Savantul care a creat cea mai veche hidrocentrală din România, încă funcțională. Uzina unicat de la Sadu are 130 de ani
0Hidrocentrala Sadu I a însemnat începutul electrificării orașului Sibiu, dar și o premieră în istoria energeticii românești. Proiectul său a fost realizat de omul de știință german Oskar von Miller, unul dintre pionierii sistemelor moderne de transport al electricității.
Primele hidrocentrale din România au fost înființate la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar una dintre acestea continuă să funcționeze la aproape 130 de ani de la construcția sa. Centrala hidroelectrică Sadu I, aflată la 18 kilometri de Sibiu, a fost construită în anii 1895–1896 și inaugurată la 19 decembrie 1896, dată la care a început electrificarea orașului.
Cea mai veche hidrocentrală funcțională
Proiectul a reprezentat o premieră în România, fiind realizat la doar câțiva ani după construirea primelor rețele de transport al energiei electrice pe distanțe mari din Europa. Hidrocentrala de pe râul Sadu alimenta atât satul de la poalele Munților Cindrel, cât și orașele Cisnădie și Sibiu, printr-o linie electrică de transport considerată, la acea vreme, o realizare tehnică de vârf.
În decembrie 1896, Sibiu a devenit al șaselea oraș electrificat din România, după Timișoara (1884), Caransebeș (1889), Arad (1889), Cluj-Napoca (1893) și Galați (1896). Spre deosebire de aceste orașe, electrificate inițial prin centrale termoelectrice cu abur (cu excepția Caransebeșului, unde s-a folosit energia hidraulică la scară redusă), Sibiul a fost alimentat de la început printr-o hidrocentrală interurbană, o soluție tehnică modernă pentru epocă.
Uzina Electrică Sibiu, societatea care a construit hidrocentrala și rețeaua de electrificare, a fost înființată în 1895 din inițiativa economistului și omului politic Carl Wolff, șeful Casei Generale de Economii din Sibiu, iar planurile de amenajare a râului Sadu au fost încredințate lui Oskar von Miller.
„În iunie 1895 a început construirea centralei Sadu I, realizată inițial pentru o cădere utilă de 30 metri și un debit instalat de 2,7 m³/s, adică o putere de circa 750 CP. Centrala a fost echipată cu două grupuri hidraulice tip Girard și un grup termic de rezervă. Puterea totală instalată a fost de 790 CP, din care 520 CP hidro și 270 CP termo”, arăta inginerul Constantin Morțun în revista Energetica (1978).
În paralel au fost realizate instalațiile necesare electrificării inițiale a orașului: o linie electrică aeriană (LEA) de 4.000 de volți, întinsă pe 17 kilometri, între Sadu și Sibiu, stația de conexiuni și transformare din oraș, rețeaua de distribuție primară de 4 kV, posturile de transformare și iluminatul public.
„Toate aceste instalații au fost puse în funcțiune la 19 decembrie 1896, dată care trebuie considerată începutul electrificării orașului Sibiu”, preciza Constantin Morțun.
În următorii ani, consumul de energie al localităților din zonă a crescut rapid, iar hidrocentrala și instalațiile care le alimentau au fost modernizate. În primii ani ai secolului XX, a fost construită a doua hidrocentrală de pe râul Sadu, aflată în amonte de Sadu I, în timp ce turbinele celei vechi au fost înlocuite cu modele mai eficiente, de tip Francis.
„Centrala era echipată iniţial cu trei turbine şi două maşini cu aburi. Acestea erau cuplate direct la generatoarele monofazate şi produceau 200 kW la 42 Hz şi 4500 V. Turbinele Girard s-au dovedit însă a fi prea mici, astfel că în anii 1902 şi 1905 au fost înlocuite succesiv cu turbine Francis de 350 CP şi generatoare monofazate produse de firma GANZ & Co din Budapesta. În anii 1925 şi 1926, generatoarele grupurilor 1 şi 2 au fost rebobinate pentru curent alternativ trifazat. Cele trei grupuri hidroenergetice menţionate mai sus există şi în prezent, fiind încă în exploatare”, arată Hidroelectrica.
Hidrocentrala - muzeu de lângă Sibiu
În primii ani ai secolului XX, rețeaua electrică s-a extins spre localitățile din jurul Sibiului: Gușterița, Turnișor, Șelimbăr, Șura Mare, Ocna Sibiului și Șura Mică. După Primul Război Mondial, s-a renunțat treptat la curentul monofazat de 42 Hz, Sibiul urmând să se treacă la producerea curentului alternativ trifazat de 50 Hz.
În secolul XX, spre deosebire de alte hidrocentrale construite în ani de pionierat ai hidroenergiei românești, Uzina de la Sadu a continuat să funcționeze. A devenit între timp și un muzeu unicat în România. În 1996, la un secol de la înființarea ei, a fost inaugurat Muzeul Energetic Sadu I, primul muzeu de acest fel din România
„Cu toate echipamentele aflate în stare de funcţionare, centrala însăşi reprezintă exponatul cel mai de preţ al acestui muzeu. La etajul superior, deasupra sălii maşinilor, în fostele camere destinate personalului de exploatare, au fost amenajate trei săli în care sunt expuse echipamente, scule, materiale şi documente ce ilustrează etape din dezvoltarea energeticii din sudul Ardealului”, arată Hidroelectrica.
În sala Cronos a hidrocentralei - muzeu călătorii pot afla istoricul apariţiei electricităţii în regiunea Sibiului. Pentru a sugera ideea de cronologie, într-unul dintre colţurile sălii au fost grupate ceasuri electrice de diferite vechimi, mărimi şi tipuri, care au funcţionat chiar în incinta centralei Sadu I.
O altă sală, denumită Vulcan prezintă modul de organizare a Uzinei Electrice din Sibiu în perioada interbelică: cabinetul directorului, biroul de proiectare, atelierul de reparaţii şi atelierul de metrologie.
Sala Hermes oferă detalii etape din realizarea amenajării hidroenergetice Sadu V, structura sistemului energetic, instalaţii şi aparate consumatoare de energie electrică.
Oskar von Miller, omul care a adus electricitatea pe străzile Sibiului
Oskar von Miller (1855–1934), inginerul care a proiectat hidrocentrala de pe râul Sadu, a fost unul dintre pionierii energiei hidroelectrice. Savantul german, originar din München, a realizat la sfârșitul secolului al XIX-lea primele proiecte de transport al electricității pe distanțe lungi și a proiectat una dintre cele mai mari centrale hidroelectrice din lume la Walchensee, în Bavaria.
În 1882, Oskar von Miller a organizat prima expoziție electrotehnică din Germania, iar în cadrul acesteia, alături de Marcel Deprez, a reușit pentru prima dată transmiterea curentului electric pe o distanță de aproximativ 60 de kilometri, de la Miesbach la Glaspalast din München.
Timp de mai multe decenii, Miller a lucrat la proiectul cunoscut sub numele de Bayernwerk, menit să valorifice potențialul energetic al Bavariei.
Expoziția care a inspirat Sibiul
Savantul a fost protagonistul unui alt moment de referință în istoria electricității, în 1891, când a organizat la Frankfurt am Main o Expoziție Internațională de Electrotehnică, eveniment care a marcat transmiterea curentului alternativ trifazat de 20.000 V pe o distanță de 176 de kilometri, de la Lauffen la Frankfurt am Main.
„Oskar von Miller, el însuși inginer electrician deschizător de drumuri, a știut să organizeze o expoziție atractivă atât pentru publicul curios, cât și pentru specialiștii exigenți. Pentru prima dată, o expoziție nu s-a limitat la o singură sală, ci a ocupat o întreagă regiune, alcătuită din mai multe săli și pavilioane. Printre atracții se număra o grotă cu cascadă artificială, în care două pompe acționate electric produceau căderea de apă, iluminată indirect de lămpi colorate. În grotă era amplasat un balaur uriaș care, din gura deschisă, scotea flăcări (aburi proveniți din sala mașinilor)”, informa ziarul Viața, în 1941, amintind de expoziția grandioasă plănuită de Miller.
Expoziția din Frankfurt cuprindea și o mină artificială, în care vizitatorii intrau cu un tren electric. O panoramă iluminată cu lămpi cu arc reprezenta intrarea în portul New York, iar pentru a desăvârși iluzia, era reconstituită o parte a unui vapor transatlantic al companiei Norddeutscher Lloyd. De pe un far, un reflector electric își rotea fasciculul peste orașul Frankfurt. Iluminatul era abundent, ceea ce crea o impresie puternică, mai ales în comparație cu iluminatul cu gaz, atât de răspândit atunci.
„Nu s-au economisit nici eforturi, nici cheltuieli pentru a demonstra că puteri mari pot fi transportate la distanțe mari și că tensiunile înalte nu trebuie privite cu teamă. Firma Siemens & Halske a realizat chiar experiențe la tensiuni de 40.000–80.000 de volți. Aceeași firmă a construit și un tramvai care lega Piața Operei de expoziție, contribuind decisiv la soluționarea disputei privind sistemul optim de alimentare: fir aerian, subteran sau acumulatoare. Aproape un milion și un sfert de oameni din toate țările au vizitat expoziția, cei mai mulți fără să-și dea seama că asistau la nașterea unei noi epoci tehnice”, nota ziarul Viața.
Povestea hidrocentralei de la Sadu și a electrificării orașului Sibiu a fost strâns legată de această expoziție. Carl Wolff a trimis la Frankfurt o delegație din Sibiu, care a reușit să îl convingă pe savant să vină la Sibiu pentru a studia posibilitatea construirii unei centrale electrice. Sibiul, un oraș cu o economie prosperă în acea vreme, a reușit să asigure costurile necesare începerii proiectului hidroenergetic.
Muzeul științei, înființat de Oskar von Miller
Alături de proiectele energetice de amploare în care a fost implicat, Oskar von Miller a rămas în istorie și ca fondator al primului mare muzeu dedicat științei și tehnicii.
În 1903, Oskar von Miller a fondat Deutsches Museum von Meisterwerken der Naturwissenschaft und Technik (Muzeul German al Capodoperelor Științei Naturii și Tehnicii). Orașul München a donat Insula Isar drept teren pentru construcție, iar prințul Ludwig al Bavariei a preluat patronajul. Antreprenori și oameni de știință renumiți din Germania și din străinătate au consiliat organizarea secțiilor.
Academia Bavareză de Științe și-a donat colecțiile valoroase, iar exponate au sosit la München din întreaga lume. Muzeul și-a construit de la început reputația internațională de loc dedicat transmiterii atractive și interactive a cunoașterii.
„Bine conectat în mediul politic și social, Oskar von Miller întreținea relații cu oameni de știință din întreaga lume. Era pasionat de discursuri spirituale, muzică, teatru și evenimente festive. Îi plăcea să organizeze recepții elegante pentru a-i răsplăti pe donatorii, colaboratorii și prietenii care l-au sprijinit în împlinirea visului său de o viață: înființarea unui muzeu dedicat științei și tehnologiei”, arată Deutsches Museum.
În 1906, piatra de temelie a muzeului de pe Insula Isar a fost pusă în prezența împăratului Wilhelm al II-lea. Proiectul clădirii, una dintre primele construcții din beton armat din München, i-a aparținut arhitectului Gabriel von Seidl.
„De-a lungul timpului însă, planurile au fost modificate pentru a răspunde dorințelor mereu noi ale lui Oskar von Miller”, informează Deutsches Museum.
În prezent, atât muzeul german din München, cât și hidrocentrala-muzeu de pe Valea Sadului păstrează amintirea savantului bavarez.
Se încarcă comentariile...
