Video Viața în satul din munți care nu apărea pe hărți. Părăsit în 1960, Tecuri ascundea o poveste stranie și o minune a naturii
0Pentru câțiva ani, într-unul dintre cele mai izolate locuri din România, a existat un sat de lucrători forestieri care și-a legat existența de pădurile seculare de fag. Satul Tecuri a dispărut, însă în apropierea vetrei sale a rămas o peșteră uimitoare.
Râul Strei izvorăște din Munții Șureanu, din apropierea faimoaselor cetăți dacice, iar înainte de a ieși din munți în țara Hațegului poartă numele Petroș.
Monumentele naturii de la izvoarele Streiului
Pe acest curs al său superior, de circa 20 de kilometri, se înfățișează călătorilor o mulțime de monumente ale naturii, a căror apariție a fost favorizată de relieful carstic.
Cascadele Șipotului (video - Adevărul) se numără printre cele mai spectaculoase locuri de vizitat din Munții Șureanu.
„Pârâul Şipot îşi adună apele din trei izvoare carstice de tip resurgenţă. Oboseala urcuşului în lungul acestui pârâu este recompensată de tulburătoarea privelişte a unor cascade şi repezişuri cu frumoase concreţiuni de tuf calcaros, precum şi de cele trei resurgenţe situate la baza unui perete vertical înalt de peste 150 de metri. Două din izvoare apar din grote, iar unui dintr-un con de grohotiş calcaros (care cu siguranţă maschează intrarea într-o peşteră). ATot în peretele calcaros din această zonă se deschid şi câteva peşteri ale căror admirabile formaţiuni stalagmitice s-au putut păstra tocmai pentru că sunt greu accesibile”, informa geograful Nae Popescu.
Cascadele se văd începând de la câteva minute de urcuș pe jos, din drumul forestier care traversează valea Streiului spre izvoarele sale. Pe versantul opus, alte poteci de munte urcă la Ticera Pinului.
„Aici se pot admira, pe dreapta văii, sub Vârful Ticera Pinului (1.057 metri), impresionanţii pereţi de calcar însoţiţi de hornuri, turnuri, surplombe sau crestaţi de văi suspendate care oferă minunate trasee de alpinism cu diferite grade de dificultate”, informa geograful Nae Popescu, în ghidul turistic al Munților Șureanu.
În trecut, zona era mai animată. O cale ferată forestieră a funcționat până la începutul anilor ´70 pe valea Streiului, pornind din satul Baru în susul pârâului, pe o distanță de peste 20 de kilometri.
Calea ferată a fost construită în jurul anului 1945, când pe valea Streiului, aproape de izvoarele sale a fost deschisă una dintre marile exploatări forestiere din Munții Șureanu.
Satul care nu apărea pe hărți
Atunci a luat ființă, într-una dintre poienile greu accesibile aflate deasupra stâncilor și a cascadelor Șipotului, și satul Tecuri, unde aveau să fie mutate zeci de familii de lucrători forestieri.
Colonia muncitorească nu era indicată pe hărțile vremii, iar drumul până la ea era extrem de dificil. Locul de unde începea urcușul era marcat de instalațiile de funicular care legau crestele muntelui de valea unde se afla calea ferată forestieră. (Foto: căi ferate forestiere din Munții Șureanu, anii '50, Richard Marschalko)
La mijlocul anilor ‘50, mai multe funiculare au fost montate la Tecuri, pentru a grăbi transportul trunchiurilor tăiate de pe mari suprafețe de pădure.
„Primul funicular, Wyssen, instalat în 1954 în exploatarea Tecuri de pe Valea Streiului, suferă o serie întreagă de modificări de traseu şi lungime, care durează aproape tot anul şi abia după un an începe să fie utilizat, datorită faptului că masivul păduros Tecuri avînd o configuraţie specială a terenului, fără nici o scurgere naturală, impune găsirea unui mijloc care să se preteze acestor condiţii. Al doilea funicular a fost instalat tot în Tecuri, fiind apoi transformat în funicular automotor. Funicularul automotor și Wyssen sunt instalate paralel și ambele apropie toate sortimentele de lemn din Tecuri la linia CFF de pe Valea Streiului. Aceste două funiculare sunt mijloacele prin care se transportă toate produsele exploatării Tecuri (într-un volum anual de circa 60.000 metri cubi masă lemnoasă de fag) și tot cu ele se transportă la deal alimente, furaje şi chiar şi apă, care în Tecuri lipseşte”, informa Revista Pădurilor, în 1959.
Alte două funiculare de tip Wyssen și Mâneciu au fost instalat pentru a apropia lemnul adus de pe dealuri de calea ferată forestieră.
Peștera care a schimbat soarta așezării
Satul greu accesibil de pe crestele muntelui se confrunta la început cu insuficiența apei, lucru rezolvat odată cu descoperirea la Tecuri, a uneia dintre cele mai spectaculoase peșteri din România.
„Regiunea respectivă este săracă în ape. Ploile sunt repede absorbite de pământul poros. În căutarea unor surse de apă pentru animale, păstorii din aceste părţi au înaintat câţiva metri într-o deschizătură în munte pe care o credeau scurtă. Mare le-a fost mirarea când au găsit aici apa pe care o căutau. Odată cu lacul subteran fusese descoperită şi intrarea în peşteră. Peştera de la Tecuri are, după mărturiile celor care au fost acolo o importanţă covârșitoare. Stalagmitele şi stalactitele sunt colorate în roşu, dovadă a existenţei în apă a oxidului de fier, în mare porţie. Lucrul cel mai important însă este faptul că o jumătate a peşterii este încă activă, adică picături de apă continuă să cadă cu o regularitate de ceasornic alcătuind stalagmite şi stalactite de o deosebită frumuseţe”, informa publicistul Ion Deleanu, în 1954.
Cu timpul, au putut fi captate izvoarele aflate la circa un kilometru de colonie, astfel că apa din peșteră a rămas mai puțin folosită. Situată la o altitudine de circa 900 de metri, Peștera Tecuri este declarată rezervație a naturii, fiind recunoscută pentru coralii, stalactitele și microcristalele care o împodobesc, pentru lacul său subteran și pentru marea sa podoabă, o stalactită albă, cu reflexii roz, înaltă de peste șapte metri.
Peștera Tecuri are o lungime de circa 500 de metri, iar intrarea în interiorul ei se face printr-un aven de 12 metri. A atras atenția oamenilor de știință, dar nu a fost explorată în întregime, fiind dificil de parcur, însă adesea, oaspeții ei i-au produs mari distrugeri.
„Degradarea începe chiar de la intrare, de la uşa metalică: stalactite rupte, ciuntite. În interior situaţia este şi mai rea: formaţiuni rupte, o coloană care iniţial a avut o înălţime de trei metri este doborâtă şi ruptă în bucăţi. Cu toate acestea, peştera este încă frumoasă. Dacă nu se iau măsuri grabnice de ocrotire, în câţiva ani distrugerile vor lua proporţii”, informau ziarele vremii în 1973.
În prezent, peștera Tecuri este mai puțin vizitată, vechea colonie din jurul ei fiind desființată demult.
Satul de muncitori forestieri
În anii ‘50, satul Tecuri stârnea fascinația puținilor săi vizitatori, care se încumetau să urce aici, fie pornind din Baru Mare prin valea Streiului, fie urcând peste dealuri, din satul învecinat Crivadia - pe potecile anevoioase ale unui traseu de 8 - 10 kilometri (foto: căi ferate forestiere din Munții Șureanu, anii '50, Richard Marschalko).
„Sus ţi se deschid în faţa ochilor privelişti minunate; înapoi Retezatul cu căciula-i ţuguiată şi albă de zăpadă, în faţă spinările împădurite ale munţilor Sebeşului. De aici până la Tecuri nu mai sunt nici doi kilometri. O potecă străbate de-a curmezişul două văi de munte, coborând într-un găvan. Pe fundul acestui găvan, dispuse în formă de cerc, se găsesc cabanele coloniei muncitorilor forestieri de la exploatarea Tecuri. La Tecuri au fost create bune condiţii de viaţă pentru muncitori. S-au construit şapte cabane noi în care se pot odihni foarte bine peste 100 muncitori sezonieri. Pe lingă acestea au fost date în folosinţă 12 camere pentru familişti. În vara trecută s-a început construirea de clădiri cu două apartamente din cărămidă”, arăta ziarul România Liberă în 1957.
Alte clădiri de locuit se aflau atunci în construcție, iar o școală de patru clase urma să fie înființată pe munte. Cantina avea 40 de abonați permanenți, informa ziarul din anii de comunism.
„Când peste pădure coboară încet umbra înserării, în colonia de la Tecuri începe o vie animaţie. Oamenii trec de la o cabană la alta, merg la cantină unde se serveşte masa caldă, intră la magazin pentru a face cumpărături, vin la șeful exploatării, maistrul principal Neagoe, pentru organizarea diferitelor treburi pentru a doua zi. Dintr-o cabană străbate în noapte o doină din fluier”, informa România Liberă.
Din Baru Mare, călătorii parcurgeau cam nouă kilometri până la poalele masivului calcaros pe care fusese înființată colonia Tecuri. De aici, urcau abrupt pe sub instalațiile funicularelor
„Drumul nostru nu era un urcuș obișnuit pe munte, cu porțiuni mai line, cu ocolișuri. Aveam în față un perete vertical de stâncă acoperit cu stejari, pe care trebuia să-l luăm pieptiș, să ne metamorfozăm în alpiniști de performanță. Timpul zbura cu repeziciune, dar noi stăteam parcă pe loc. Bocancii alunecau pe deasupra straturilor de frunze rămase din toamna trecută care ascund cu viclenie colțurile potrivnice de piatră. Și greul de-abia de-acum încolo începe — ne vestește, încurajator, călăuza. Un vuiet ca înaintea unei mari furtuni crește tot mai aproape, tot mai aproape, amenințător. E semn că am ajuns din nou în preajma firului de funicular, pe care coboară o sarcină uriașă de bușteni. Numai atât cât ține o clipă îi vedem alunecarea piezișă pe deasupra unei râpe prăpăstioase, unde zac putrezite rămășițe din lemnul care se slobozea cu ani în urmă, fără milă, din vârful muntelui”, informa revista Magazin, în 1960.
Un cablu de fier întins pe stânci era folosit de călători ca punct de siguranță pentru a nu dezechilibra deasupra prăpastiilor pe marginea cărora înaintau.
Sus, însă, oamenii descopereau panorama spectaculoasă a țării Hațegului, îngrădită de munți și se bucurau de ospitalitatea familiilor izolate din satul de munte. O școală fusese înființată în anii ‘50 pentru copiii din Tecuri, iar un învățător urca zilnic pe poteca abruptă pentru a-i învăța carte.
„Viața se desfășoară și aici în chip obișnuit. Bărbații se duc dimineața la lucru în pădure — și lucrul e ușor fiindcă mecanizarea e un ajutor de mare preț. Ei dau lemn pentru industrie, pentru mobilă, pentru cofraje. Seara la club se joacă șah, ori se adună oamenii și cântă împreună. Merită să urci până la Tecuri cu toate riscurile drumului, fie și numai pentru bucuria forestierilor de a primi un oaspete”, informa ziarul Magazin.
La începutul anilor ‘60, odată ce pădurea s-a rărit, colonia a dispărut și ea. O cabană forestieră amintește acum de locul fostului sat al muncitorilor forestieri. În apropierea ei, peștera Tecuri a rămas un loc pitoresc pentru amatorii de călătorii pe munte.
Se încarcă comentariile...
