie viaţa unuia dintre cei mai cultivaţi şi mai interesanţi scriitori şi gazetari români, prins în marasmul politic al anilor de război şi supravieţuind prin cultură restricţiilor, persecuţiilor şi temerilor de deportare. Atacat din toate părţile din pricina romanului De două mii de ani, trădat şi părăsit de prieteni în perioada prigoanei antisemite, silit să se ascundă sub diverse măşti onomastice, Mihail Sebastian a fost redescoperit după război. Dar abia după 1990 şi, mai ales, după publicarea Jurnalului său, s-a bucurat de o celebritate la care n-ar fi îndrăznit să spere vreodată. Cartea dezleagă mistere ale vieţii lui, oferind o perspectivă nouă asupra parcursului său intelectual. Cartea poate fi comandată de pe site-urile Libhumanitas, Cărtureşti, Diverta, Libris şi Librarie.net. Livrările încep în data de 7 martie.

FRAGMENT

După cum măsoară timpul tradiţia iudaică, în seara de 8 octombrie, după apusul soarelui, în căminul familiei Hechter începe deja o nouă zi: e miercuri, 9 octombrie. Moaşa aprinde lumânările în sfeşnicul cu şapte braţe. Ve­rifică apoi, dintr‑o privire, hamsa – palma de ceramică împotriva deochiului – şi farfurioara cu dulciuri de sub pat, pusă acolo ca să abată atenţia duhurilor rele de la venirea pe lume a copilului. Rabinii din vechime scriau că mama şi copilul trebuie apăraţi de năluca nopţii Lilith, spirit rău întruchipat de prima femeie a lui Adam înainte de facerea Evei. Tot spre ocrotire de duhuri rele, sub perna tinerei Clara trebuie aşezat kimpetbrivl, un sul de hârtie cu pa­saje din Psalmul 120, „Ridica‑voi ochii mei spre munţi: de unde, oare, îmi va veni ajutorul?…“ şi din Cartea Genezei. 

De câteva seri, se aude murmur de rugăciuni, care‑i menesc Clarei o naştere uşoară: „Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească numele Dumnezeului lui Iacob! / Să‑ţi trimită ajutor din lăcaşul sfânt şi din Sion să te întărească! / Să‑şi amintească toată jertfa ta şi ar­derea de tot a ta să‑I fie bineplăcută! / Să‑ţi dea ţie după inima ta şi tot gândul tău să‑l împlinească!…“ După da­tină, viitorul tată, bunicii şi rudele recită Psalmul 20.

La ora 9 seara, scâncete de nou‑născut umplu casa. Bebeluşul, un băiat, a venit pe lume în braţele moaşei. De acum şi până la ceremonia circumciziei şi a numelui, lă­uza nu are voie să părăsească patul. În jurul ei şi al copi­lului se înmulţesc talismanele de protecţie. Rabinul de la sinagoga din apropiere bate la uşă. Aduce binecuvântări şi mici suluri de pergament înscrise cu texte biblice.

Potrivit tradiţiei, numele copilului, mai cu seamă dacă e băiat, trebuie ţinut secret până când va fi pronunţat cu voce tare în sinagogă, în faţa comunităţii. Cum familia Hechter respectă legile ţării, păstrându‑le pe cele religi­oase înăuntrul casei, numele copilului e totuşi dezvăluit înainte, în actul de naştere.

Joi, 10 octombrie, funcţionarul care înregistrează naş­terile în „registrul stărei civile“ consemnează că moaşa Ernestina Hornstein „ne‑a înfăţişat copilul“, născut „alal­tăieri opt curent ora 9 după-amiază“. Copilul este trecut aşadar în registru cu data de naştere din calendarul creş­tin oficial – 8 octombrie 1907 – şi cu numele biblic Iosef, alintat, deocamdată în şoaptă, Iosi.

[…]

Viaţa unui băiat are trepte stabilite de înţelepciunea vechilor scrieri ebraice şi de obiceiuri transmise din gene­raţie în generaţie. Universul casei e ritmat dimineaţa de rugăciunea luminii, apoi de rugăciunea asfinţitului, solem­nitatea zilei de vineri, liniştea de şabat şi, peste an, de sărbătorile bucuriei sau ale amărăciunii, de ospeţe şi pos­turi. Următorul eveniment din viaţa lui Iosi trebuie să fie serbarea upşerin, prima tundere a părului, la împlinirea vârstei de 3 ani, într‑o zi de 18 octombrie a anului 1910. Viaţa omului e ca viaţa unui pom, scriu vechii rabini. Aşa cum dintr‑un pom ai voie să culegi roade începând cu al treilea an de când a fost pusă sămânţa în pământ, tot ast­fel, viaţa omului începe să‑şi arate soiul de la vârsta de 3 ani. Tunderea părului (tăierea moţului la un an în tradiţia sa­telor româneşti) e semnul acestui nou început.

Data şi ritualul nu sunt consemnate, dar, dacă în comu­nitatea evreilor brăileni tradiţiile sunt urmate, aşa cum dau de înţeles preocupările constante ale bunicilor pentru săr­bătorile iudaice şi pentru citirea Scripturii, atunci micuţul Iosi e tuns prima oară şi creşte în atmosfera folclorului evre­iesc de inspiraţie talmudică, a poveştilor fabuloase spuse de cele două bunici, învăţând, în acelaşi timp, rigoarea educa­ţiei biblice şi practica religioasă de la bunicul Weintraub care, pe înserat, acasă sau la sinagogă, descifrează nenu­măratele nume ale lui Dumnezeu şi semnificaţiile ascunse ale literelor ebraice din scrierile rabinilor medievali.

Iosi îşi petrece copilăria în realismul ghetoului – „oră­şenesc, nervos, repezit“ – şi în „misticismul sinagogei“, pulsând împreună „în folclorul de mahala ovreiască“. Din amestecul lor rezultă „ceva pentru care, dacă ai ureche şi inimă, merită să trăieşti şi să mori“. Înconjurat de gesturi şi cuvinte pe care nu le înţelege încă, cel de-al doilea băiat al familiei Hechter moşteneşte, dinspre bunicii materni, chemarea cărturarilor melancolici, în timp ce, de Hanuca, sărbătoarea „de voinicie şi nădejde“, e instruit şi despre străşnicia neamului său. Va scrie că Hanuca este „amin­tirea unei clipe unice de dârză şi neînfrântă răzvrătire. Este chezăşia vigoarei noastre de neam, este siguranţa bărbăţiei noastre“.

La adăpostul povestirilor biblice şi al interpretărilor tal­mudice ale Scripturii, cu fratele cel mare la Buzău, micul Iosi nu trebuie să împartă cu nimeni dragostea şi atenţia mamei. Rămâne totdeauna preferatul ei.