Cum poţi privi, reductiv, la „Faust“

0
0
Scenă din „Faust“                                               FOTO: Paul Băilă
Scenă din „Faust“                                               FOTO: Paul Băilă

Am citit, azi-dimineaţă, textul lui Mihai Copăceanu despre spectacolul de la Sibiu, „Faust“. Am rămas surprinsă, ca să nu spun şocată, că totuşi cineva pe lumea asta poate să decodifice atât de schematic şi de reductiv un spectacol de anvergura celui montat de Silviu Purcărete. Nu, „Faust“ nu atinge în niciun fel, nici nu periclitează drepturile vreunui copil. Este un spectacol-metaforă, de o complexitate şi de o emoţie covârşitoare.

Recunosc, am fost siderată de textul domnului Mihai Copăceanu. Să afirmi că "pe parcursul celor două ore, spectacolul a inclus repetate scene de violenţă, sânge, vulgaritate, brutalitate, gesturi cu caracter sexual şi nuditate" sau că "diferite personaje dezbrăcate au simulat acte sexuale, viol, consum de alcool şi urină, acte sexuale cu animale" - doar atât să reţii din acest spectacol  - este de-a dreptul revoltător, luând în calcul o minimă grilă de lectură a unui intelectual.

Nu poţi numai să înşirui nişte legi abstracte şi să nu vezi un spectacol dincolo de aparenţe, să rămâi la suprafaţa unor detalii ale unor scene, să le scoţi cu totul din context şi să nu priveşti, în ansamblu, un act artistic. E vorba, aici, de receptarea unui mesaj artistic în integralitatea lui, pornind de la opera lui Goethe, care trece prin mai multe filtre de transmitere şi de interpretare.

Am văzut acest spectacol prima dată, atunci, când a avut premiera în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, cu ocazia Sibiu, Capitală Culturală Europeană.

După ce l-am urmărit, la premieră, am simţit nevoia să-l mai văd o dată. Aşa că am mai rămas o zi în plus, la Sibiu, tocmai ca să-i pot asimila şi înţelege, atât de covârşitoare a fost prima experienţă.

Nici vorbă de vreo agresiune, de vreun abuz psihologic asupra unor copii sau de vreo violenţă fizică, în acest spectacol.

Aştept să mai crească puţin fiul meu ca să-i pot arăta „Faust“. Sunt un părinte responsabil: aş considera o şansă pentru fiul meu să vadă acest spectacol, în niciun caz o traumă, cum lasă să se înţeleagă domnul Copăceanu.

Am vorbit, azi- dimineaţă, cu Constantin Chiriac, directorul Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, care, înţeleg, că a făcut astăzi şi o conferinţă de presă legată de acest subiect.

Există acordul părinţilor pentru ca fetiţele care o întruchipează pe Margareta să joace în spectacol. Există un asistent social angajat, Luminiţa Bîrsan, care le conduce pe aceste fetiţe la cabine, în scenele cu nuditate. Cele şapte fetiţe-Margarete apar, oricum, fulgurant, pe scenă.

Imnul Margaretelor din final - corul acestor fetiţe - este tocmai cel care sugerează Mântuirea, Izbăvirea şi îi dă o şansă lui Faust - mă întreb, totuşi, dacă domnul Copăceanu a văzut spectacolul până la căpăt. În mod clar, a pierdut sau i-au scăpat nişte semnificaţii, tocmai în punctele esenţiale.

O metaforă uriaşă

Spectacolul "Faust" reconstituie grandios infernul din opera lui Goethe: flăcari care ard, "pe viu", o poartă către Infern deschisă după o cortină metaforică, un pui de labrador negru care devine Mefisto, ritualuri şi numere de echilibristică la mare înălţime, o tenebroasă şi vulcanică noapte valpurgică.

Marea revelaţie a spectacolului este interpreta unui Mefisto androgin, cu sâni de femeie şi sex de bărbat: Ofelia Popii.

Silviu Purcarete s-a întrecut pe sine după "Danaidele”, din 1995, în crearea unei metafore uriaşe, care prinde într-un carusel fantasmagoric ritualuri de sacrificare a porcilor. Un rinocer grotesc, uriaş, este purtat dintr-o parte în alta a halei. 

Pe scenă se mai perinda şapte Margarete iluzorii, care îmbină ingeniozitatea cu senzualitatea.

În actul al II-lea, spectatorii sunt invitaţi de vrăjitoare chiar în mijlocul Infernului. Peste 80 de actori sunt metamorfozaţi de Lia Manţoc în licurici, troli, lemuri, elfi, gnomi, nimfe, furii şi gratii, o formaţie cântă live rock, pe muzica lui Vasile Şirli, un cor psalmodiază în latină, germană şi română.

faust sibiu foto paul baila

Spectacolul de o amplitudine barocă pune în mişcare, timp de două ore jumătate, o desfăşurare de forţe incredibile pe o suprafaţă imensă, de peste 1.500 de metri.

Acţiunea se desfăşoară în mai multe spaţii ale halei, delimitate prin ferestre translucide, ingenios exploatate scenografic şi cromatic de Helmut Sturmer, cu scene pictate din Infern.

Impresionează cel mai mult detaliile de fineţe, accentele moderne şi ironice, specifice lui Purcărete, sincretismul extraordinar dintre muzică, scenografie şi emoţia spectatorilor purtaţi în alte lumi spaţiale şi temporale.

Faust, interpretat de Ilie Gheorghe, apare înfrânt în final, deşi îşi caută o nouă victimă printre spectatori.

faust

Ofelia Popii, alărturi de Ilie Gheorghe

O să spicuiesc din cronicile apărute în ţară şi în străinătate despre "Faust":

”Faust” a avut reprezentaţii pe scene importante ale teatrelor europene: la Festivalul Goethe de la Frankfurt (Germania, 2008), la Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Regatul Marii Britanii, 2009) şi la Tour & Taxis Bruxelles (Belgia, 2011).

Ofelia Popii, un excepţional Mefisto, a fost  premiată şi la Edinburgh pentru această partitură.

Spectacolul a fost distins cu premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal (Ofelia Popii) şi cea mai bună scenografie (Helmut Sturmer) în 2008 la Gala UNITER, cu premiul Herald Angel Awards acordat Ofeliei Popii la Edinburgh în 2009, precum şi cu un premiu de excelenţă oferit în 2010 în cadrul Galei UNITER.

Criticul Euan Ferguson de la "The Observer", după Festivalul de la Edinburgh, recunoştea că a avut parte de o experienţă copleşitoare, pe care crede că nu o va mai trăi vreodată:

"Această producţie românească ne-a lăsat pe cei mai mulţi dintre noi hipnotizaţi şi subjugaţi, iar pe mine m-a lăsat cu o dezamăgire: s-ar putea să nu mai văd niciodată în viaţa mea un spectacol de teatru mai mare".

Actriţa Ofelia Popii a fost distinsă la Festivalul de la Edinburgh, cu Herald Angel Award, pentru rolul lui Mefisto din "Faust".

Premiul, anticipat de reacţia entuziastă a presei britanice, a fost acordat de publicaţia „The Herald”. 

„Mi-aş vinde sufletul să mai văd o dată Faust”, titra „The Observer”, la câteva zile după ce aproape toţi cronicarii britanici se declaraseră cuceriţi de montarea grandioasă a lui Silviu Purcărete.

Ofelia Popii e un Mefisto hermafrodit, ale cărui transformări pe scenă îi deconcertează pe spectatori. Actriţa fură ochii audienţei şi devine centrul atenţiei, performanţă remarcabilă într-un spectacol cu 100 de actori, scria cronicarul BBC.

„Vocea ei guturală, versatilitatea deconcertantă şi charisma absolută, toate combinate, creează o figură cu adevărat deconcertantă, ce pare să fi apărut de-a binelea dintr-o lume infernală”, remarca şi „The Telegraph”.  Mefisto este „jumătate Gollum, jumătate Dandy şi hermafrodit”, un personaj excepţional.

Pentru criticul „The Observer”, producţia românească a fost cea mai viscerală şi mai grandioasă experienţă teatrală trăită vreodată.

Dincolo de cronicile laudative, dincolo de controverse, „Faust“ rămâne  o experinţă teatrală de neratat. E o şansă pe care o avem în această viaţă. Să nu o ratăm şi nici să nu o murdărim cu...micimi şi cu nimicuri.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite