Actorul Ilie Gheorghe: „După ce l-am jucat pe Faust, nu mă mai tem de moarte“
0
Două reprezentaţii sunt programate, în weekend, cu spectacolul „Faust“, care încheie, duminică seară, Festivalul de Teatru de la Sibiu. Personajele Margareta vor fi interpretate atât sâmbătă, cât şi duminică, de la ora. 22.00, de garnitura matură din distribuţie, de fete de peste 18 ani, spectacolul jucându-se la Fabrica de Cultură.
Ilie Gheorghe (75 de ani), actor-fetiş al lui Silviu Purcărete, cu o experienţă de 50 de ani în teatru, care îl interpretează pe Faust în spectacolul de la Sibiu, reafirmă că fetiţele au fost întotdeauna protejate, în toţi cei zece ani de la premiera spectacolului, şi că un scandal tardiv, neavenit a tulburat doar frumuseţea unui creaţii-cult, intrate deja în secţiunea de patrimoniu a Festivalului.
Cu puţină vreme înainte de deschiderea Festivalului de Teatru, un psiholog a scris că personajul Margareta, multiplicat în viziunea regizorului Silviu Purcărete, este interpretat de fetiţe care ar fi abuzate "de violenţa, erotismul şi agresiunea montării“. Prin acest scandal neavenit s-a tulburat numai frumuseţea unui lucru foarte bine făcut, nu însă şi trăinicia unui spectacol, spune actorul Ilie Gheorghe.
„Weekend Adevărul“: Cum aţi privit scandalul în jurul spectacolului „Faust“?
Ilie Gheorghe: E un scandal nevenit bine, tardiv, de dragul de a arunca cu piatra, iar alţii să se arunce după ea şi s-o scoată. În primul rând, Margaretele noastre nu apar în momentul în care ar fi vorba de o anumită vulgaritate în spectacol, ele nu apar în scenele din Noaptea Valpurgiei. În momentul în care apar chiar şi diavolul le ia apărarea, spunând replica: „Asupra lor nu pot nimic“. Când Faust spune „Vreau fata pentru mine“, diavolul răspunde: „Aceea de la popă vine, asupra ei nu pot nimic“. Spectacolul a avut premiera în 2007, timp de zece ani părinţii acestor fetiţe care o interpretează pe Margareta şi-au dat acordul, au venit cu ele la spectacole, ne-au însoţit în toate turneele internaţionale. Fetiţele au venit însoţite la aceste turnee de mamele lor. Vârsta Margaretelor s-a înşirat, de-a lungul timpului, de la 13-14 ani până la 21-22 de ani.
Scandalul este nejustificat. În spectacol, nu se întinează cu nimic puritatea copilelor, a minorelor. Margarerele apar în scenele unde se vorbeşte despre contractul pe care vrea să îl facă Mephisto cu Faust, în care Mephisto îi şopteşte la ureche ceea ce îi pune la dispoziţie.
A fost invocată o scenă de viol a unei Margarete. Era minoră Margareta din acea scenă?
Diavolul forţează nota la un moment dat, însă scena se face cu o fată de 21 sau 22 de ani, nu cu o fată minoră. Margaretele minore sunt absente de la acea scenă. Diavolul le adoarme, alege o fată care e întotdeauna majoră. Dintre toate, numai pe aceea o socoteşte demnă de a fi sacrificată, o ia şi o pregăteşte pentru momentul dăruirii ei lui Faust.
Fetiţele participă în vreun fel la dezmăţul din Noaptea Valpurgiei?
În scenele din Noaptea Valpurgiei, unde este vorba de erotism, cu porci, cu femei, fetiţele sunt scoase din scenă. Şi, când se produce violul pe scenă, fetiţele dorm, ele nu participă la acea scenă. Mi-amintesc perfect, când Silviu Purcărete a declarat la repetiţii, că trebuie să avem fete trecute de 18 ani pentru acest moment. Eu l-am auzit spunând clar asta, s-au respectat condiţiile sale. Ştiu prea bine câtă grijă s-a avut tot timpul de aceste fetiţe. Cred că a fost vorba de cineva care a vrut să se scoată pe sine în relief, mă refer la psihologul care a deschis această discuţie. Spectacolul, după zece ani de la premieră, după 150 de reprezentaţii, după şapte ieşiri în străinătate, la Bruxelles, Frankfurt, Edinburgh, Maribor, nu este afectat prin semnalul tras de acest psiholog.
Se tulbură oarecum nu atât frumuseţea unui spectacol, cât frumuseţea unui lucru bine făcut. Jucăm de 10 ani cu casa înschisă, nu se găsesc bilete cu câteva luni înainte pentru reprezentaţii, „Faust“ e cerut în continuare şi în străinătate. Nu se pot imputa teatrului fapte condamnabil sau menite să pericleteze farmecul, frumuseţea, inocenţa copilelor minore.
Când jucăm de la ora 22.00, jucăm întotdeauna cu garnitura matură a fetelor, care sunt întotdeauna trecute de 18 ani. Mai este o distribuţie, care include şi fete de la 13-14 ani până la 22 de ani, dar care, repet, sunt întotdeauna protejate şi foarte iubite de întreaga trupă. Deci sunt două distribuţii de Margarete, întotdeauna jucăm o garnitură matură a Margaretelor când spectacolul se joacă de la 22.00, pentru că aşa prevede legea. Respectăm întotdeauna acest lucru.
Nu aţi fost prima opţiune a lui Purcărete pentru rolul Faust. Cum aţi ajuns la acest rol?
Da, Ştefan Iordache trebuia să Faust, eu trebuia să fiu Mefisto, dar Purcărete l-a luat pe Gheorghe Dinică, iniţial, pentru Mephisto. Dinică a renunţat, nu putea să înveţe textul într-un spaţiu atât de larg, nu putea să joace fără sufleur. Au luat-o atunci în distribuţie pe Coca Bloos, în locul lui Dinică, pentru Mefisto, azi, interpretat de Ofelia Popii. Din ianuarie până în august 2007, au repetat în formula asta, însă nu au putut continua: nici Iordache, nici Dinică nu au făcut face faţă provocării textului. Iordache voia să fie înregistrat, Purcărete nu a acceptat şi s-a oprit din lucru. Coca Bloos a renunţat şi ea, Purcărete a zis că nu continuă spectacolul, a plecat în Franţa. Am fost chemat atunci de directorul Constantin Chiriac. În trei spătămâni am învăţat textul, iar de la Sfânta Marie, de pe 15 august, până pe 20 septembrie 2007, spectacolul a fost gata.
Nu v-aţi poticnit ca Iordache, ca Dinică?
În materie de memorie, sunt proverbial în teatrul românesc. Memorez zeci de pagini, texte întregi într-o noapte. Însă nu memoria e problema, memoria se educă, lucrezi cu ea, o pui la punct. Dar când îţi place ceva cu adevărat, textul vine singur spre tine, te bombardează, îţi stârneşte mintea şi-ţi creează un neastâmpăr. Atunci îl pui în computerul memoriei în câteva clipe.
Textul de la "Faust" e o imensă provocare, o împerechere nemaipomenită de cuvinte, te poartă într-o ideatică filosofică a lui Goethe, tălmăcită nemaipomenit de Şefan Augustin Doinaş. Nu s-a putut face o traducere mai frumoasă decât a lui. Textul m-a stăpânit cu adevărat pe mine, am fost şi sunt cu adevărat fascinat de complexitatea şi frumuseţea acestuia.
Faust se îndoieşte de Dumnezeu. Dumneavoastră v-aţi îndoit, aţi simţit vreodată că L-aţi pierdut pe Dumnezeu? Cum L-aţi regăsit?
Eu nu l-am regăsit pe Dumnezeu, pentru că eu nu l-am pierdut niciodată. Am rămas fără tată de la zece ani. Mama mi-a pus Biserica în braţe.
După spectacolul "Iona", pe care l-am regizat la Craiova, am înţeles că drumul spre lumină, spre Dumnezeu, poate fi sfâşietor. Faust se îndoieşte, dar la sfârşitul spectacolului se răzbună pe diavol, îşi dă seama că fără Dumnezeu nu poate face nimic. El revine la credinţă, îşi dă seama că greşeşte. "Meschin ce eşti, tu monstru fără margini", aşa îi spune diavolulu. Îmi vine în minte o mărturisire a lordului primar de la Edinburgh, la recepţia de după spectacol, acest lord - care era şi preot - ne-a zis: "După ce am văzut pe Faust, nu mă mai tem de moarte". Aşa spun şi eu: după ce l-am jucat pe Faust timp de zece ani, nu mă mai tem de moarte. Dumnezeu nu îl lasă pe Faust pe mâna celui care îi luase sufletul. Faust revine la credinţa: "Dacă te înhaiţi cu un diavol, strigoi nenorocit,/ Să scapi de demon e dificil/ Dacă te înhaiţi cu el, mereu te paşte...." Finalul spectacolului e însă emoţionant, de undeva de sus încep să cânte două Margarete, iar cântecul lor e preluat de toţi. În mijlocul acestui cântec tulburător, Faust se ridică din sicriu şi merge spre Dumnezeu. Încă o dată, în acest final, este reflectată puritatea fetelor-Margarete, imaginea lor simbolică a salvării prin inocenţă.
Ce înseamnă Faust, acum, pentru dumneavoastră?
Faust e o cheie de boltă, o piatră unghiulară în cariera mea, cu cele 120 de roluri jucate până acum. Să ne imaginăm că am construit o catedrală mică şi mi-a rămas cheia de boltă fără piatra de unghi. Faust a fost ca o slujbă de târnosire a catedralei mele, a încheiat această creaţie a mea, i-a dat durabilitate, i-a dat temeinicie, mi-a împodobit-o, mi-a deschis uşile spre vizitatori. Este piatra mea de unghi cu adevărat.
Purcărete m-a socotit un actor fetiş, am jucat în toate spectacolele pe care le-a pus la Craiova, am jucat şi în spectacolele lui din străinătate, în "Furtuna" lui, l-am jucat şi pe Caliban, în străinătate, îl joc şi pe Prospero,la Craiova. Purcărete a fost pentru mine Meşterul Manole, eu i-am dat încredere în valoarea producţiilor sale.
Aveţi o relaţie specială cu regizorul Silviu Purcărete. Cum l-aţi portretiza?
Purcărete este unic. Eu îl consider primul regizor de teatru din lume, alţii îl pun pe locul al cincilea. E un regizor poet. Reuşeşte o imagine poetică desăvârşită. El nu cultivă trupul gol cu alte conotaţii. În "Decamaronul", dezbrăca toate personajele, mi-amintesc că la Odeon spectatorii au spart uşile ca să poată intra să vadă acest spectacol, când a fost adus în Bucureşti.
Purcărete poate face tot într-un spectacol: scenariul, decorul, mişcarea, luminile. Este un autor total de spectacole. Sunt rari regizorii din lume care fac spectacolele într-o armonie desăvârşită, iar spectatorul pleacă acasă tulburat, aproape că nu poate vorbi...
Spectatorul are nevoie de timp să consume în sine povestea pe care a văzut-o în spectacol şi care l-a tulburat. Purcărete este şi prieten, şi profesor, nu îl pune pe vreun actor în vreo situaţie umilitoare: reuşeşte performanţa ca din defecte să facă calităţi la actori. Dacă actorul nu descoperă singur căile care să-l avantajeze, Purcărete găseşte el căi să-l ajute pe actor, să-l avantajeze, să faca din defectele lui calităţi.
După 50 de ani de carieră, Ilie Gheorghe a fost sărbătorit la Craiova
Ilie Gheorghe s-a născut în anul 1940, pe 21 septembrie. Este unul dintre cei mai mari actori ai ţării, locuieşte în Craiova şi îl putem vedea printre noi: o siluetă discretă care îţi răspunde imediat la salut şi te primeşte zâmbind. Îşi priveşte interlocutorul în ochi şi este pătruns de acea amenitate a spiritelor făcute să înţeleagă mai mult decât lasă să se vadă.
A fost premiat de UNITER, de Academia Română şi de alte instituţii naţionale de cultură, a fost aclamat pe scenele internaţionale din întreaga lume. În Estonia, unde a jucat Iona, presa s-a întrecut în superlative: „Vedeta teatrului din Craiova, Ilie Gheorghe, aflat la apogeul forţei sale artistice, s-a ridicat fără îndoială, la dimensiuni mitologice cu rolul Iona... Un adevărat maestru de mare clasă.” (Martin Kruus, „Sirp”, iulie 1998).
Marin Sorescu l-a onorat cu prietenia sa şi l-a considerat cel mai bun Iona. American Biographical Institute l-a nominalizat pentru titlul „Omul anului”pe 1996. La Singapore, unde se afla în turneu cu acelaşi spectacol, la conferinţa de presă de după spectacol, un redactor al televiziunii care l-a transmis a exclamat: „Acum după ce am văzut Iona, avem sentimentul că ştim să vorbim româneşte.” A colindat lumea cu spectacolele lui Silviu Purcărete, iar englezii au exclamat după ce l-au văzut în rolul Caliban din Furtuna: „Un alt Caliban nu mai poate fi în Anglia!”
Marele regizor american Robert Wilson s-a îndrăgostit de arta sa şi, la finalul repetiţiilor cu spectacolul „Rinocerii”, i-a scris:
„În cei 47 de ani în care am lucrat cu actori tu eşti cu siguranţă în topul celor mai buni! Ceea ce faci tu este genial. Mulţumesc foarte mult.”
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
