Circulaţia feroviară între Simeria şi Petroşani este închisă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia feroviară între Simeria şi Petroşani este închisă din cauza copacilor căzuţi de pe versanţii muntoşi pe firul de contact, iar trenul accelerat 1821 Bucureşti- Arad, cu 135 de călători, este blocat între staţiile Merişor şi Pui, au anunţat astăzi CFR SA.

În jurul orei 10.10, trenul a rămas blocat între staţiile Merişor şi Pui, iar cei 135 călători ar putea ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste 252 minute, potrivit declaraţiei directorului general CFR Călători, Alexandru Noapteş. De asemenea, două trenuri personal 2711 şi 2702 cu peste 70 de pasageri au întărzieri de peste 60 de minute.

Potrivit reprezentanţilor CFR SA, de la Petroşani a plecat o drezină pentru degajarea firului căii ferate. Echipele de intervenţie ale Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Hunedoara şi Regionala Căi Ferate Timişoara acţionaează în prezent pentru deblocarea traficului feroviar.

 C.F.R. Călători anunţă că, tot din cauza unor copaci căzuţi pe linia de cale ferată în cursul nopţii trecute dar şi în cursul acestei dimineţi (luni, 8 decembrie, n.r.), transportul feroviar de călători s-a realizat în condiţii dificile. Trenurile de călători au înregistrat întârzieri, din cauza problemelor apărute între staţiile Lunca Bradului - Deda şi staţiile Băniţa - Crevadia.
 
Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii sunt rugaţi să solicite la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, informaţii privind modificările şi întârzierile care vor apărea în circulaţia trenurilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite