Criza de la 40 de ani nu există: motivele care au dus la desfiinţarea mitului
0
Criza de la 40 de ani a devenit un fenomen acceptat pe scară largă, fiind asociată cu momentul din viaţă când cele mai multe persoane se simt neîmplinite şi realizează că şi-ar fi dorit să facă alte alegeri în viaţă, aşa că încearcă să recupereze timpul pierdut purtându-se adesea nebuneşte. Un studiu longitudinal a indicat motivele pentru care criza vârstei mijlocii este, totuşi, un mit.
O nouă cercetare, realizată de Universitatea din Alberta, în Canada, desfiinţează ideea crizei de la 40 de ani, fenomen pe seama căruia au fost puse de-a lungul timpului comportamente ieşite din comun ale unor persoane care au decis, dintr-o dată, să facă schimbări radicale în stilul de viaţă.
Totuşi, concluziile rezultate în urma unui studiu longitudinal, care a presupus intervievarea periodică a unui grup de studenţi începând cu vârsta de 18 ani şi până când au împlinit 43 de ani, şi unui al doilea grup, de la 23 la 37 de ani, arată tocmai acest lucru.
Conform autorilor studiului, criza vârstei mijlocii ar fi un mit, pentru că în urma discuţiilor periodice cu oamenii din cele două grupuri s-a demonstrat că starea de mulţumire şi de fericire resimţite creşte treptat începând cu vârsta de 18 ani, continuând trendul ascendent către vârsta de 30 de ani şi după această vârstă.
Şi, contrar a ceea ce se crede în societatea actuală, oamenii sunt, în general, mai satisfăcuţi cu ceea ce au la 40 de ani, dar şi după ce depăşesc această vârstă, decât au fost la 18 sau 25 de ani, au stabilit cercetătorii canadieni. De asemenea, oamenii sunt mai fericiţi atunci când sunt căsătoriţi, au o slujbă stabilă şi se bucură de o stare de sănătate bună.
Cu această ocazie, cercetătorii canadieni au precizat că rezultatele pe care le-au obţinut sunt de încredere faţă de concluziile pripite altor studii pe această temă, cercetările anterioare nefiind realizate la fel de riguros, ţinând cont de faptul că de data aceasta au fost urmărite aceleaşi persoane, timp de ani de zile, şi au fost realizate interviuri la anumite vârste şi anumite momente din viaţa acestora, a punctat Harvey Krahn, informează Daily Mail, citând revista. Developmental Psychology