Interviu Noua pistă de biciclete din Sibiu, pe urmele mocăniței. Traseul spectaculos duce la cea mai veche hidrocentrală din România

Noua pistă de biciclete din Sadu, județul Sibiu, a fost construită pe vechiul traseu al mocăniței de pe Valea Sadului. Ruta trece prin apropierea Hidrocentralei Sadu I, cea mai veche hidrocentrală din România încă funcțională, care împlinește 130 de ani, în 2026.

Pista de biciclete din Sadu trece pe deasupra hidrocentralei. Foto: Primăria Sadu.

Noua pistă de biciclete amenajată în comuna Sadu, pe Valea Sadului, este aproape finalizată și poate deveni parte a unui circuit turistic care leagă două repere ale istoriei industriale a Sibiului.

Traseul de peste patru kilometri urmează în mare parte vechiul terasament al căii ferate forestiere pe care circula mocănița, iar în apropierea sa se află Hidrocentrala Sadu I, pusă în funcțiune în 1896 și încă funcțională de 130 de ani.

Investiția în pista de biciclete se ridică la aproximativ 4,4 milioane de lei, iar traseul poate fi continuat pe drumurile forestiere din Valea Sadului și conectat cu alte rute cicloturistice. Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a explicat pentru „Adevărul” în ce stadiu se află proiectul și cum ar putea fi promovate împreună noua pistă, povestea fostei mocănițe și hidrocentrala istorică de pe Valea Sadului.

Adevărul: În ce stadiu sunt lucrările la pista de biciclete din Sadu și când va putea fi folosită integral?

Valentin Ivan: Lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 95 la sută. Mai avem de montat aproximativ 100 de metri liniari de parapet, de realizat acostamentele și marcajele.

Care este lungimea traseului și care este valoarea investiției?

Traseul are aproximativ 4,4 kilometri, iar valoarea investiției este de aproximativ 4,4 milioane de lei. Din această sumă, aproximativ 2,495 milioane de lei reprezintă finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

De unde începe și unde se termină pista?

Traseul începe în localitatea Sadu, din zona străzii Merilor, și ajunge până la drumul forestier Juvărț și la drumul județean Sadu–Râu Sadului, în proximitatea hub-ului turistic Valea Plaiului. Pista este asfaltată, are o lățime de 2,8 metri și două benzi, de câte 1,4 metri pe sens.

Ce porțiune a traseului urmează fosta cale ferată a mocăniței?

Amplasamentul pistei este pe fostul traseu al mocăniței. Era o cale ferată forestieră, folosită pentru transportul lemnului. Ea exista încă înainte de Al Doilea Război Mondial.

S-au mai păstrat elemente ale vechii căi ferate?

Nu, nu s-au mai păstrat elemente ale infrastructurii feroviare. Traseul a rămas însă și, în timp, a fost acoperit parțial de vegetație. O parte din zonă a fost afectată și de traseul aducțiunii Sadu–Cisnădie.

Poate această pistă să fie începutul unui traseu cicloturistic mai amplu pe Valea Sadului?

Da. În momentul de față, pista ajunge în drumul Juvărț. Acesta este un drum forestier amenajat cu fonduri europene, cu o lungime de aproximativ șapte kilometri. Pentru iubitorii de adrenalină este un traseu foarte interesant. Drumul este bine întreținut și reprezintă practic o continuare a pistei de biciclete. Așadar, avem aproape 4,4 kilometri de pistă, care se continuă cu încă aproximativ șapte kilometri pe drumul Juvărț.

Există și posibilitatea unei legături cu alte piste de biciclete?

Da. În zona în care traseul ajunge la drumul județean va exista o interconectare cu pista de biciclete prevăzută în proiectul de reabilitare a drumului județean.Va face legătura între Sadu și Râu Sadului. Noua pistă de biciclete trece chiar deasupra hidrocentralei. Este una dintre cele mai frumoase zone panoramice și poate deveni și o zonă de promenadă.

În 2026 se împlinesc 130 de ani de la punerea în funcțiune a Hidrocentralei Sadu I. Aveți în plan să legați promovarea noii piste de acest obiectiv de patrimoniu industrial?

Sigur că da. Pentru noi, 2026 este „Anul Luminii”. Am avut deja o serie de proiecte și programe și vom continua cu alte evenimente. Avem o agendă dedicată „Anului Luminii”.

Turiștii pot vizita Hidrocentrala Sadu I?

Accesul se face pe baza unei proceduri de acreditare. Hidrocentrala poate fi văzută și din exterior, dar, de regulă, atunci când oamenii au venit și au solicitat să o viziteze, s-a încercat obținerea accesului. Chiar dacă au fost nevoiți să aștepte câteva minute pentru îndeplinirea procedurii, în general cei interesați au putut vizita hidrocentrala.

Valea Sadului, faimoasă pentru cea mai veche hidrocentrală din România

Valea Sadului, aflată în vecinătatea municipiului Sibiu, este cunoscută pentru cea mai veche hidrocentrală din România încă funcțională. Povestea ei a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care electricitatea abia începea să schimbe marile orașe europene.

Hidrocentrala Sadu I a însemnat începutul electrificării orașului Sibiu, dar și o premieră în istoria energeticii românești. Proiectul său a fost realizat de inginerul german Oskar von Miller, unul dintre pionierii sistemelor moderne de transport al electricității pe distanțe mari. Centrala a fost construită între anii 1895 și 1896 și inaugurată la 19 decembrie 1896. Energia produsă pe râul Sadu era transportată printr-o linie electrică de aproximativ 17 kilometri spre Sibiu și alimenta, de asemenea, Sadu și Cisnădie.

„Toate aceste instalații au fost puse în funcțiune la 19 decembrie 1896, dată care trebuie considerată începutul electrificării orașului Sibiu”, arăta inginerul Constantin Morțun, într-un articol publicat în revista „Energetica”, în 1978.

1/8

Hidrocentrala Sadu. Ilustrată de epocă

În anii următori, consumul de electricitate a crescut, iar amenajările hidroenergetice de pe Valea Sadului au fost extinse. Turbinele inițiale ale centralei Sadu I au fost înlocuite cu unele mai performante, iar la începutul secolului XX a fost construită o nouă hidrocentrală în amonte.

„Centrala era echipată iniţial cu trei turbine şi două maşini cu aburi. Acestea erau cuplate direct la generatoarele monofazate şi produceau 200 kW la 42 Hz şi 4500 V. Turbinele Girard s-au dovedit însă a fi prea mici, astfel că în anii 1902 şi 1905 au fost înlocuite succesiv cu turbine Francis de 350 CP şi generatoare monofazate produse de firma GANZ & Co din Budapesta. În anii 1925 şi 1926, generatoarele grupurilor 1 şi 2 au fost rebobinate pentru curent alternativ trifazat. Cele trei grupuri hidroenergetice menţionate mai sus există şi în prezent, fiind încă în exploatare”, arată Hidroelectrica.

În 1996, la împlinirea unui secol de la punerea în funcțiune a centralei, aici a fost inaugurat Muzeul Energetic Sadu I. Centrala este principalul reper, alături de echipamente, documente și obiecte care ilustrează începuturile și dezvoltarea energeticii în sudul Transilvaniei.

Povestea hidrocentralei este legată și de dezvoltarea spectaculoasă a electrotehnicii europene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Oskar von Miller organizase în 1891 Expoziția Internațională de Electrotehnică de la Frankfurt, unde fusese demonstrată transmiterea curentului alternativ trifazat pe o distanță de 176 de kilometri. La expoziție a ajuns și o delegație din Sibiu, trimisă de Carl Wolff. Reprezentanții orașului l-au convins pe Miller să vină în Transilvania pentru a studia posibilitatea amenajării hidroenergetice a râului Sadu.

Câțiva ani mai târziu, proiectul a fost realizat, iar hidrocentrala de pe Valea Sadului a început să furnizeze electricitate Sibiului.

Mocănița de pe Valea Sadului

În anii în care pe Valea Sadului avea loc prima amenajare hidroenergetică, un nou traseu industrial se contura printre munți. O cale ferată forestieră cu ecartament îngust a fost amenajată pentru transportul lemnului din exploatările montane spre gaterele din Tălmaciu.

Calea ferată industrială Sadu Sibiu în anii 40. Arhiva de Fotografie, Colecția Renascendis

Linia a funcționat timp de mai multe decenii, până în anii ’60, fiind folosită atât pentru transportul buștenilor și al materialelor, cât și al oamenilor.

În anii '60, calea ferată ajunsese o amintire

În 1968, ziarul „Tribuna Sibiului” informa, într-un reportaj cu titlul „Fețele Văii Sadului”, despre perioada în care mocănița urca din Tălmaciu spre munți.

„Dacă, nu cu mulţi ani în urmă, plecai din Sibiu în primele ore ale dimineţii, puteai prinde la Tălmaci trenul forestier care urca pe Valea Sadului până la Dudaş. «Mocăniţa» se aventura într-un urcuş temerar, incredibil furişată sub streşini de piatră, susţinută pe un cot avantajos al râului, strânsă între trufia masivă a stâncilor. Apa învolburată a Sadului limpezea, într-o spumă alb-arămie, puritatea vegetală a locului, maculată pentru o clipă de reziduurile carbonifere. Liniştea ciudată şi misterioasă a văii era sfâşiată de frământarea pistoanelor cu o respiraţie prea scurtă, ca un copil pus la muncă prea grea. Cu răbdare («dacă te grăbeşti, ia-o pe jos!») şi mult zgomot (hrănit de ecouri prelungite), acest tren anacronic şi sublim în dârzenia lui împlinea o funcţie vitală pentru viitorul economic al Văii Sadului”, informa publicația.

Autorii reportajului, Titu Popescu și George Stoicescu, aminteau că linia fusese construită de o societate italiană pentru exploatarea bogățiilor forestiere ale Văii Sadului. Mocănița avea înainte de toate un rol economic, menținut timp de șapte decenii.

„Aproape 70 de ani, transportul buştenilor — hrana preţioasă a gaterelor din Tălmaciu — s-a făcut cu această piesă de muzeu. Transport riscant, analfabet în privinţa securităţii muncii. Din pricina construcţiei slabe a vagoanelor şi a sistemului rudimentar de frânare (al cărui efect practic era de 30 la sută faţă de necesităţile reale), se întâmpla să scape spre vale vagoane devenite dintr-o dată ghiulele nimicitoare. Poate şi acest precar mijloc de transport «mixt» (pentru materiale şi oameni) sporea senzaţia de copleşitor şi teamă în faţa prea împietriţilor munţi, către care urcai cu o sfială apostolească”, informa publicația din Sibiu. 

Într-o altă parte a reportajului, autorii reveneau asupra originilor căii ferate și asupra rolului ei în exploatarea pădurilor: „O societate italiană a construit drumul de fier al «mocăniţei», prin care bogăţiile forestiere s-au scurs în cupiditatea acţionarilor”.

În 1968, trenul nu mai circula, însă terasamentul său rămăsese vizibil printre stâncile Văii Sadului. Autorii deplângeau dispariția mocăniței.

„Vechiul terasament al trenului mic, gâtuit între praguri stâncoase, perpetuează o nostalgie a turiştilor după pitorescul ferat de aici. Oare nu s-ar fi putut menţine, măcar pentru frumuseţea sa aparte, armonizată cu solemnitatea decorului, acest mijloc al interesului turistic? Prezenţă arhaică înţeleasă ca atare, ar fi oferit un farmec în plus acestei văi, am spune insuficient cunoscută încă şi prea puţin frecventată”, notau publiciștii.

La aproape șase decenii de la publicarea reportajului, vechiul terasament al mocăniței a primit din nou o destinație turistică.

20.000 de kilometri de foste căi ferate au devenit trasee verzi în Europa

Transformarea vechilor terasamente feroviare în piste de biciclete a devenit un trend în mai multe țări din Europa. Asociația Europeană Greenways, organizație care promovează și sprijină dezvoltarea traseelor verzi, estimează că în Europa există aproximativ 30.000 de kilometri de asemenea rute, dintre care circa 20.000 de kilometri au fost amenajați pe foste linii de cale ferată.

Acestea reprezintă însă doar aproximativ 20 la sută din totalul liniilor feroviare dezafectate de pe continent. „Este un indicator ce evidențiază un potențial semnificativ pentru dezvoltări viitoare”, arată Asociația Europeană Greenways, fondată în 1998 și care reunește membri din 17 state europene.

În Spania, aproximativ 3.500 de kilometri de foste căi ferate au fost transformați în trasee verzi, dintr-un total de circa 7.600 de kilometri de linii dezafectate.

În Belgia, rețeaua RAVeL cuprinde peste 1.515 kilometri de trasee rezervate pietonilor, bicicliștilor, călăreților și persoanelor cu mobilitate redusă, dintre care aproximativ 700 de kilometri urmează foste căi ferate.

Și Portugalia a transformat peste 500 de kilometri de foste linii în trasee verzi, denumite „Ecopistas”, din aproximativ 1.000 de kilometri de căi ferate abandonate. „Programul portughez, coordonat de IP Património, pune accent pe conservarea patrimoniului feroviar, inclusiv a gărilor istorice decorate cu faimoasele azulejos portugheze”, arată Asociația Europeană Greenways.

Vechile terasamente sunt potrivite pentru asemenea amenajări datorită pantelor reduse, continuității traseelor și faptului că străbat adesea văi, păduri și regiuni greu accesibile șoselelor.

România, pași timizi spre reconversia vechilor trasee feroviare

În România, aproape 1.000 de kilometri de căi ferate cu ecartament normal și îngust — linii forestiere, miniere sau industriale — au fost dezafectați după 1990, însă multe dintre traseele lor au rămas fără o nouă utilizare. În ultimii ani, unele foste căi ferate au fost propuse pentru transformarea în piste de biciclete și trasee turistice.

Unul dintre cele mai spectaculoase exemple este fosta cale ferată Deva–Brad, care traversează Munții Metaliferi. După închiderea circulației în 1997 și dezafectarea unei mari părți a liniei, pe traseu au rămas 11 viaducte mari, peste 30 de poduri și podețe și patru tuneluri.

În 2021, autoritățile din Brad și din comunele traversate de fosta cale ferată au cerut preluarea traseului pentru transformarea sa într-o pistă de biciclete și introducerea în circuitul turistic, însă proiectul nu a fost pus în practică.

Și în Bihor, o parte a fostei căi ferate Oradea Est–Vașcău a fost propusă pentru reconversie. În 2025, autoritățile au avut în vedere preluarea unui tronson de aproximativ 40 de kilometri, între Cordău și Holod, pentru amenajarea unei piste de biciclete.

Proiectul a stârnit însă controverse, o parte dintre localnici cerând păstrarea posibilității de reactivare a circulației feroviare.

Un alt fost traseu feroviar a primit deja o utilizare turistică în Hunedoara. Porțiunea dintre Sarmizegetusa și Bouțari, de aproximativ 12 kilometri, a fostei căi ferate Hațeg–Caransebeș, cunoscută pentru sectorul cu cremalieră din Porțile de Fier ale Transilvaniei, a fost inclusă în traseul de drumeție Via Transilvanica.

În schimb, alte trasee impresionante, ca fosta cale ferată minieră Hunedoara–Ghelari, au rămas neamenajate, deși sunt folosite de drumeți. Vechea linie, de aproximativ 16 kilometri, păstrează un tunel de aproape 800 de metri și traversează una dintre cele mai pitorești zone ale Ținutului Pădurenilor.