Câştigă 20.000 de dolari pe lună pentru că îi învaţă pe bărbaţi cum să aibă succes la femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Saraj Jones are 29 de ani FOTO Business Insider
Saraj Jones are 29 de ani FOTO Business Insider

Sarah Jones, o tânără de 29 de ani din San Francisco, arată cum şi-a dezvoltat un adevărat business din a-i învăţa pe bărbaţi cum să cucerească o femeie. Jurnaliştii de la Business Insider au stat de vorbă cu ea şi i-au aflat povestea.

La momentul absolvirii, Saraj Jones îşi planificase să devină artist. „Într-o zi am avut un spectacol mare de artă şi am început să ma gândesc până unde pot să merg cu arta. Apogeul este atunci când eşti cunoscut şi începi să câştigi premii. Atunci mi-am dat seama că nu-mi pasă de asta, ci de a produce o schimbare în vieţile oamenilor. Acest gând a fost mult mai atrăgător şi interesant“, spune Sarah, în vârstă de 29 de ani.

Prin urmare, Sarah a angajat un antrenor pentru  400 de dolari pe lună pentru  a-i arăta care este următorul pas pentru a deveni, la rândul său, un antrenor de acest tip.  Saraj Jones a terminat  pregătirea în vara anului 2013, apoi a început să lucreze în Los Angeles cu mentorul Adam Gilad. S-a mutat în San Francisco şi în 2014 a decis să-şi deschidă propria sa firmă, „Introverted Alpha“, pentru a ajuta bărbaţii isteţi, dar introvertiţi, să cucerească femeile într-un mod natural.

„Când lucram cu Adam, mi-am dat seama că prefer să-i pregătesc pe bărbaţii care au un curs al vieţii liniar. Am realizat că cei mai mulţi dintre bărbaţii din viaţa mea pe aici se situau: tată, iubitul, fostul iubit, fratele meu. Toţi clienţii meu sunt pe tiparul unui inginer. Este o plăcere să-i pregătesc“, mai spune Sarah Jones.

Primele luni, afacerea a mers destul de prost, de aceea a continuat să muncească cu Gilad pentru ca salariul să o ajute pentru a se menţine pe linia de plutire. „Cred că am făcut o vânzare sau două în luna august, iar în septembrie nu ştiu dacă am avut vânzări. A fost foarte stresant şi înfricoşător“, recunoaşte ea.

Abia prin noiembrie lucrurile au început să se redreseze. „Am făcut aproximativ 10.000 de dolari. După aceea, am ştiut ce am de făcut pentru a ajunge la acel punct şi am ştiut că se poate repeta. Şi am reuşit“, mai spune Saraj Jones.

A investit în imbunătăţirea brandului, în poziţionarea pe piaţă şi în marketing. Acum, încasările pe lună variază de la 5.000 dolari la 20.000 dolari, iar media din noiembrie a fost aproximativ de 10.000 de dolari pe lună. Jones lucrează unu la unu cu clienţii săi, care, în acest moment, sunt heterosexuali care caută să aibă relaţii cu femei. „Clienţii mei sunt, în general, băieţi de 20 de ani. Cei mai mulţi dintre clienţi arată foarte bine şi sunt sociabili, dar şi-au construit toate aceste tensiuni în jurul lor, că sunt înfiorători şi ciudaţi.

„Am făcut chiar şi un program numit „Prima atingere la primul sărut“ deoarece clienţii mei iubesc în zece etape. Mintea lor lucrează în această logică şi reuşesc“, mai spune Sarah Jones.

Clienţii au la dipoziţie trei programei: 20 de şedinţe pentru 9.400 dolari; 10 şedinte pentru 4800 dolari sau sau cinci şedinţe pentru 2.500 dolari.  Sesiunea introductivă este prin Google Hangout, iar restul şedinţelor, care au loc de două ori pe săptămână, sunt de obicei prin telefon şi durează în jurul unei ore. Toate şedinţele sunt înregistrate astfel încât clienţii se pot întoarce oricând pentru a se asculta. De la lansarea Introvert Alpha, Jones a antrenat 24 de clienţi. Ea estimeaza ca petrece aproximativ 50 de ore pe săptămână la muncă.

Jones are câteva sfaturi pentru cei care îşi doresc o carieră în acest domeniu. „În primul rând, trebuie să fii încrezătoare în abilitatea ta de a ajuta oamenii pentru că, altfel, te vei simţi fără integritate atunci când vei avea vânzări. În al doilea rând, trebuie să ai aptitudini de business. Asiguraţi-vă că aveţi abilităţile necesare pentru a şti că poţi ajuta oamenii şi apoi deschideţi-vă mintea pentru a învăţa de la oameni care te respecta“, spune Saraj  Jones.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite