Cinci metode de a-i determina pe ceilalţi să te placă
0Clasamentul metodelor surprinzătoare prin care poţi deveni popular este făcut în urma studiilor comportamentale.
Oricine a fost nepopular într-un moment sau altul ştie cât de nderept este „sistemul”: totul pare să se rezume la aspect, la bani şi la carisma cu care unii oameni par că s-au născut. Vestea bună vine de la cracked.com, care a sintetizat studii de specialitate pentru a oferi „scurtături” neaşteptate de a urca pe scara popularităţii.
Vestea proastă este că metodele sunt la fel de arbitrare ca şi cele binecunoscute. Cele mai eficiente metode de a determina pe cineva să te placă includ trucuri de comportament, de atitudine şi de vestimentaţie.
5. Nu face lucruri pentru alţii, determină-i pe cei din jur să-ţi facă ţie favoruri
Atunci când vrem să ne placă cineva, prima reacţie pentru a-i face să observe acest lucru este de a face un gest frumos pentru ei, în cele mai multe cazuri.
Studiile arată însă că o abordare mai bună este aceea de a-i determina pe aceştia să-ţi facă ţie favoruri. După care nu trebuie să lipsească mulţumiri, cu atât mai multe cu cât ajutorul a fost mai nesemnificativ. Conform studiilor de specialitate, oamenii preferă să ştie că tu le eşti dator, sentimentului că ei îţi datorează ceva pentru un gest frumos adresat lor.
4. Fii nepoliticos şi egoist
Exemplul cel mai relevant pentru această sugestie dată de cracked.com este liceul. Cei mai populari liceeni sunt chiar cei care se poartă astfel, lucru demonstrat de numeroase studii. De ce? Acest comportament este perceput drept semn de încredere în sine. Totuşi, odată ajunşi în topul popularităţii, la fel ca în liceu, persoanele respective renunţă complet la acest comportament. Motivele specialiştilor sunt: nu mai au nevoie să se poarte astfel, sau au devenit prea narcisişti ca să le pese.
3. Poartă haine „de firmă”
Fără a recomanda cheltuieli mari pentru cele mai scumpe şi impresionante articole de îmbrăcăminte, site-ul menţionat propune o alternativă simplă: conform cercetătorilor, o simplă etichetă poziţionată strategic, la vedere, este suficientă.
În cadrul unui experiment în acest sens, cercetătorii au solicitat unei tinere să ceară oamenilor să-i completeze un chestionar, într-un mall. Într-una din zile, purta o bluză cu eticheta „Tommy Hilfiger” la vedere. Rezultatul: 54% din cei solicitaţi au ajutat-o. Purtând aceeaşi bluză, dar fără etichetă, tânăra a reuşit să stea de vorbă doar cu 13% din cei pe care i-a rugat să completeze formularul, în ziua următoare.
Alt studiu arată că succesul la interviurile pentru un job nou este determinat de „etichetă”. Angajatorii au recomandat chiar salarii mai mari cu până la 9% pentru candidaţii „de firmă”.
2. Prieteni frumoşi pe Facebook
Pentru a testa cum îţi influenţează popularitatea prietenii de pe Facebook, cercetătorii au făcut două profile identice pentru subiecţi, cu o singură excepţie: aspectul prietenilor din listele lor. Primul profil avea poze cu prieteni frumoşi, conform pozelor lor de profil. Cel de-al doilea profil s-a „împrietenit” doar cu persoane mai puţin atrăgătoare.
Cercetătorii au cerut apoi subiecţilor testului să evalueze cât de mult îşi doresc să cunoască persoana din profilul prezentat, în ambele variante. Rezultatul chestionarului arată că popularitatea contului cu prieteni frumoşi este cu 20% mai mare.
1. Fă-te de râs în public
Deşi ne devotăm o mare parte a timpului, energiei şi banilor pentru a arăta bine în public, oamenii de ştiinţă consideră că tocmai această aversiune către umilirea cu spectatori oferă o „scurtătură” pentru a te face plăcut. Oamenii tind să te considere o persoană simpatică în urma unui incident jenant pe care l-ai suferit în public, arată cercetătorii psihologi de la Berkley University.
În experimentul făcut de ei, participanţii au fost filmaţi în ceea ce ei au descris drept un moment foarte jenant în viaţa lor. Alţii participanţi au urmărit înregistrarea şi au evaluat situaţia, precum şi cât de simpatici sunt subieţii care le-au ilustrat.
Cei mai populari au fost aceia vizibil afectaţi de situaţiile prezentate. La polul opus, cei care şi-au înregistrat poveştile jenante cu o expresie neutră, „de poker”, au fost evaluaţi de privitori drept egoişti care nu prezintă încredere, conform sursei menţionate.