BILANŢ Anul 2016, an negru pentru Cultură

Marile speranţe puse în guvernul lui Dacian Cioloş s-au risipit una câte una. Anul 2016 a fost un an negru pentru cultură. Cei doi miniştri ai Culturii, Vlad Alexandrescu şi Corina Şuteu, întâmpinaţi cu aşteptări uriaşe, s-au prăbuşit sub greutatea problemelor insurmontabile, dar şi a propriilor orgolii şi slăbiciuni, tapetând iadul cu „bune intenţii“.

Nimeni nu ar fi zis că domeniul Culturii va deveni o miză atât de mare într-un guvern post-1989, că o criză majoră de la Opera Naţională Bucureşti (ONB) va schimba un ministru al Culturii şi că domeniul cultural va deveni o arenă deschisă pentru lupte intestine în diverse sectoare. Venită în locul lui Vlad Alexandrescu pe 3 mai, ministrul Corina Şuteu a trebuit să managerieze criza de la ONB, a trebuit să continue campania la „Cuminţenia Pământului“ şi să gestioneze un concurs de directorat al Muzeului Ţăranului Român (MŢR). Doar în 11 luni (de la instalarea guvernului tehnocrat, mandatul Alexandrescu-Şuteu i-am putea spune) sau 5 luni (dacă numărăm doar de la instalarea lui Şuteu), din toate aceste speranţe s-a ales praful şi pulberea.

În primul rând, cauza o reprezintă problemele insurmontabile de sistem, anchilozarea generală a întregii societăţi româneşti, „rezistenţa vechilor structuri“ despre care vorbea, după debarcarea sa, ministrul Vlad Alexandrescu. Acest cert fenomen negativ a făcut şi, per ansamblu, ca întregul guvern Dacian Cioloş, compus din (categoric) cei mai buni miniştri de după 1989, să devină cel mai ineficient, poate, dintre cele care s-au perindat la Palatul Victoria.

Cosmopoliţi şi „talibani“

La o analiză mai atentă, însă, nu numai condiţiile obiective au dus la acest bilanţ preponderent negativ. Ambii miniştri, Vlad Alexandrescu şi Corina Şuteu, au făcut erori care puteau fi evitate, au acţionat pripit şi lipsit de strategie, lucruri care au avut consecinţe negative în lanţ. Motivul, pentru ambii: orgoliul şi prea mare încredere în propriul coolness, în calitatea lor de „idoli“ ai sectorului independent, cosmopolit şi open-minded din cultura română.

Nu s-au gândit nicio clipă că acest sector este minoritar în societatea românească, este prost privit de „talibanii“ tribalişti (cu un discurs mult mai atrăgător pentru societatea în ansamblu conservatoare) şi că aceştia nu aşteaptă decât un moment favorabil pentru a „sfâşia“ (vezi campania murdară dusă împotriva Legii Cinematografiei şi a Corinei Şuteu de facţiunea UARF, cu toate că acest proiect avea susţinerea celor mai prestigioşi cineaşti români actuali).

Opera, fără Kobborg şi Cojocaru

Lucrurile se văd cel mai bine în scandalul de la Operă, cel care a dus la demiterea ministrului Vlad Alexandrescu şi la schimbarea acestuia, la începutul lunii mai, cu Corina Şuteu. De fapt, Alexandrescu a lăsat doi „bolovani“, două „pietre de moară“ succesoarei sale, o „grea moştenire“. Este vorba despre războiul din Operă şi de campania atât de infructuoasă pentru Cuminţenia lui Brâncuşi. Despre erorile lui Vlad Alexandrescu, menţionăm acum – ca expresie a orgoliului exacerbat – doar declaraţiile sale nediplomatice din revista „22“, după demisie şi pe fondul campaniei online şi în stradă „Vlad rămâne“ – care-au făcut ca, în cele din urmă, Dacian Cioloş să-l demită pe indisciplinat, pe data de 3 mai.

Vicepremierul Vasile Dâncu, negociator în acele zile, a lăsat ministresei o propunere pentru postul de manager al ONB: pe regizoarea Beatrice Rancea, care conducea Opera din Iaşi. Sursa, după propria-i mărturisire: regizorul Andrei Şerban, al cărui nume era şi el pe-atunci vehiculat. Şuteu a numit-o pe Rancea în fruntea ONB (a rămas şi manager al Operei ieşene). Rezultatul, după aproape 5 luni? Naţionaliştii xenofobi şi „tribalişti“, care-au făcut ca trei reprezentaţii să nu se joace în luna aprilie (făcând ONB-ul de râs), nu au fost pedepsiţi niciodată. Balerinii Johan Kobborg, coordonatorul corpului de balet până-n fatidica lună aprilie, şi Alina Cojocaru nu au mai fost aduşi înapoi niciodată.

Protest pro-Kobborg la Operă în luna aprilie     FOTO: Eduard Enea

Drept consecinţă, trupa de balet aproape a fost decimată, tinerii (români şi de alte naţionalităţi) plecând rând pe rând în teatre mai prietenoase cu „străinii“ (astfel încât „Văduva veselă“ a lui Şerban s-a interpretat la Bucureşti cu orchestra, corul şi baletul aduse de la Iaşi). În locul lui Kobborg, a fost numit un italian, Renato Zanella, culmea tot un străin şi în aceleaşi condiţii ca cele respinse danezului. Singura premieră de până acum, „Văduva veselă“ a lui Andrei Şerban, prezentată ca o coproducţie între Operele bucureşteană şi ieşeană, este de fapt o pură producţie a Operei din Iaşi. Stagiunea de toamnă anunţă predominant spectacole montate de Şerban la Iaşi şi aduse acum la Bucureşti, admirabile desigur, lipsind însă o strategie clară pentru instituţie.

„Bunele intenţii“ pavează iadul

Guvernul Cioloş a sperat să strângă din donaţiile publicului 6 milioane de euro pentru ceea ce prezenta drept capodopera lui Brâncuşi, însă românii au donat doar 1 milion de euro pentru „Cuminţenia Pământului“ (foto jos), în ciuda unor nume prestigioase, personalităţi şi companii puternice, implicate în susţinerea campaniei. Au existat însă şi voci (Pavel Şuşară, Florin Iaru, Eugen Istodor) care-au punctat ceea ce reprezenta principala deficienţă a campaniei: iluzia că întreg poporul român s-ar putea identifica cu un bun imaterial, de o valoare contextuală (ca orice valoare în postmodernitate), care, la urmei urmei, e sortit să circule pe piaţa colecţionarilor, ca orice produs artistic, nu să fie „al meu“ şi al nimănui. Greşeala îi aparţine, aici, lui Vlad Alexandrescu, care-a luat „pe repede“ decizia lansării subscripţiei, fără să se consulte cu nimeni.

În ce priveşte scandalul fără sfârşit de la conducerea Muzeului Ţăranului Român (MŢR) (foto jos), care nu s-a rezolvat nici până acum (ultima decizie este de reluare a concursului de la zero), deşi aici Corina Şuteu s-a luptat cât a putut să ţină la distanţă forţele tribaliste (numind-o pe muzeografa Lila Passima manager interimar), i se poate reproşa declanşarea conflictului de la bun început, prin decizia de invalidare a prezenţei arhitectului Şerban Sturdza în comisia de evaluare, ceea ce-a dus la admiterea contestaţiei lui Virgil Niţulescu, pierzător atunci în faţa sociologului Vintilă Mihăilescu. Decizia a fost acum socotită nepotrivită de ancheta Corpului de Control al Guvernului. Iată cum „iadul“ în care se află acum Ministerul Culturii a fost pavat în permanenţă cu „bune intenţii“ de cei doi miniştri tehnocraţi.

Plusuri: legile cinematografiei şi a teatrelor independente

În luna august, Ministerul Culturii a anunţat că a a definitivat proiectul de modificări propuse pentru Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia şi că, conform legii, îl supune dezbaterii publice. Este pentru a treia oară când Corina Şuteu, care a anunţat de la început că cinematografia este o prioritate a mandatului său, încearcă să introducă modificările. De data aceasta, proiectul a declanşat o veritabilă furie printre cei care se opun schimbărilor. Ministrul Corina Şuteu a fost supusă unui adevărat tir din toate direcţiile.

În ceea ce priveşte teatrul, Ministerul Culturii doreşte reforma Legii Teatrelor (OG 21/2007) şi reforma OUG 189 privind managementul instituţiilor publice de cultură, ceea ce favorizează încadrarea tinerilor actori. De asemenea, Ministerul Culturii a anunţat pe 29 septembrie că va porni, până la finalul mandatului, un program de finanţare a teatrelor independente, oferind câte 50.000 de euro pe an pentru trei companii de acest gen din România. Ministerul a propus înfiinţarea de teatre-cub, iniţial, în cele 14 oraşe candidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Cristian Mungiu a mers personal cu ministra în Parlament pentru a susţine Legea Cinematografiei     FOTO: Getty Images