Gura Iadului, Baltagul, Axialul, Via Mariae. Pe drumurile întortocheate ale mărețului Ceahlău FOTO
0Gura Iadului, Baltagul, Axialul, Via Mariae sau Ținutul Zimbrului sunt denumirile mai vechi, sau mai noi, ale unor șosele ce străbat Neamțul. Sunt drumurile întortocheate de la poalele mărețului Ceahlău.
Ca destinaţie turistică, Neamţul a fost şi este căutat pentru petrecerea unor sejururi în zone extrem de pitoreşti. Unele create de „Mama Natură“, altele de priceperea celor care, cu veacuri în urmă sau mai recent, au exploatat potenţialul ţinutului străjuit de Ceahlău.
În ultimii ani, pentru ca zona să fie şi mai atractivă, cu fonduri locale, guvernamentale şi europene, un accent deosebit a fost pus pe reabilitarea drumurilor, aici fiind vorba despre cele ce vizau accesul către multitudinea de mănăstiri seculare, staţiuni, lacul de acumulare de la Bicaz, muzee unice, Cetatea Neamţ şi Cheile Bicazului.
Începem prin a prezenta Axialul, DJ 155F. Este, fără a exagera, o minunăţie de şosea, una care pleacă din satul Izvorul Muntelui şi străbate codrii de la poalele Ceahlăului, pe deasupra lacului de acumulare de la Bicaz, „Marea dintre munţi“, după cum îi spun localnicii, ducând în staţiunea Durău, sub crestele masivului. E unul dintre drumurile întortochiate ale Neamțului.
Axialul a revitalizat stațiunea Durău
De pe Axial se poate urca spre înălţimile muntelui, pe traseele Lutul Roşu, Poiana Maicilor şi Jgeabul cu Hotar. DJ 155F a fost reabilitat acum trei ani, cu 50 de milioane de lei. Scurtează calea spre staţiune cu vreo 60 de kilometri, faţă de „clasicul“ DN 15, care-i situat pe malul stâng al lacului, plecând de la barajul de la Bicaz – viaduct Poiana Largului – comuna Ceahlău.
De fapt, Axialul este o cale strategică, fiind construită în perioada comunistă, pe deasupra malului stâng al acumulării, ultima reabilitare fiind prin 1986. În timp, s-a deteriorat total şi mai nimeni nu se încumeta să-l străbată cu vehicule „normale“. Dar, de când a fost redeschis, este asaltat de turişti.
Panorama este superbă: lacul în vale, pădurile nesfârşite din zona Hangu-Poiana Teiului şi stâncile Ceahlăului deasupra. Iar noua cale de acces către Durău a revitalizat staţiunea. Una care, în anii de după 1990, nu prea mai prezenta mare interes, pentru că DN 15 (Bicaz - viaduct Poiana Largului - comuna Ceahlău) era într-o stare execrabilă.
Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ, a precizat că în minivacanţa de 1 iunie - Rusalii 2023 au fost peste 4.000 de turişti care au urcat pe Ceahlău, iar toate locurile de la pensiunile şi hotelurile din Durău au fost ocupate.
Dat fiind specificul de munte al zonei, pentru reabilitarea Axialului au fost necesare ample consolidări cu ziduri de sprijin, coloane cu piloni foraţi adânci de aproximativ 24 de metri, drenuri, iar pe cei aproximativ 20 de kilometri ai şoselei sunt nu mai puţin de 247 de curbe (12,35 curbe pe kilometru), traseul având un grad de sinuozitate mărit. Dar merită străbătut pentru ce panoramă oferă!
Şoseaua strategică a Regelui Carol I
Drumul Judeţean 209 B uneşte judeţele Neamţ şi Suceava, de la Borca la Mălini (localitate unde s-a născut Nicolae Labiş), străbătând o zonă deosebit de frumoasă, cu păduri şi pajişti alpine. Regele Carol I a fost cel care a înţeles rolul strategic al Munţilor Stânişoarei pentru România. Că avea să fie aşa o demonstrează luptele grele date aici.
Zona a fost straşnic apărată de trupele germane şi ungare, aflate în retragere spre Ardeal, în încleştarea cu cele române şi ruse. Construirea şoselei a durat 12 ani, între 1902 şi 1914, „drumarii“ fiind italieni (planurile au fost realizate de ingineri austrieci), de unde şi denumirea de Drumul Talienilor. I se mai spune Drumul Baltagului sau al Vitoriei Lipan, femeia din Tarcăul Neamţului, eroina din „Baltagul“ lui Sadoveanu, care şi-a găsit soţul ucis într-o prăpastie de pe marginea lui.
După terminarea lucrărilor, drumarii italieni au construit în acel pas o cruce din piatră, cu dimensiunea de 16/18 metri, pentru a dăinui şi a aduce aminte despre cine a lucrat la edificarea drumului dorit de Carol I. Crucea fost distrusă parţial în timpul luptelor din a doua conflagraţie mondială. Revenind în prezent, un proiect de reabilitare al DJ 209B este pe cale de a fi terminat în această vară.
Lucrările au început acum doi ani, valoarea investiţiei fiind de 13 milioane de euro. Lungimea drumului e de aproximativ 55 de kilometri, iar cel mai înalt punct este în Pasul Stânişoara, la 1.235 de metri. Este locul de unde ochilor li se arată frumuseţea munţilor şi a pădurilor. Iar în Borca şi-n drum spre Mălini sunt nenumărate pensiuni, unde-i musai de a opri preţ de o zi – sau mai multe.
Pe malul „Mării dintre munţi“
Un alt drum intens circulat ce străbate judeţul este DN 15, Piatra Neamţ - Bicaz - Poiana Largului, continuând apoi spre Ardeal sau Suceava. Străbate locuri pitoreşti mai ales după barajul de la Bicaz, şerpuind pe malul drept al lacului de acumulare Izvorul Muntelui – „Marea dintre munţi“, călătorul fiind vegheat din dreapta de falnicul Ceahlău.
Din orăşelul unde s-a ridicat marele colos de beton, care a zăgăduit apele Bistriţei în ceea ce avea să devină cel mai mare lac artificial de pe râurile interioare ale României şi până la poalele muntelui menţionat, posibilităţile de agrement sunt nelimitate. Acumularea în sine este o atracţie, putându-se practica sporturi nautice sau pescui.
În toate aşezările prin care trece drumul – Potoci, Hangu, Grozăveşti, Buhalniţa, Poiana Largului şi Ceahlău – sunt pensiuni fără număr, unde bucatele tradiţionale sunt la mare căutare. Una dintre ţintele turiştilor e staţiunea Durău, de unde pleacă trasee către vârful masivului. Tot aici se află mănăstirea cu acelaşi nume, ale cărei pronaos, naos şi altar au fost pictate de Nicolae Tonitza, alături fiindu-i şi studenţi.
Cât despre DN 15, el a apărut ca o necesitate după ce au început, în 1950, lucrările la baraj, vechea cale de acces, care urma cursul Bistriţei, urmând a fi înghiţită de apele lacului. Iar construirea celor circa 40 de kilometri de drum a fost o problemă dificilă din cauza reliefului montan şi a alunecărilor de teren. Au fost mai multe variante, fiind aleasă cea care dăinuie şi-n prezent.
În baza unor studii topografice amănunţite s-a decis traseul pe malul drept al acumulării, deoarece era expus mai mult timp la soare, permitea menţinerea uscată a carosabilului şi cheltuieli mai reduse pentru deszăpezire. Edificarea şoselei a însemnat ample săpături în stânci, mii de metri de ziduri de sprijin, peste 10 kilometri de drenuri, 147 de podeţe, poduri şi viaducte.
Cel mai lung este cel de la Poiana Largului, care traversează coada lacului. Construcţia lui a început în 1958, a fost finalizat în 1960 şi dat în exploatare în 1961, aducându-şi contribuţia şi arhitecţi, care i-au dat un aspect monumental. Podul are 542 de metri, plus două ramificaţii curbe de 120 de metri. Pe una dintre ele se pleacă spre Ardeal, către Tulgheş şi Borsec, iar cealaltă, prin Borca, către Vatra Dornei.
De la Humuleşti spre mănăstiri, pe drumul din Ţinutul Zimbrului
Un alt itinerar de vacanţă intens folosit de cei care ajung în ţinutul străjuit de Ceahlău este Drumul Naţional 15B. Venind din judeţele Suceava sau Iaşi, se ajunge la Târgu Neamţ, apoi la Humuleştii lui Ion Creangă. De aici se face dreapta către Vânători Neamţ, urmând şoseaua de pe malul Ozanei. Destinaţiile sunt numeroase, zona fiind renumită în ceea ce priveşte turismul ecumenic.
Aici se află secularele mănăstiri Neamţ, Secu, Sihăstria şi Sihla, iar de la ultima, coborând prin Munţii Stânişoarei, se ajunge la Agapia şi Văratec. Urmând drumul naţional, după trecerea Pasului Petru Vodă (în sat se află mănăstirea ctitorită de preotul Iustin în memoria martirilor din temniţele comuniste) se ajunge la viaductul de la Poiana Largului, iar de aici se merge spre Transilvania.
De trei ani, arealul străbătut de DN 15B, căruia i se mai spune şi Ţinutul Zimbrului (aici se implementează un proiect de eliberare a zimbrilor în medul natural), a fost inclus în celebra rută de pelerinaje creştine Via Mariae, una care formează o cruce pe harta Europei, străbătând Austria, Ungaria, România, Slovacia, Polonia, Croaţia şi Bosnia.
În ţară, ruta se oprea la Şumuleu Ciuc, unde an de an, de Rusaliile catolice, zeci de mii de oameni de diferite confesiuni participă la slujbele în aer liber oficiate la altarul închinat Sfintei Fecioare Maria, dar a fost extinsă și în Neamţ şi Suceava.
Prin „Gura Iadului“ către Lacul Roşu
Cheile Bicazului sau „Gura Iadului“, după cum li se mai spune, constituie unul dintre obiectivele de foarte mare interes din judeţul Neamţ şi din ţară, nelipsind de pe harta zecilor de mii de turişti români sau străini care aleg în voiajele lor zona Moldovei, pentru ca trecând defileul să se îndrepte spre Lacul Roşu şi alte destinaţii din Transilvania.
În prezent, accesul în chei se face facil: pe DN 12C, ce leagă Bicazul de Gheorgheni, unul modernizat recent, la volanul maşinii sau al autocarului. Foarte mulţi preferă să străbată defileul la pas, renunţând preţ de câteva ore la motorizare, pentru a admira spectacolul oferit de uriaşele stânci ce-nfioară privindu-le crestele şi frumuseţea pârâului care a săpat necontenit din timpuri imemoriale în munte, croind şi el un drum, cel de vărsare în Bistriţa.
Deşi pare de neconceput acum, istoria căii de acces rutier din Moldova spre Transilvania şi invers este una de dată „recentă“, din 1918, pentru că atunci s-a dat în folosinţă un prim tunel ce ducea spre Lacul Roşu sau Bicaz. Până în anul menţionat, drumul spre Ardeal urma cursul Bistriţei, spre Grinţieş şi Tulgheş, sau pe la Dămuc, cu ieşire în Lacul Roşu, ocolind defileul.
„O panoramă plină de măreție“
Iar cei care treceau prin Cheile Bicazului o puteau face doar la pas, nici vorbă cu un automobil, camion sau căruţă. Despre acest aspect consemna geograful Simion Mehedinţi, în volumul „România“, editat în anul 1923: „De la Piatra, 48 de kilometri se pot face cu automobilul, 2 kilometri până la Chei şi restul de 6 kilometri până la Tău (n.r. – Lacul Roşu) nu se pot face decât mergând pe jos.
Puţină osteneală, dar cu prisosinţă răsplătită prin priveliştile ce ţi se desfăşoară în chip variat şi de o uimitoare frumuseţă. (...) În adevăr, drumul care coboară spre Valea Bicazului te duce repede în fundul unor prăpăstii, nu se poate mai semeţe. Zarea se închide: în stânga şi în dreapta, păreţi de stâncă se ridică întocmai ca ruinele unei cetăţi. Nicăiri în Carpaţi, ochiul nu întâlneşte o panoramă mai plină de măreţie“.
Cât despre vechiul drum, partea din Ardeal, care se oprea undeva în zona actualului tunel, avea o singură bandă şi a fost finalizată în 1914, iar cea din Moldova peste ceva ani. În 1918, pentru a se face legătura între cele două regiuni, a fost construit un tunel de 68 de metri, lărgindu-se un gol din masivul muntos. Dimensiunile erau reduse, lăţime 5,70 metri, înălţime 4,10 metri şi o singură bandă.
Numai că, în timp, traversarea tunelului era riscantă, dar n-au fost incidente, deoarece roca în care a fost executat era fisurată şi fenomenele carstice permiteau infiltrarea apelor, existând posibilitatea prăbuşirii unor stânci. Problema vechiului tunel construit în 1918 a fost rezolvată abia în 2005, prin construirea unuia nou, lung de 155 de metri, înalt de 6,80 metri, având două sensuri.
Se încarcă comentariile...
