AVANPREMIERĂ COELHO Fragment din romanul „Adulter“: „La urma urmei, ce este greşit în privinţa rutinei şi a plictiselii?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai recent roman al lui Paulo Coelho, „Adulter“, publicat de Editura Humanitas Fiction, se va afla în câteva zile în librăriile din România. Volumul ilustrează criza existenţială a unei tinere femei din zilele noastre. Adevarul.ro vă prezintă fragmente în avanpremieră, din noul roman semnat de Paulo Coelho.

Lansat în portugheză în aprilie 2014, cu drepturi vândute deja în 45 de ţări, noul roman al lui Paulo Coelho, "Adulter", a devenit bestseller la numai câteva zile de la apariţie în cele peste 20 de ţări în care a fost publicat până acum, printre care Brazilia, Portugalia, Franţa, Polonia, Coreea de Sud, Statele Unite, Marea Britanie, Spania. În Statele Unite numele lui Paulo Coelho se regăşte de două ori în aceeaşi săptămână a lunii septembrie în The New York Times Best Sellers List.

O dată cu romanul Alchimistul care se află pe locul 2 în topul bestsellerurilor paperback trade fiction, atingând astfel un nou record cu 318 săptămâni de prezenţă continuă în listă, iar a doua oară cu explozivul roman Adulter, care a fost cartea verii 2014 şi a intrat direct pe locul 2 în celebrul clasament al bestsellerurilor The New York Times.

Adulter este un roman „provocator şi profund, o carte despre descoperirea pasiunii în viaţă şi a ceea ce înseamnă să fii liber. O carte care te pune pe gânduri şi o lectură copleşitoare pentru oricine şi-a pus vreodată întrebarea: Asta este tot?." (Hutchinson)

Atât cititorii lui Paulo Coelho cât şi criticii au fost vrăjiţi de noul său roman.

„Din întuneric la lumină, se prăbuşeşte în adâncuri şi explodează spre cer.“ — Le Parisien, Franţa, mai 2014 „O soţie nefericită, un amant sălbatic. Cu Adulter, scriitorul ne uluieşte.“ — Oggi, Italia, iunie 2014 „Coelho explorează noi graniţe ale păcatului feminin.“ — Il Messaggero, Italia, iunie 2014 „Un roman ce împleteşte problemele delicate ca depresia, infidelitatea, rutina şi căsnicia, străbătute însă de spiritul caracteristic al acestui magician al cuvintelor.“ — O Globo Extra, Brazilia, aprilie 2014 „O poveste fascinantă despre frica existenţială, trădare şi păcat.“ — Chicago Tribune, SUA, august 2014 „Un studiu inteligent despre lupta unei femei pentru a se simţi vie, pentru a înţelege ce este important în viaţă şi ce este doar frivolitate.“ — We Love This Book, Marea Britanie, august 2014  

Personajul Linda, din romanul „Adulter“, semnat de Paulo Coelho, a împlinit 31 de ani şi, în ochii celorlalţi, are o viaţă perfectă : este o jurnalistă de succes, are o căsnicie exemplară, doi copii reuşiţi şi o casă luxoasă în Geneva. De fapt, ea se află la capătul puterilor, într-atât o oboseşte mimarea unei fericiri pe care nu o simte. Într-o zi îl reîntâlneşte pe Jacob, un fost coleg de care fusese îndrăgostită în adolescenţă, ajuns acum un om politic influent. În timpul interviului pe care acesta i-l acordă, în ziaristă se redeşteaptă o pasiune de mult uitată.

FRAGMENT

image


La urma urmei, ce este greşit în privinţa rutinei şi a plictiselii?
Sinceră să fiu, absolut nimic. Doar…
…doar teroarea secretă ca totul să nu se schimbe de la o oră la alta, luându-mă pe nepregătite.
Din clipa când am avut acest gând nefast într-o dimineaţă minunată, a început să-mi fie frică. Oare aş fi în stare să înfrunt lumea singură dacă soţul meu ar muri? Da, mi-am răspuns mie însămi, deoarece moştenirea de la el ar fi suficientă ca să susţină mai multe generaţii. Dar, dacă aş muri eu, cine va avea grijă de copii? Soţul meu drag. Dar el se va recăsători până la urmă, fiindcă e bogat, fermecător şi inteligent. Copiii mei ar rămâne oare pe mâini bune?


Primul pas a fost să încerc să răspund la toate îndoielile mele. Şi, cu cât răspundeam mai mult, cu atât apăreau mai multe întrebări. Oare îşi va găsi o amantă când voi fi bătrână? Oare are deja pe altcineva, pentru că nu mai facem dragoste ca înainte? Oare crede că eu am pe altcineva, fiindcă nu am mai manifestat mult interes în ultimii trei ani?
Niciodată nu ne-am certat din gelozie, ceea ce mi se părea minunat, dar din dimineaţa aceea de primăvară am început să bănuiesc că nu era vorba decât de o totală lipsă de iubire de ambele părţi.
Am făcut tot posibilul să nu mă mai gândesc la asta.
Timp de o săptămână, de câte ori plecam de la serviciu mă duceam să cumpăr câte ceva în Rue du Rhône. Nu mă interesa nimic în mod deosebit, dar cel puţin simţeam că sunt pe cale – să spunem – să schimb ceva având nevoie de un obiect de care nu aveam nevoie înainte, descoperind un aparat electrocasnic pe care nu îl cunoşteam, deşi e foarte greu să apară ceva nou în împărăţia electrocasnicelor. Nu intram în magazinele pentru copii, ca să nu-i răsfăţ pe ai mei cu daruri zilnice. La fel, nu intram în magazinele cu articole pentru bărbaţi, ca soţul meu să nu înceapă să devină bănuitor din cauza generozităţii mele excesive.
Când ajungeam acasă şi intram în regatul fermecat al vieţii mele personale, totul părea minunat preţ de trei, patru ore, până ce mergeau toţi la culcare. Atunci, încetul cu încetul, se instala coşmarul.
Îmi închipui că pasiunea e pentru tineri, iar lipsa ei trebuie să fie normală la vârsta mea.Nu asta mă înspăimântă.
Azi, după câteva luni, sunt o femeie sfâşiată între teroarea că totul se va schimba şi teroarea că totul va continua la fel pentru tot restul zilelor mele. Se spune că, pe măsură ce se apropie vara, începem să avem idei destul de ciudate, ne simţim mai mici pentru că petrecem mai mult timp în aer liber şi asta ne arată dimensiunea lumii. Orizontul se îndepărtează, dincolo de nori şi de pereţii casei noastre.

. (Copyright Fragment din „Adulter“, de Paulo Coelho, traducere de Micaela Ghiţescu, Editura Humanitas Fiction, 2014)

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite