REPORTAJ Azerbaidjan - Țara de foc. Capitala Baku, un Dubai la prețuri atractive FOTO
0Azerbaidjanul poate să fie o destinație turistică de nota zece. Se spune că e noul Dubai, dar cu prețuri foarte mici – și nu e de mirare, de vreme ce un litru de motorină în Baku costă 43 de eurocenți.
Prima impresie contează, spune un proverb american, care se aplică perfect în cazul Azerbaidjanului, încă din aeroport– care se numește, cum altfel, Haidar Aliev, care a condus țara în perioada 1993-2003, un aeroport de cinci stele, în care ești întâmpinat cu prietenie de personalul de la frontieră. În drum spre Baku, înaintezi pe unul dintre cele mai bune șosele văzute: drumuri largi, ca-n palmă, cu multe benzi.
După ce intri în Baku, rămâi pur și simplu uimit: te întâmpină modernele blocuri-turn, care răsar la tot pasul, în stânga și-n dreapta, care mai de care mai interesante. Parcă s-ar fi făcut un concurs între arhitecți, cine construiește cel mai inedit turn.
Apoi, în Baku, îți sar în ochi curățenia, ordinea, modul în care este totul aranjat – fără doar și poate este un oraș elegant, care nu are cum să nu te fascineze.
Turism bun pe bani puțini
N-ai zice că ai nimerit într-o țară din Caucaz. Doar că nu e orice țară, e una dintre cele mai bune economii ale lumii, unde combustibilii fosili reprezintă motorul economiei Azerbaidjanului. Capitala Baku este strălucitoare, se spune că e noul Dubai.
În oraș răsar unul după altul zgârie-norii, în care mari companii internaționale își deschid sedii. Spectaculoase sunt și celelalte zone din Baku, promenada de pe malul mării sau orașul vechi. Sala de concerte nouă de pe faleză a fost construită pentru Eurovision,nu departe de noul muzeu al covoarelor, construit sub forma unui covor rulat.
Românii au nevoie de viză pentru Azerbaidjan, dar procedeul e simplu, se obține online și costă 26 de dolari. Azerbaidjan este o destinație perfectă pentru turism.
Prețurile sunt incomparabil mai mici decât în orice oraș turistic din Occident, semnificativ mai mici decât în destinațiile mai mult sau mai puțin exotice de pe Glob – iar condițiile sunt la superlativ. Baku nu e cu nimic mai prejos decât Paris, Viena, Milano, Londra sau Dubai,doar că totul e la jumătate de preț.
Viața e ieftină în Azerbaidjan, pentru că țara stă pe bogate resurse de petrol și gaze și face profit prin export. Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei, Azerbaidjanul a devenit furnizorul numărul unu de petrol în Uniunea Europeană.
Fostul președinte Haidar Aliev a fost cel care a pornit comerțul cu petrol și gaze, a fost cel care a atras mulți investitori străini și a creat foarte multe locuri de muncă.
De asemenea, Azerbaidjanul are resurse naturale bogate în petrol, gaze naturale, aur și aluminiu, însă este și unul dintre cei mai mari producători de caviar. Problema e că beluga – un exemplar poate să măsoare 4 metri, să cântărească 1,5 tone și să supraviețuiască peste 100 de ani – a ajuns să fie o specie pe cale de dispariție în Marea Caspică din cauza braconajului.
Prima fermă de caviar din Europa a apărut în Azerbaidjan, unde, din 1954, sunt crescuți sturioni pentru icrele lor. Însuși Winston Churchill a fost un mare iubitor de caviar azer.
Țară mică, de esență tare
Azerbaidjanul este o țară cu aproximativ 10 milioane de locuitori, care se învecinează cu Federația Rusă (Republica Daghestan) în nord, cu Iran în sud, cu Georgia și Armenia la est, cu Marea Caspică, dar are și o mică frontieră cu Turcia.
Turcii sunt priviți ca frați de către azeri. Ei vorbesc de fapt aceeași limbă și fac parte din același popor: turcic. Așa se face că drapelul Turciei flutură aproape lângă fiecare steag azer. Uneori, lângă ele este și cel al Pakistanului, țară care i-a sprijinit în războiul din Nagorno Karabah.
Țara asta are de toate: deși e mică, cam cât Ungaria, găsești toate tipurile de climă, de la subtrofice până la cele alpine. Când într-o parte a țării este prea cald, în altă parte poate să fie frig. Are munți înalți, câmpii, dealuri molcome.
Are Marea Caspică (considerată de fapt cel mai mare lac din lume), zonă aridă, deșertică. Clima este favorabilă pentru agricultură și chiar am putea spune că acolo crește orice. Azerii sunt renumiți pentru cultivarea de mere, dar au și viță-de-vie, portocali şi măslini.
Istorie și turism
Unul dintre cele mai faimoase situri din Azerbaidjan este Yanar Dag sau „Muntele Arzând“, un foc natural care arde pe un deal de-a lungul Mării Caspice. Fidel numelui său, muntele arde de cel puțin 65 de ani. Explicația este una simplă: gazele naturale care se infiltrează prin pământ dedesubt alimentează în mod continuu flăcările, astfel încât focul nu se stinge niciodată. De văzut sunt și vulcanii noroioși aflați la sud de Baku, la care se poate ajunge închiriind taxiurile Lada din primul orășel.
Imediat lângă aceşti vulcani se găsește și Parcul Național Gobustan, iar în zonă sunt peste 6.000 de petroglife, cea mai veche dintre ele având 40.000 de ani. Stâncile și peșterile sunt acoperite cu opere de artă datând din Epoca de Piatră.
În Azerbaidjan poți veni să și schiezi, iar condițiile sunt, fără exagerare, precum cele din Austria sau Italia. Munții Caucaz sunt spectaculoși. Stațiunea Tufendageste cea mai cunoscută: cu vârful Yatmish Gozal, la 1.920 de metri altitudine, aceasta se află la granița cu Daghestan. Aici sunt amenajați 15 kilometri de pârtii de schi.
Qimizi Qesebe este un oraș evreiesc în Azerbaidjan, cea mai compactă comunitate iudaică din afara Israelului, cu o populație de peste 3.500 de persoane – atât au mai rămas din aproape un milion de evrei caucazieni.
Am avut șansa să vizităm și un sat de lezgini – o comunitate etnică din nordul Azerbaidjanului, care formează cam 2% din locuitorii țării. Ei trăiesc la granița cu Daghestan, unde formează, de asemenea, o minoritate.
Au limba lor, cultura și o organizare proprie. Se zice că sunt descendenții albanezilor caucazieni.Ne-a primit în casă șeful comunității, care ne-a servit cu supă de linte, pui și orez –plus marmelada delicioasă făcută de ei. Și ceai, desigur.
Lux de capitală
Cei din Baku pun preț pe exterior. Oamenii se îmbracă din malluri și din elegantele buticuri din zona centrală sau de pe faleza care se întinde pe o lungime de 25 de kilometri. Nu vezi graffiti, nu vezi mizerie sau gunoi aruncat aiurea, în stațiile de metrou sau în trecerile subterane nu miroase urât, ci doar a popcornul pus în vânzare acolo.
Alcool se găsește în orice magazin, dar localnicii nu sunt foarte mari consumatori. La restaurante și terase, în loc de bere, ei preferă ceaiul, cafeaua sau narghileaua.
Să circuli cu mașina în Baku e o plăcere, chiar și la orele de vârf, când e foarte aglomerat.Uneori, bulevardele au șapte benzi pe sens și nu simți stresul aglomerației din marile capitale. Jumătate din populația Azerbaidjanului trăiește în Baku și în zona metropolitană.
Atmosfera se schimbă în orașele mici, de provincie, unde își duce traiul cealaltă jumătate a populației țării. Aici dispare luxul arătat de capitală, oamenii nu mai sunt îmbrăcați după ultima modă, dispar mașinile scumpe și reapar vechile maşini Lada.
O democrație printre țările islamice, o dictatură pentru Occident
Petrolul a jucat un rol important în economia țării încă din secolul al XIX-lea, când lângă Baku s-au descoperit mai multe zăcăminte. Prima sondă din Azerbaidjan datează din anul 1870, aceasta putând fi văzută și astăzi, fiind bine conservată și expusă la câțiva kilometri de capitală, aproape de malul Mării Caspice.
Când țarul a deschis teritoriul investitorilor străini în anul 1870, frații suedezi Nobel au profitat de ocazie și au pus bazele a ceea ce urma să devină nu doar averea familiei lor, ci și boomul petrolier al orașului Baku.
În anii 1880 li s-au alăturat familia Rotschild și firma lui Rockefeller, Standard Oil Company. Astfel, până în 1900, Baku a devenit cel mai mare exportator de petrol din lume.
După revoluția din 1917, Azerbaidjanul și-a declarat independența față de Rusia, dar apoi bolșevicii au pus din nou mâna și i-au alungat pe investitorii străini. Când a izbucnit Al Doilea Război Mondial, Baku reprezenta 80% din producția totală de petrol a Uniunii Sovietice.
În anii ’40, Azerbaidjanul a livrat petrol pentru mașinăria militară a URSS-ului, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De aceea Germania nazistă ar fi dorit să ocupe această țară, în cadrul operațiunii Edelweiss –fără succes, însă.
Majoritatea câmpurilor petroliere se află în Marea Caspică, dar pot fi zărite și pe mal sute și sute de pompe de petrol. În multe locuri, la o adâncime de 20 de metri, deja dai de petrol. Există și o insulă artificială cam la 50 de kilometri de țărm, unde peste 400 de persoane fac o muncă serioasă de extracție.
Azerbaidjanul produce în jur de 668.000 de barili de petrol pe zi, ceea ce nu e puțin lucru. Pe lângă țările din Europa, azerii exportă o cantitate mare de petrol și în Israel, țară care plătește în arme, care ajută la pregătirea armatei azere, în special în contextul războiului din Nagorno Karabah.
În Marea Caspică se găsește câmpul de gaze Shah Deniz 2 care poate livra Europei atât cât continentul să nu mai aibă bătăi de cap cu energia. De asemenea, Oleoductul BTC (Baku-Tbilisi-Ceyhan) ocolește Rusia și trece prin Georgia, Turcia, Grecia, Bulgaria și România.
30% din petrolul azer este în proprietatea British Petroleum, companie controlată astăzi în mare parte de americani (prin Standard Oil și AMOCO). Așadar, 90% din economia Azerbaidjanului vine din industria petrolieră. Și totul e în mâna puternicului președinte Ilham Aliyev, a familiei și a acoliților săi.
Dictatura lui Aliyev
În lume există, fără îndoială, dictatori buni și dictatori răi.Dictatori acceptați, cu care se pot face afaceri, sau anatemizați, pe care unii încearcă să-i îndepărteze prin revoluții. Depinde din ce unghi și din ce tabără privești.
Azerbaidjan este una dintre țările unde președintele-stăpân este tolerat de democrațiile occidentale. Și asta pentru că țara sa are ceva de care are nevoie și lumea bună: aurul negru.
Ilham Aliyev conduce de 20 de ani, cu mână de fier, cea mai mare țară din Caucaz. La cele mai recente alegeri, Ilham Aliyev a câștigat 85% din voturi și nici nu există o limită a numărului de mandate pe care le poate avea un președinte.
El i-a succedat tatălui său, Heidar Aliyev, președintele țării între 1993-2003, până la moartea sa, la vârsta de 80 de ani. Bătrânul a fost șeful KGB în RSS Azerbaidjan, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Azer și conducător al republicii între anii 1969-1982, iar apoi a făcut parte din Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, cel mai înalt corp de conducere din acea vreme.
Ilham a preluat funcția de la el și a continuat regimul totalitar și nedemocratic al lui Heidar.
Ca președinte, Ilham, labază istoric, a încurajat cultul personalității din jurul tatălui său:în fiecare localitate există câte un portret enorm cu Heidar Aliyev,șoselele sunt mărginite de afișe mari care îl reprezintă, blocurile sunt împodobite cu chipul său.
De asemenea, în ultimii ani, soția președintelui, Mehriban Aliyeva, medic oftalmolog, a câștigat tot mai multă putere, acum fiind vicepreședintele Azerbaidjanului.
Viață tihnită, oameni mulțumiți
În Azerbaidjan nu există democrație, spune și organizația Freedom House.Ca atare, nici alegeri libere, nici presă liberă.Dar asta nu deranjează lumea occidentală. Pare ciudat, dar Ilham Aliyev e iubit și de majoritatea locuitorilor țării. Oamenii au avut încredere în el că va duce la bun sfârșit războiul pentru Nagorno Karabah. Și s-a ținut de cuvânt.
Oamenii sunt mulțumiți că au locuri de muncă,rata șomajului în Azerbaidjan fiind astăzi la 5%. Mulți lucrează în sistemul de stat, în industria petrolului și a gazului. Pentru ei, viața e perfectă așa cum e, oricum nu înțeleg cum funcționează democrația și nu acceptă idei alternative.
Nu se știe cu exactitate numărul celor care vor schimbarea regimului în Azerbaidjan, cei mai mulți activiști pentru drepturile omului sau care critică guvernul fie sunt în închisoare, fie au plecat din țară, în Europa, cu precădere în Polonia, Ungaria și Cehia. Salariul mediu în Azerbaidjan nu e mare, undeva la 170 de euro pe lună.
Dar viața nu e nici pe departe atât de scumpă ca în Occident. Pentru un turist, chiar și din România, totul e încă foarte, foarte ieftin. Un litru de motorină costă în jur de 0,43 euro, pe când la noi, spre exemplu, e aproape 1,5 euro pe litru. Și cam totul e corelat la prețul combustibilului, fie că vorbim de servicii, transport sau marfă.
Cazul fraților Tate a ajuns la urechile azerilor
Cei mai în vârstă azeri vorbesc limba rusă,în special cei din generația care a făcut armata în perioada sovietică. Tinerii încep, ușor, ușor,să schimbe trendul. Pentru a vedea cum gândesc tinerii azeri, am povestit cu proprietarul unui restaurant din centrul istoric al capitalei Baku.
E interesant ce știa el despre România: „Eu am urmărit cazul fraților Tate. Sunt un fan al lui Andrew Tate, i-am urmărit de mult postările sale de pe rețelele de socializare. Sunt de acord cu el. Și pot să spun că așa gândesc mulți azeri. Noi nu suntem de acord cu progresismul promovat în Europa, nu vrem promovarea minorităților de gen. Oamenii de aici sunt fani Donald Trump. Și să știți că Trump are două clădiri în Baku. Tate a promovat o filozofie sănătoasă,și el e trumpist. Europa riscă să se prăbușească din cauza acestei politici promovate la nivel înalt. Știți că toate imperiile au căzut sub bunăstarea omului. Să nu vă mirați că vin rușii și chinezii peste voi“.
Și totuși, democrație...
În ciuda faptului că, din punct de vedere politic, Azerbaidjanul nu e o democrație după înțelesul lumii occidentale, acest lucru nu este resimțit în niciun fel de turiști. Nu-i deranjează nici pe mulți azeri.
Semiluna de pe drapelul național, arborat peste tot, îți indică faptul că ești într-o țară islamică –doar că, în comparație cu alte țări musulmane, aici e democrație absolută.
Oamenii se îmbracă exact ca în Vest, femeile pot face activitățile pe care le doresc, se poate consuma alcool fără probleme – lucruri de neconceput în multe alte țări foarte dezvoltate din Orientul Mijlociu.
Așadar, bărbații pot admira femeile azere, cunoscute, de altfel, pentru frumusețea lor, dar și pentru bunul-gust cu care se îmbracă. De asemenea, trebuie știut că Azerbaidjanul e un stat laic. Constituția țării nu a făcut din Islam religie de stat, ci e în formă seculară. Se poate spune că Azerbaidjanul e cea mai liberală țară musulmană.
Azerii sunt musulmanți șiiți, la fel ca vecinii lor din Iran. Pare neverosimil, dar în Iran trăiesc mai mulți azeridecât în Azerbaidjan: sunt în jur de 20 de milioane de azeri pe teritoriul Republicii Islamice.
Războiul din Nagorno Karabah
Geopolitica e complicată,iar în Azerbaidjan se vede cel mai bine cum sunt așezate puterile în războiul din Nagorno Karabah (trad. – Karabahul de Munte). Azerbaidjan și Armenia au pretenții teritoriale una față de alta demult timp și nu de puține ori cele două țări s-au aflat în război.
În 1991, Azerbaidjanul a fost primul stat care și-a anunțat ruperea de Uniunea Sovietică. De altfel, este și prima regiune din URSS unde s-a declanșat un conflict interetnic, în enclava Nagorno Karabah, la sfârșitul anilor ’80. Armenii de acolo voiau unificarea cu Armenia. După independența azerilor față de URSS, majoritatea armeană din Nagorno Karabah a votat ruperea de Azerbaidjan și a declarat republica Karabahul de Munte.
În 1993, armata armeană a ocupat și regiuni din afara enclavei, iar până în 1994 aceștia au obținut controlul deplin pentru cea mai mare parte din Nagorno Karabah. Ambele părți erau vinovate de crime de război. Armenii au fost însă responsabili de cel mai sângeros incident: la cucerirea orașului Hodjalî, soldații armeni au deschis focul și au omorât câteva sute de oameni, majoritatea lor civili.
Azerii au pierdut mare parte din teritoriul câștigat. Atunci a fost momentul când parlamentul i-a cerut lui Heidar Aliyev să revină la Baku, iar acesta a fost ales președinte. Tentativa de a recupera teritoriile pierdute a eșuat.
Conflictul s-a încheiat în 1994, cu acord de la Moscova, lăsând în urmă peste 30.000 de morți, sute de mii de strămutați: aproximativ 230.000 de armeni în Armenia și în jur de 800.000 de azeri în Azerbaidjan.
Al doilea război, câștigat de azeri
Deși au câștigat armenii, cele două țări nu au făcut niciodată pace.Războiul a reizbucnit în 2020. De această dată, Azerbaidjanul a primit sprijin puternic din partea Turciei (așadar,un stat NATO), în timp ce Armenia, ca parte a alianței militare a Organizației Tratatului de Securitate Colectiv, era sprijinită de Rusia, care, la rândul ei, era implicată și în războiul cu Ucraina.
De partea azeră s-a mai aflat Pakistanul, au avut susținere și din partea Israelului (prin activitatea puternicelor servicii secrete) și Marea Britanie (care, reamintim, deține 30% din petrolul azer), în timp ce armenii aveau în spate puternicul Iran (dușmanul numărul unu al Israelului).
În al doilea război din Nagorno Karabah și-au pierdut viața peste 6.500 de persoane. Pacea a fost instaurată după intervenția Rusiei, Moscova trimițând în regiune trupe de menținere a păcii. Armenii au fost nevoiți să renunțe la numeroase teritorii pe care le-au controlat înainte. Acum, populația din Nagorno Karabah este alcătuită din aproximativ 146.000 de persoane, 99% fiind armeni.
Se încarcă comentariile...
