APARITII EDITORIALE - Criticul obiectiv

Nu e deloc usor sa fii critic literar - si contraperformantele unora autoinitulati astfel o dovedesc cu prisosinta. Cel care citeste, comenteaza si evalueaza literatura scriitorilor contemporani sau

Nu e deloc usor sa fii critic literar - si contraperformantele unora autoinitulati astfel o dovedesc cu prisosinta. Cel care citeste, comenteaza si evalueaza literatura scriitorilor contemporani sau clasici trebuie sa aiba gust si finete analitica, lecturi intinse si aprofundate, o grila istorica si un anumit aparat teoretic, capacitate de expresie, echilibru, obiectivitate. Avand toate aceste insusiri si pe cea din urma drept qualite maitresse, Gabriel Dimisianu s-a impus de multa vreme ca un critic de prim ordin al generatiei '60 si nu numai, o instanta de autoritate, desi ecranata, intrucatva, de o prea mare modestie individuala. El ii lasa pe altii sa razbata, cu coatele din dotare, in fata, sa se scalde in lumina reflectoarelor, sa faca inconjurul lumii si sa inhate bursa dupa bursa. Gabriel Dimisianu sta, de o viata, la locul sau de la "Romania literara", citind cu rabdare benedictina manuscrise ale autorilor consacrati, ca si ale celor mai tineri, si oferind, fara pedagogii ostentative, modelul veritabil al unui om de cultura. Si de bun simt, adaugam imediat: o calitate tot mai rara azi, aproape o floare exotica printre atatea vanitati autohtone. Un nou volum al sau, Fragmente contemporane (Editura Institutului Cultural Roman, 2004) se inscrie in acest vechi si pretuit profil, recompunand imaginea unui critic pentru care adevarul exista. Un adevar istoric, moral si estetic, caci toate aceste fatete sunt importante in cantarirea atenta a literaturii. Minutia reconstitutiva a autorului se vede mai ales in a doua sectiune a cartii, Momentul literar 1945-1948, in care asa-numita generatie intrerupta, mutilata de istorie, grav fracturata de comunism, apare prin unele dintre figurile si sperantele ei literare (Pavel Chihaia, Mihail Villara/ Mihail Farcasanu, Alexandru Vona, Dinu Pillat). Dar fiecare text semnat de Gabriel Dimisianu atesta familiarizarea cu subiectul si adecvarea la obiect, argumentatia stransa, impecabila, ducand finalmente la un contur precis al autorului luat in discutie. La antipodul criticilor stilisti (in linia I. Negoitescu - Gheorghe Grigurcu - Al. Cistelecan), sedusi mai mult de propria expresie decat de opera analizata, autorul acestor Fragmente contemporane se pliaza perfect pe tema aleasa, punandu-se pe sine intre paranteze si oferind cititorului interpretari cat mai juste. Din acest punct de vedere, e simptomatic ca fibra de memorialist a lui Gabriel Dimisianu (relevata recent prin frumoasele si premiatele Amintiri si portrete literare) nu altereaza catusi de putin desenul obiectivitatii critice, ci, dimpotriva, il intareste in liniile esentiale. Cine vrea sa aiba o idee exacta asupra literaturii romane postbelice si a ceea ce s-a intamplat cu noi - cultural si socio-istoric - in deceniile de comunism, va gasi in scrisul critic si memorialistic al lui Gabriel Dimisianu o sursa ideala.