Cum arată cascada Lolaia, locul legendar din parcul național Retezat. Turiștii pot acum ajunge mai ușor acolo VIDEO

0
Publicat:

Treptele spre cascada Lolaia din Retezat (video) au fost restaurate, iar ultima parte a traseului a redevenit mai accesibilă turiștilor. Cascada se numără printre cele mai spectaculoase locuri din Parcul Național Retezat.

Cascada Lolaia din Retezat. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Cascada Lolaia din Retezat. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Cascada Lolaia din Retezat a redevenit accesibilă, după o perioadă în care numeroși turiști s-au plâns de riscurile pe care le întâmpinau la coborârea până la punctul de belvedere din fața căderii de apă.

Multe din trepte au fost rupte, ori lipseau, iar călătorii riscau să alunece ori să se împiedice de ele. Unii s-au plâns că își pun pun în pericol siguranța, în mijlocul unui peisaj feeric.

Scările de la cascada Lolaia au fost refăcute. Foto: Parcul național Retezat.
Scările de la cascada Lolaia au fost refăcute. Foto: Parcul național Retezat.

Rangerii de la Parcul Național Retezat au lucrat la întreținerea scărilor către Cascada Lolaia din Retezat, a informat administrația din Parcul Național Retezat.

Legenda cascadei Lolaia

„Legenda spune că demult tare, la un sfârșit de vară, o frumoasă ciobăniță cu numele Lolaia, cobora cu oile din Retezat spre sătucul ei Nucșoara. Dintr-odată, parcă venită de nicăieri, o arătare uriașă și înfrcoșătoare s-a abatut asupra turmei și, cu mare lăcomie, a mâncat toate oile. Pe loc, de frică, cosițele aurii ale fetei au albit, iar ea s-a aruncat în valea de lângă drum. În locul unde s-a aruncat, s-a făcut o gaură adâncă în stâncă, iar apa pârâului a format o cascadă. Și acum, la cascada Lolaia, se văd cele două cosițe despletite ale fetei, curgând ca două șuvoaie argintii”, a informat administrația din Parcul Național Retezat.

Cascada Lolaia din Retezat este una dintre marile atracții ale traseului care urcă în Parcul Național Retezat pe valea pârâului Pietrele. Apele limpezi care se strecoară printre stânci și bolovani uriași, rămășițe ale unor foști ghețari, au făcut faimos pârâul care până la vărsarea în râul Strei poartă mai multe nume (Stânișoara, Pietrele, Nucșoara, Sibișel).

Casacada Lolaia din Retezat. Imagini aeriene. Foto: Daniel Guță
Casacada Lolaia din Retezat. Imagini aeriene. Foto: Daniel Guță

Valea Pietrele din Retezat, care formează cascada Lolaia, culege izvoarele a patru mari foști ghețari: Stânișoara, Pietrele, Valea Rea și Galeșul.

Coborârea spre casacadă. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Coborârea spre casacadă. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

„Apa lor, adunată în patul ros de piatră, taie un defileu terminat la circa 1.000 de metri altitudine, cu un prag de 15 metri peste care apa se rupe în două fâșii cu zgomot de tunet“, informa geograful Nae Popescu, în volumul „Munții Retezat“ (1973).

Traseul cel mai popular din Retezat

Cascada Lolaia din Retezat este accesibilă turiștilor, care aleg să exploreze Retezatul, pe cel mai popular traseu din Retezat (video).

Drumul urcă din satul Ohaba de sub Piatră din Hunedoara, aflat la circa 10 kilometri de Hațeg, pe valea Pietrele, spre cabanele Pietrele și Gențiana, de unde pornesc potecile spre crestele și lacurile glaciare din Retezat.

În urmă cu un secol, la Pietrele (cota 1.480 metri) a fost înființată prima cabană turistică din Retezat, iar de aici călătorii se aventurau în sălbăticie pe potecile care duceau spre lacurile glaciare și crestele care se înalță la 2.500 de metri altitudine.

Drumul era dificil în trecut, însă cu timpul, drumurile din zonă au fost modernizate, iar asfaltul ajunge până în apropiere de popasul Cârnic, de la intrarea în Parcul Național Retezat.

Aici, călătorii trebuie să își lase mașinile în parcare și își pot continua călătoria pe jos, pe un drum forestier. Până la cascada Lolaia din Retezat au de mers 15 – 20 de minute, iar de aici încă o oră – o oră și jumătate, până la complexul Pietrele și circa două ore, până la cabana Gențiana.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite