Când trebuie să mergem la psiholog?
0Atacuri de panică, probleme de adaptare socială sau o simplă ceartă cu şeful sunt tot atâtea motive pentru a cere consilierea unui specialist Angoase, frustrări sau depresii. Le
Atacuri de panică, probleme de adaptare socială sau o simplă ceartă cu şeful sunt tot atâtea motive pentru a cere consilierea unui specialist
Angoase, frustrări sau depresii. Le tratăm de cele mai multe ori cu indiferenţă. Ele lasă urme adânci asupra psihicului, dar mulţi dintre noi nici nu ne dăm seama. Psihologii ne sfătuiesc însă ca atunci când avem chiar şi o simplă ceartă cu şeful să nu ne descărcăm nervii în familie, ci să apelăm la un consilier care ne poate da un sfat avizat. Acest sistem se practică de ani buni în ţările civilizate.
De câte ori pe an trebuie să mergem la psiholog? De cele mai multe ori, românii nu ajung la psiholog decât atunci când nu mai pot răbda, susţin specialiştii. Violenţa asupra femeilor a devenit o adevărată problemă, chiar şi în cazul oamenilor care au studii superioare şi cu o poziţie socială bună, ne-a spus psihologul Ilie
Marinescu.
Tinerii au probleme sentimentale
Nici tinerii nu lipsesc de la cabinetul de consiliere. Cei mai mulţi vin cu probleme de dragoste şi pentru că nu se înţeleg cu părinţii. "În perioada adolescentină apar probleme de adaptare. Tinerii cred că părinţii îi încurcă şi îi ţin prea mult din scurt. Astfel apar conflictele între generaţii. Cei mai tineri încă nu-şi dau seama că este foarte dificil să stai cu cineva", ne-a explicat specialistul.
El adaugă că multora le este mai uşor să îşi povestească problemele unui necunoscut. "Am întâlnit o persoană care se droghează. Mi-a spus de modul în care îşi făcea rost de droguri, de modul cum şi le injecta şi cum încerca să atragă şi alţi tineri. Am făcut câteva şedinţe şi am avut surpriza să observ că îmi asculta paşii pe care îi propuneam", ne-a povestit psihologul despre cazul unui tânăr de 19 ani.
Relaţiile cu vecinii, problemele bătrânilor
"Persoanele în vârstă povestesc mai ales despre relaţiile tensionate cu vecinii sau litigiile pe care le-au avut cu persoanele din anturajul lor", ne-a spus psihologul. O altă problemă frecventă este legată de relaţiile de serviciu.
În special persoanele feminine se simt marginalizate de către şefi deoarece nu îşi pot impune punctul de vedere şi se simt frustrate şi izolate de către colectiv.
Apelează la consiliere în special persoanele cu venituri mari
Pacienţii care apelează în acest moment la ajutorul unui psiholog sunt în general persoane care au venituri mari şi care îşi permit să plătească câte 50 de lei pentru o şedinţă de consiliere. Cu toate acestea, Ilie Marinescu speră ca, în curând, românii să fie ca cei din străinătate şi să apleleze la psiholog atunci când îşi doresc să evite o ceartă.
"Ar fi normal ca omul, dacă este nervos, în loc să se ducă acasă cu încărcătura emoţională şi cu problemele pe care le are la serviciu, să încerce să evite certurile cu soţul venind înainte la psihologul lui personal. Aşa este civilizat şi mi-aş dori ca într-o zi să ajungem şi noi să avem astfel de clienţi", mai adaugă psihologul.