Concurs inedit, cu premii în prezervative: cum s-au fotografiat  zeci de chinezoaice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xiao Meili le-a provocat pe tinerele din China la un concurs inedit/FOTO Huffington Post
Xiao Meili le-a provocat pe tinerele din China la un concurs inedit/FOTO Huffington Post

Xiao Meili, o lideră feministă din China, a lansat un concurs online, în care tinerele au fost rugate să posteze fotografii care să arate că au păr la subraţ.

Xiao Meili spune că părul corporal al femeilor nu este ceva ruşinos, dimpotrivă, este natural, haios şi chiar seducător, scrie Huffington Post.

În urmă concursului online, Xiao a ales mai multe câştigătoare. Pe primul loc s-a clasat o studentă din Hangzhou, care a primit ca premiu un pachet cu 100 de prezervative.

Tinerele care s-au situat pe locul al doilea au primit câte un vibrator, iar câştigătoarele locului al treilea au luat acasă câte un dispozitiv care le permite femeilor să urineze în timp ce stau în picioare.

par la subrat

(Câştigătoarea locului I a primit ca premiu 100 de prezervative)

Criteriul de selecţie pentru pozele câştigătoare a fost numărul de like-uri şi redistribuiri primite pe reţeaua socială Weibo. Practic, a contat numai numărul de voturi, nu şi cât de mare era pilozitatea concurentelor.

Pozele înscrise în concurs puteau fi topless sau doar prim-planuri cu subraţul păros, în funcţie de preferinţa celei care participa la competiţie. În total, Xiao a primit 46 de fotografii.

concurs

În ultimii ani, feministele din China au fost deosebit de active. Ele au militat pentru instalarea mai multor toalete destinate femeilor şi împotriva abuzurilor sexuale.

În luna martie, cinci activiste au fost arestate, în timp ce se pregăteau să protesteze faţă de hărţuirea sexuală care are loc deseori în mijloacele de transport în comun. După o lună petrecută după gratii, tinerele au fost eliberate pe cauţiune.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite