COLȚ DE RAI Comorile neștiute din Ţinutul Buciumenilor lui Ștefan cel Mare FOTO
0Turiștii aflați în căutare de locuri prea puțin explorate pot petrece câteva zile interesante în zona Codrilor Buciumenilor și a Deltei Siretului, nu departe de Tecuci și de Focșani. Oportunitățile de petrecere a timpului sunt provocatoare și surprinzător de variate.
La câțiva kilometri de Tecuci, la malul Siretului, în mijlocul unui triunghi imaginar cu vârfurile în centrele orașelor Focșani, Bârlad și Bacău, privirea oricărui călător este atrasă de un promontoriu impresionant, ce amintește de o cetate redutabilă. Ceea ce foarte puțini știu este piscul impunător acoperit de întinsul și enigmaticul codru secular al Buciumenilor, iar zona este mirifică dacă ai răbdare să o cunoști.
Cu o așa dispunere geologică și geografică, nici nu mai pare de mirare că pintenul abrut de deal, care domină Valea Siretului de la o înălțime de peste 200 de metri (diferență de nivel), a găzduit, vreme de o jumătate de mileniu, antica cetate dacică Piroboridava, despre care marele Vasile Pârvan scrie, în lucrarea „Castrul de la Poiana și drumul roman prin Moldova de Jos“, că între secolele IV î.Hr. și I d.Hr. a controlat militar și comercial zona de sud a Moldovei.
În apropiere de cetate, pe o rază de numai 30 de kilometri, pot fi vizitate numeroase obiective turistice: Codrul Buciumenilor (una dintre foarte puținele păduri seculare din sudul Moldovei), Delta Siretului (unde se află amplul complex de agrement Zaga-Zaga), lacurile Călimănești, Movileni, Doaga și Berești (ideale pentru pescuit), orașele Mărășești (cu celebrul mausoleu), Panciu, Adjud, Focșani și Tecuci, mănăstirile Buciumeni, Sihastru, Oancea și Toflea, numeroase biserici seculare din patrimoniul național, frumoasa podgorie a Nicoreștiului (plină de crame) și multe altele.
Întoarcere în timp la dava dacică de la Poiana
În literatura de specialitate, Cetatea Piroboridava este cunoscută drept „dava dacică de la Poiana“, după numele unei localități aflate în apropiere, fiind clasificată drept monument istoric de importanță națională.
A fost explorată pentru prima oară de Vasile Pârvan, în 1913, dar cercetarea sistematică a fost făcută de arheologii conduși de Radu și Ecaterina Dunăreanu-Vulpe, între anii 1927-1931, 1939-1940 și 1949-1950. Între anii 1985-1990, arheologii coordonați de Silvia Teodor, Stela Țau și Mircea Nicu au făcut o nouă explorare detaliată, iar cea mai recentă inventariere a zonei datează din 2015.
La fața locului – care are o belvedere superbă spre Munții Vrancei – se mai păstrează prea puțin din cetate (trebuie spus că ea înglobează, de fapt, patru așezări fortificate, care acoperă, în succesiune, mai bine de 500 de ani), poate și pentru că, de-a lungul timpului, cea mai mare parte din piatra originală, adusă de daci din Munții Vrancei, a fost refolosită în zonă. Furturile de materiale au fost stopate după Al Doilea Război Mondial, însă deja era destul de târziu: răul fusese făcut.
Cu toate acestea, urmele cetății și ale șanțului de apărare (aflat pe o latură, celelalte trei laturi sunt apărate de versanți abrupți, imposibil de urcat) sunt încă vizibile, iar pentru amatorii de arheologie stă la dispoziție, nu departe, la Muzeul de Istorie din Tecuci, o amplă colecție de obiecte antice descoperite la Piroboridava. De asemenea, din când în când, la cetate sunt organizate reconstituiri istorice pline de culoare.
Misteriosul codru al Buciumenilor
Cea mai mare parte a promontoriului la care facem referire este dominată de întinsul Codru Buciumeni. Numele îi vine – după cum am aflat din cercetarea istorică și monografia întocmită de generalul Neculai Staicu-Buciumeni – de la faptul că în vremea voievodului Ștefan cel Mare aici exista o garnizoană militară importantă, al cărei scop era să anunțe invaziile otomane dinspre sud. „Semnalele se dădeau cu fum și foc, dar și cu larmă de bucium“, notează generalul.
Paradoxal, în zonă nu mai există în zilele noastre niciun bucium și niciun buciumaș, dovedind cumva faptul că istoria este deseori cinică.
Potrivit datelor Direcției Silvice Galați, pădurea are o suprafață de 3.450 de hectare și pornește de la Colinele Tutovei (limita de nord a codrului), acoperind dealurile Cucuieţi, Mijlocul, Tecucel, Capătul Poienii și Piciorul Porcului.
Predomină fagul și teiul, dar întâlnim și carpenul, stejarul, gorunul, alunul sau pinul. Cei mai bătrâni copaci trec de 200 de ani, însă există și mai tineri. Întinse porțiuni din pădure sunt foarte puțin circulate, de-a dreptul misterioase, din cauza reliefului foarte frământat – versanți abrupți, ravene adânci –, dar și a copacilor masivi și a lăstărișului foarte des.
Există zone în care vița sălbatică și liana mediteraneeană (pe care o întâlnim și în celebra Pădure Letea, din Deltă) creează un hățiș aproape de nepătruns.
O porțiune de 72 de hectare de pe dealul Mijlocul este rezervaţie naturală din 1994 (Sit Natura 2000, mai exact), fiind ocrotit arboretul specific „pădurii de şleau“, cu vârste de 90-120 de ani.
Această zonă este numită şi Pădurea Domnească, deoarece de-a lungul vremii a fost sub stăpânirea domnilor Moldovei. Reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galați – asociație ce are în custodie aria protejată – ne-au informat că în Pădurea Buciumeni putem întâlni frecvent animale sălbatice, precum căprior, mistreț, iepure comun, fazan, potârniche, vulpe și bizam.
De asemenea, nu lipsesc bursucul, veverița sau păsăret precum porumbelul sălbatic, ciocănitoarea, privighetoarea, sturzul, uliul comun ori mierla. A fost semnalată sporadic prezența șacalilor, a pisicilor sălbatice, a vulturilor și chiar a jderilor. În urmă cu doi ani a fost observat în zonă, pentru prima dată în ultimii 200 de ani, un urs brun. Flora este specifică pădurilor de foioase, primăvara fiind o adevărată explozie de culoare, odată cu apariția ghioceilor, a toporașilor, a brândușelor și a viorelelor.
Potecile pădurii sunt foarte potrivite pentru ciclism de tip montan (încrengătura de poteci depășește 100 de kilometri lungime, pantele fiind numeroase), dar există și o porțiune asfaltată, aproape plată, de circa 12 kilometri (parte a DJ 252 Nicorești-Buciumeni-Homocea-Adjud) pe unde se poate face ciclism de plăcere.
Este de luat în seamă și porțiunea de alți 5 kilometri, până la Mănăstirea Sihastru, însă trebuie știut că panta este foarte accentuată, cu segmente cu înclinare de peste 12-14%.
Irezistibil pentru pescari și amatorii de distracție
Vecinătatea Siretului și a unor lacuri întinse – cum ar fi Movileni, Călimănești, Berești și Doaga – fac arealul Buciumenilor foarte potrivit pentru pescarii de orice fel. Pescarul aflat în căutare de capturi muncite poate să-și arunce cârligul în râu, în porțiunile lui sălbatice (dar mai cu seamă între Domnești-Sat și Adjudu Vechi, unde lunca este răvășitor de frumoasă), unde potrivit lucrării „Ichthyofauna Status in the Siret Catchment Area“ (autori K.W. Battes, F. Pricope, D. Ureche, I. Stoica) ar trăi nu mai puțin de 52 de specii de pește.
Cele mai întâlnite: plătică, biban, babușcă, șalău, cosac, caras și somn. Desigur, cele trei mari lacuri de acumlare din preajmă – Movileni, Berești și Călimănești – care însumează peste 3.000 de hectare de luciu de apă pot aduce capturi-record. Spre exemplu, cel mai mare crap prins în lacul Movileni (în 2022) a cântărit 17,7 kilograme, iar în același lac a fost prins în 2023 un somn de 37 de kilograme – un veritabil monstru.
Un loc aparte pentru pescari – și nu numai – este complexul de agrement Zaga-Zaga (cunoscut și drept Delta Siretului), aflat în zona lacului Doaga. Accesul se face pe un drum secundar care se desprinde din drumul european E581, spre dreapta, la circa doi kilometri înainte de a ajunge la podul peste Siret (proiectat și construit de celebrul Anghel Saligny), venind dinspre Tișița (E85 București-Buzău-Focșani-Bacău-Suceava).
La fața locului veți găsi o plajă întinsă, o piscină de mari dimensiuni, aventura parc, locuri de relaxare, o cherhana, două restaurante, un magazin cu produse locale din pește. Dar și un veritabil sat de vacanță – cu vile, căsuțe plutitoare, iurte, bungalouri, toate însumând peste 300 de locuri de cazare – care se întinde pe mai bine de 80 de hectare. Totul s-a dezvoltat în jurul unei ferme de păstrăv și de sturion deschisă din fonduri integral private în anul 2016.
În canale și bălți se poate prinde în sistem sportiv pește adevărat: sturion mare de până la 15 kilograme și crap trofeu de până la 26 de kilograme. Locul are propriul festival de folk (Zaga Zaga Folk Festival), este partener de nădejde al cunoscutului festival Insula, dar găzduiește şi o sumedenie de evenimente, iar din 2018 are un spațiu special de concerte live în aer liber, unde ajung în fiecare weekend nume mari ale showbizului românesc.
Și dacă tot am pomenit de cazare, să amintim că în zonă (în Cosmești-Buciumeni-Mărășești-Adjud) există alte peste 20 de pensiuni (plus hotelurile din orașele învecinate), iar prețul mediu al unei camere cu două locuri arareori depășește 180 de lei pe noapte. Ceva mai scump este la Zaga-Zaga, însă condițiile de acolo sunt unele de lux.
Mica țară a vinului roșu
Nu putem vorbi despre zonă fără să pomenim că aici se află una dintre cele mai cunoscute podgorii istorice ale Moldovei: Nicorești. Se află chiar la marginea Codrului Buciumenilor, către sud, iar Dimitrie Cantemir o menționa, în „Descriptio Moldaviae“, ca fiind a patra mare podgorie a țării, cu origini de dinainte de vremea lui Ștefan cel Mare.
Legenda locală (asumată cu mândrie de toate cramele din Nicorești), povestită cel mai frumos de inginerul Eduard Gheorghiță, dezvăluie că Ștefan cel Mare a descoperit vinurile nicoreștene în toamna anului 1474, pe când purta în zonă o bătălie cu oastea turcă.
„Ieșind învingător din bătălie, Ștefan cel Mare a poruncit ca oștenii să fie îndestulați cu mâncare și băutură. Hatmanul Nicoară a fost cel care a pornit să cerceteze împrejurimile, mergând până în satul cel mai apropiat. Aici a găsit un vin bun, roșu, la o babă, l-a încercat și i-a plăcut, așa că l-a cumpărat și l-a dus la locul de popas al oștirii. Hatmanul îl servește și pe voievod cu vinul adus, iar acesta rămâne surprins de calitatea lui. După o vreme, vinul terminându-se, hatmanul se întoarce în sat pentru a mai aduce. De data asta se oprește la o casă unde o fată vindea un vin diferit de primul, dar la fel de bun. Hatmanul duce și acest vin oștirii, care se bucură de calitatea acestuia. Atunci, Ștefan cel Mare a poruncit ca satul cu pricina să poarte numele hatmanului Nicoară – Nicorești adică – iar vița-de vie din care era făcut vinul de la babă să poarte numele de «Băbească», iar cel de la fată numele de «Feteasc㻓, povestește inginerul.
Desigur, specialiștii în horticultură au alte teorii legate de denumirea celor două soiuri de viță, însă legenda este, parcă, prea frumoasă pentru a o contrazice cu argumente științifice. Cert este că de la cramele din Nicorești se poate cumpăra vin de toate felurile: și alb, dar și roșu, și mai scump, dar și mai ieftin, după pofta și buzunarul fiecăruia.
Pelerini în Ţinutul Buciumenilor
Ținutul se remarcă prin prezența, într-un areal restrâns, a nu mai puțin de patru mănăstiri, toate cu o vechime considerabilă sau cu o viață de obște extinsă. Amintim aici mai ales Mănăstirea Buciumeni, a cărei piatră de temelie a fost pusă în secolul al XVI-lea.
Dincolo de pelerinajul religios (amplu, de altfel), trebuie știut că mănăstirea aflată în inima codrului des are o poveste dramatică, plină de persecuții din partea năvălitorilor și a comuniștilor. De asemenea, aici găsiți și un magazin în care măicuțele vând o parte din ceea ce produc cu truda mâinilor lor: icoane, țesături, podoabe și – deloc neimportant – o mare varietate de produse alimentare ecologice.
La doar câțiva kilometri distanță, mergând către nord, veți descoperi alte două mănăstiri, aflate una lângă alta. Este vorba despre Mănăstirea Sihastrul (Ploscuțeni-Vrancea), ctitorie atestată la 1748, și de Schitul Oancea, ctitorit în 1932.
Peste deal, către est, descoperim Mănăstirea Toflea, ale cărei origini sunt, potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, de la anul 1581. Iar dacă aveți chef de ducă, la 50 de kilometri mai spre sud (pe DN25, spre Galați) veți găsi Mănăstirea Tudor Vladimirescu, cea mai mare comunitate de măicuțe din România.
În arealul Buciumeni puteți descoperi și mai multe lăcașuri de cult seculare: biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului“ din Largăşeni-Corbița (monument istoric de la 1759), biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din Ploscuţeni (monument istoric de la 1891), biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Lespezi-Homocea (ctitorită de călugări greci la început de secol al XIX-lea) sau biserica de lemn „Intrarea în Biserică“ din Năneşti-Tănăsoaia (monument istoric de secol al XVIII-lea).
Cum ajungi în Ţara Buciumenilor lui Ștefan
Accesul este relativ simplu. Se poate ajunge, dinspre drumul european E85 (București-Buzău-Focşani-Bacău-Suceava), deviind de la Tișița (Vrancea) pe drumul european E581, către Tecuci.
Înainte de podul peste Siret, către dreapta, este Delta Siretului, iar după satul Cosmești se virează, după circa doi kilometri, la stânga, pe DJ 252, către Nicorești-Buciumeni-Ploscuțeni (practic, șoseaua traversează o parte din pădure). S
e poate ajunge și de la Adjud sau Bârlad, pe DN11A, având grijă să virați în zona podului peste Siret (de la Adjudul Vechi), pe DJ252, către Homocea-Ploscuțeni-Buciumeni. Drumurile sunt relativ decente, iar accesul la spații de cazare și benzinării este destul de facil.
Se încarcă comentariile...
