Ce animale simt din timp un cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comportamentul neobişnuit al animalelor înainte de un cutremur a fost observat din cele mai vechi timpuri. Reprezentanţii unei gradini zoologice din SUA au analizat reacţiile animalelor în cazul cutremurului de 5,8 grade care a avut loc marţi în Virginia. Pe de alta parte, specialiştii chinezi în seismologie cercetează de ani buni reacţiile animalelor înainte de cutremure.

1. Primatele

Cu aproape zece secunde înainte de cutremur, majoritatea maimuţelor şi-au abandonat hrana şi s-au urcat în vârful copacilor, unde au stat nemişcate. Cu trei secunde înainte de cutremur, una dintre gorile, care era într-un copac, a început să ţipe, apoi şi-a luat puiul şi s-a căţărat în partea cea mai înaltă a copacului.

De asemenea, un urangutan a început să scoată un sunet prin care de obicei animalele îşi arată starea de nelinişte sau de iritare. Această reacţie a continuat până ce seismul s-a terminat.

image

Dintre toate mamiferele aflate în gradina zoologică, lemurii roşii au sesizat cel mai devreme cutremurul. Aceştia au scos un sunet de alarmă cu 15 minute înainte. Imediat ce sesimul s-a terminat au scos acelaşi sunet, timp de câteva secunde.

Tot înainte de cutremur, marele elefant s-a ascuns în habitatul său şi a refuzat să iasă de acolo tot restul zilei.

Un alt experiment, făcut însă inainte de cutremurul din Seatle din 2003, a arătat că cei mai buni prevestitori de cutremure sunt câinii, în special cei cu capul mic şi urechile ascuţite. Cu 24 de ore înainte de cutremurul din Seattle, jumătate dintre câinii analizaţi au devenit nelinistiţi şi au început să latre aparent fără motiv.

2. Reptilele

image

Cu foarte puţin timp înainte, dar şi în timpul seismului, toţi şerpii au început să se zbată. Este un comportament neobişnuit deoarece, în mod normal, toti şerpii sunt inactivi în timpul zilei.

Pe de altă parte, cercetătorii chinezi în seismologie au constatat că, în cazul unui cutremur, şerpii devin agresivi şi îşi părăsesc cuibul chiar şi cu cinci zile înainte.

3. Rozătoarele

În grădina zoologică din SUA, înainte de cutremur, castorii s-au oprit din mâncat, s-au uitat speriati în jur, apoi au sărit repede în apă. Abia după o oră de la cutremur, aceştia au ieşit din apă şi au continuat să mănânce.

De asemenea, nevastuicile şi iepurii sunt foarte buni prevestitori de cutremur. Şoarecii ies din ascunzători şi chiar se lasă prinşi de oameni cu mâna liberă.

 Alte reacţii ciudate au fost observate la tigri, care au început să sară într-un mod ciudat, dar şi la păsările Flamingo. Acestea din urmă au fugit speriate şi s-au grupat împreună. Toate cele 64 de păsări au stat ghemuite unele în altele până ce seismul s-a terminat, relatează discovery.com.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite