„Congelat“ pentru a fi salvat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa unui copil de nici patru luni a fost salvată printr-o procedură inedită. Un sugar care a suferit complicaţii după o dificilă operaţie la inimă şi-a revenit miraculos după ce a fost „îngheţat“ timp de patru zile.

Un bebeluş zace „paralizat" pe un pat îngheţat de spital, purtând doar un scutec, conectat la o mulţime de aparate. Imaginea este cumplită, scrie cotidianul britanic „The Daily Mail", dar tocmai acest tratament plin de cruzime i-a salvat viaţa micuţului Finley Burton.

Şi medicii de la Freeman Hospital din Newcastle au fost uimiţi când bebeluşul de numai 16 săptămâni a scăpat cu viaţă după ce a fost conectat la un stimulator cardiac extern şi „răcit" astfel încât să fie oprit orice tremurat care ar fi putut să perturbe activitatea aparatului.

Specialiştii care l-au tratat pe copil au luat decizia surprinzătoare de a-i induce artificial paralizia totală şi de a-i scădea temperatura corpului până la 33,4 grade, faţă de cea normală de 36,8 grade, după ce bebeluşul a făcut tahicardie.

Ritmul cardiac i-a fost afectat în urma unei intervenţii pe cord deschis, în cadrul căreia medicii au reuşit să repare o „gaură" mare şi una mai mică, pe care le avea inima copilului.

Externat după 12 zile

„A fost înspăimântător. Am crezut că îl vom pierde", a declarat Donna Link-Emery (27 de ani), mama copilului.

„Inima lui Finley bătea foarte repede şi ne-am rugat cu toţii să reziste. Am fost uimiţi de eficienţa procesului de răcire a corpului şi, după patru zile, inima lui a început să bată din nou normal."

Donna şi iubitul ei, Aaron Burton (31 de ani), din Easington (Marea Britanie), l-au dus pe Finley la doctor pe când avea doar 10 săptămâni, deoarece bebeluşul nu lua în greutate şi avea probleme cu respiraţia.

Testele au scos în evidenţă o cavitate mare în partea superioară a cordului şi una mică la baza acestuia, iar medicii l-au operat de urgenţă.

După două intervenţii, pentru a-i stabiliza ritmul cardiac, doctorii au decis să-l „îngheţe" practic pe copil, pentru a nu mişca deloc stimulatorul cardiac extern la care era conectat. După 12 zile de spitalizare, Finley a fost externat, urmând să vină la control la fiecare două luni. 

image
Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite