CSM cere deblocarea posturilor libere din justiţie | adevarul.ro

CSM cere deblocarea posturilor libere din justiţie

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a trimis ieri primului ministru Emil Boc, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale o scrisoare pentru sistarea aplicării prevederilor ordonanţei prin care se blochează ocuparea posturilor vacante din sistemul judiciar.

„Dacă prevederile acestei ordonanţe s-ar aplica şi în cazul magistraţilor, toate angajamentele privind resursele umane luate de CSM în faţa organizaţiilor europene ar fi compromise”, a declarat astăzi pentru NewsIn, purtătorul de cuvînt al CSM, Cecilia Morariu.

Morariu a precizat că CSM a cerut sprijinul Ministerului Justiţiei şi Parchetului General în realizarea acestui demers.

Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru, consideră că 2009 a început "cu stângul" pentru magistraţi, din cauza recentelor ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, prin care plata salariilor restante a fost amânată, iar ocuparea posturilor vacante suspendată.

"Se va ajunge ca judecătorii să judece până la limita biologică şi, în acest caz, nu o să putem fi acuzaţi că judecăm prost", a declarat , marţi, pentru NewsIn, preşedintele AMR. Mona Pivniceru a precizat că, în prezent, există 400 de posturi vacante, care nu vor putea fi ocupate din cauza Ordonanţei de Urgenţă 223/2008 care a intrat în vigoare în 2 ianuarie şi care "blochează schema justiţiei".

"Nu se poate să dăm societăţii rebuturi juridice", a mai spus Mona Pivniceru, drept pentru care Consiliul Director al AMR se va reuni, săptămâna viitoare, pentru a vedea ce este de făcut.

"Prin OUG nr. 223/31 dec. 2008, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, este suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante, inclusiv din sistemul judiciar, până la data de 31 decembrie 2009", se arată într-un comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii, postat, luni, pe site-ul instituţiei.

Ministerul Justiţiei a semnalat că ordonanţa de urgenţă a guvernului afectează sistemul de probaţiune, drept pentru care "Direcţia de Probaţiune va întreprinde demersuri necesare pentru exceptarea de la prevederile OUG a acestui concurs, pentru a facilita finalizarea acestuia şi a răspunde astfel nevoii instituţionale de a gestiona deficitul de personal", potrivit unui comunicat postat pe site-ul MJ în data de 5 ianuarie.

Prim-ministrul Emil Boc a anunţat, pe 23 decembrie, că Executivul a decis să fie suspendată ocuparea a circa 145.000 de posturi din instituţiile şi autorităţile publice. Boc a precizat că memorandumul aprobat de Guvern prevede că pot fi scoase la concurs, "punctual", posturi din domeniul justiţiei, de exemplu, unde există un deficit de personal.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite