Ce pot mânca dacă urmez un tratament?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alcoolul şi anumite alimente nu trebuie combinate cu tratamentul prescris de medic "Ce pot să mănânc şi ce nu dacă iau medicamente?" Este întrebarea pe care mulţi pacienţi o pun

Alcoolul şi anumite alimente nu trebuie combinate cu tratamentul prescris de medic

"Ce pot să mănânc şi ce nu dacă iau medicamente?" Este întrebarea pe care mulţi pacienţi o pun medicului atunci când le este prescris un tratament. Interferenţele dintre alimente şi medicamente sunt extrem de multe, astfel încât specialiştilor le este dificil să stabilească reguli generale. Mai multe informaţii legate de combinarea anumitor alimente sau a alcoolului cu medicamentele ne-a oferit prof. dr. Ion Fulga, medic primar boli interne şi farmacologie clinică, şeful Catedrei de Farmacologie şi Farmacoterapie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

nele antibiotice (în special tetraciclinele) nu este bine să fie combinate cu lapte sau diverse produse lactate. "În combinaţie cu ionii unor elemente, cum ar fi calciu, magneziu, aluminiu, fier, aceste tetracicline formează chelaţi neabsorbabili, care le scad eficacitatea. Nu este bine să se combine tetraciclinele cu iaurt, lapte, brânză, cu medicamente antiacide, cu produse pe bază de fier. Dacă este neapărat nevoie să se administreze ambele preparate (şi medicamentul, şi alimentul), este bine să se facă o pauză de două ore între prize", explică prof. dr. Ion Fulga. Este bine de ştiut că tetraciclinele produc iritaţie gastrică, iar laptele şi antiacidele combat această iritaţie, aşa că se pot consuma fără probleme, însă fără a fi administrate împreună. În plus, tetraciclinele produc dismicrobisme intestinale, distrug flora saprofită a intestinului. Aceşti microbi saprofiţi din intestin se găsesc în iaurt. De aceea, este chiar recomandabil să se consume iaurt în timpul unui tratament cu tetraciclină, recomandă specialistul în farmacologie, însă nu în acelaşi timp cu capsulele, ci la un interval de aproximativ două ore după administrarea medicamentului.

Alcoolul inactivează penicilinele

În cazul combinaţiei dintre medicamente şi alcool, reacţiile adverse ce pot rezulta sunt extrem de complexe. "O problemă o reprezintă faptul că alcoolul inactivează unele medicamente, spre exemplu penicilinele. Există foarte multe peniciline. Luate cu alcool, acestea devin ineficiente şi nu mai tratează boala", explică prof. Fulga. Pe piaţă există foarte multe peniciline (nu numai cele care se pot cumpăra sub această denumire). Mai precis, alcoolul interferează cu Penicilina G, Penicilina V, Ampicilină, Amoxicilină, Oxacilină, Dicloxacilină, Cloxacilină şi nu generează probleme la antibiotice care nu fac parte din categoria penicilinelor, precum tetraciclinele, cloramfenicolul, eritromicina, gentamicina, kanamicina etc.

Pe de altă parte, alcoolul potenţează efectul sedativ, aşa că nu trebuie asociat cu niciun medicament care are efect sedativ, asta însemnând somnifere, tranchilizante, sedative, antiepileptice, antidepresive.

În cazul unui consum mare de alcool există chiar şi riscul apariţiei unor complicaţii respiratorii şi chiar comă. Pe piaţă există foarte multe medicamente cu efect sedativ, nu numai cele pe care le numim sedative. Spre exemplu, şi unele antihipertensive au efect sedativ.

"Există medicamente care se folosesc în scop sedativ - fenobarbital, diazepam, clonazepam, metazepam etc. şi există medicamente care se folosesc în cu totul alte scopuri, dar care au şi efect sedativ asociat scopului terapeutic. În toate cazurile, efectul sedativ este potenţat exagerat de alcool", mai explică specialistul.

Nu este bine să se combine tetraciclinele cu iaurt, lapte sau brânză"
Prof. dr. Ion Fulga

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite