Foto Infocentru turistic într-o clădire de la 1887, la Timișoara. Arhitecții au păstrat un perete cu zugrăveala originală FOTO

0
Publicat:

În urma lucrărilor de modernizare a Infocentrului turistic, a fost scoasă la lumină frumusețea originală a spațiului aflat în centrul Timișoarei, într-o clădire emblematică.

Infocentru turistic la Timișoara FOTO Ștefan Both
Infocentru turistic la Timișoara FOTO Ștefan Both

Infocentrul Turistic s-a redeschis în sediul de pe strada Alba Iulia, după o escală de aproape cinci luni în Piața Libertății pe perioada lucrărilor de extindere și modernizare, într-un spațiu restaurat.  

În urma lucrărilor s-au unit două spații care aparțineau municipalității. În prima sală  - unde a funcționat Atelierul de Urbanism, se află recepția și biroul angajaților de la Infocentrul Turistic, iar în cea de a doua – în fostul Infocentru, s-a amenajat un spațiu pentru conferințe, expoziții și diverse evenimente. 

La partea de șantier și de construcție am lucrat cam două luni. Au apărut și multe lucruri neprevăzute. După ce am dat jos rigipsul și materialele existente am găsit tot felul de probleme, la canalizări, prin tot acest spațiu treceau coloane de la băi, nu au mai fost schimbate de 50 de ani. Sunt mulțumit de ce a ieșit. Acum e un spațiu luminos, aerisit, transparent, cât de cât sincer în materiale și expresie. Prin amenajare am unit două spații. A fost și o întâmplare fericită că am găsit o ușă în peretele dintre cele două spații. Am găsit ușa după ce am dat jos rigipsul. Am intuit că erau legate acele spații. Dacă nu găseam acea ușă, nu le puteam lega, fiind clădire de patrimoniu de Clasă A, intervențiile sunt limitate”, a declarat arhitectul arhitectul Raul Chiricheș.  

Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both
Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both

Pe unul din zidurile Infocentrului s-a păstrat zugrăveala originală.   

E cam singurul perete unde am găsit straturi de vopseluri foarte vechi, știm că această clădire e de la 1887. Nu am făcut probe de laborator, dar intuiția mea spune că astea sunt printre primele straturi de vopsea, cu modele, cu humă. Am decis să păstrăm peretele ca un martor al trecutului și să punem în evidență clădirea. Totul e într-un dialog cu atmosferă contemporană, cu șapă pe jos, microciment, panouri fonoizolante care marchează toată instalația de ventilație. Materialul e crud, sincer, onest”, a mai spus Raul Chiricheș. 

Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both
Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both

Lucrările au fost realizate de Nedex Grup SRL, o firmă din Timișoara care a câștigat achiziția lansată de Primăria Timișoara cu o ofertă de peste 480.000 de lei. 

Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both
Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both

Infocentrul Turistic a fost deschis pe parcursul celor trei zile care au marcat debutul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, după care pe timpul lucrărilor s-a mutat într-un spațiu din Primăria Veche.  

Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both
Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both

Noul Infocentru Turistic este semnalizat corespunzător pentru a fi ușor de găsit. Turiștii pot primi informații de la angajații Infocentrului, pot găsi hărți, broșuri, pliante și alte materiale promoționale. De asemenea, aici se pot găsi informații și programe din cadrul proiectului Capitalei Europene a Culturii.   

Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both
Infocentru turstic Timișoara FOTO Ștefan Both
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite