Compozitorul francez de origine română Horaţiu Rădulescu a murit ieri, la Paris
Compozitorul francez de origine română Horaţiu Rădulescu, părintele fondator al "muzicii spectrale", a murit joi seara într-un spital din Paris, au anunţat membri ai anturajului său, citaţi
Compozitorul francez de origine română Horaţiu Rădulescu, părintele fondator al "muzicii spectrale", a murit joi seara într-un spital din Paris, au anunţat membri ai anturajului său, citaţi de AFP. Horaţiu Rădulescu avea 66 de ani.
Opera lui cuprinde aproximativ 100 de compoziţii interpretate în toată lumea, în special partituri de muzică de cameră, printre care şase sonate pentru pian, şi concerte pentru orchestre.
Născut la 7 ianuarie 1942 la Bucureşti, Horaţiu Rădulescu a stabilit în 1969, înaintea francezilor Gérard Grisey şi Tristan Murail, fundamentele aşa-numitei muzici spectrale, curent avangardist bazat pe studiul timbrului şi decompoziţia spectrului sunetului şi armoniilor sale.
"Nu a făcut niciun conmpromis şi avea un ideal foarte pur despre creaţia muzicală", a declarat Eric Tanguy, care i-a fost elev la compoziţie lui Rădulescu între anii 1985 şi 1988.
"Horaţiu Rădulescu vorbea adesea despre muzica sa ca despre un mare ritual", a spus Tanguy. Muzica sa "era recunoscută imediat, puternică şi cu sonorităţi nemaiauzite", a adăugat el, spunând despre Horaţiu Rădulescu că a fost "un imens inovator din punctul de vedere al limbajului".
Horaţiu Rădulescu s-a format în Germania, loc de referinţă pentru muzica contemporană în anii '70, mai întâi la Koln, apoi la celebrele cursuri de vară de la Darmstadt. Din 1979 până în 1981, a urmat cursuri de compoziţie asistată pe computer şi de psihoacustică la IRCAM (Institutul de cercetare şi coordonare acustică/muzică), la Paris.
De formaţie violonist, Horaţiu Rădulescu a fondat în 1983, împreună cu alţi muzicieni, printre care cei din Quatuor Arditti, ansamblul de solişti European Lucero, alături de care a susţinut concerte la Bonn, Torino, Londra, New York, Frankfurt, Stuttgart, Paris, Roma, La Rochelle şi Lisabona.





















































