Cele zece porunci de pe muntele Ceahlău, via Salvamont. „Nu profana munţii, înţelege-le sufletul!“ FOTO

0
Publicat:

La început de sezon turistic, câteva sfaturi de la salvamontişti ar trebui să nu fie ignorate de pasionaţii drumeţiilor. O recomandare din Codul eticii pe munte este:  „Nu profana munţii, înţelege-le sufletul!“.

Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ FOTO Facebook
Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ FOTO Facebook

Ca în fiecare an, odată cu deschiderea sezonului drumeţiilor, zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi şi-n 2023 pe Ceahlău. Unii echipaţi, alţii mai puţin şi fiecare cu experienţa lui în ale ascensiunilor. Din păcate, nu de puţine ori se înregistrază accidente grave, salvamontiştii fiind puşi în situaţia de a interveni în situaţii limită.

Unele izvorâte din hazard, pur şi simplu se petrec fără a putea fi evitate, dar altele sunt generate de lipsa de percepţie a unor pericole care pot fi prevăzute. Asta dacă turistul îşi ia anumite măsuri de precauţie, care să scadă expunerea la riscuri. Salvamontiştii spun că, de multe ori, din teribilism, unii au confundat muntele cu srada, iar consecinţele au fost tragice.

„Diferenţa dintre noi, salvatorii montani şi dumneavoastră, iubitori ai drumeţiilor, este că pentru unii factorul de risc e asumat, iar pentru ceilalţi poate fi uşor de evitat. Pentru echipele de salvare conştientizarea situatiei nu este un eveniment, ci un proces care se încheie când operaţiunea s-a terminat, victima e în siguranţă şi noi am ajuns toţi la bază. Pentru tine, turistule, e mult mai simpu. Să ştii că, la urma urmei, muntele nu pleacă nicăieri“, spune Raul Papalicef, medic de profesie, şeful Salvamont Neamţ, care are o vastă experienţă în domeniu.

Acesta reaminteşte câteva sfaturi - un fel de „zece porunci de pe Ceahlău -  care sunt transmise şi de Salvamont România, în cadrul unei campanii de prevenire a accidentelor montane. Este vorba, de fapt, despre „Codul eticii turismului montan“, o variantă adaptată după „Meine Berge“ („Muntele meu”) al tirolezul Luis Trenker, renumit ghid  montan, ecologist şi scriitor.

„Să nu «furi» liniştea, plăcerea sau florile pe care natura le-a lăsat pentru toţi“

Salvamont România, arată că, anual, la circa 7.000 de persoane le revine zâmbetul pe faţă după ce salvatorii le-au scos din situaţii deloc plăcute. Prima regulă este să nu pleci niciodată într-o excursie pentru care nu eşti pregătit, să fie ales un itinerar realizabil şi să fie avut în vedere că în munţi există pericole, dar care pot fi evitate cu un dram de înţelepciune.

Salvamontiştii colaborează cu echipajele de pe elicopterele SMURD FOTO Facebook
Salvamontiştii colaborează cu echipajele de pe elicopterele SMURD FOTO Facebook

„Nu uita când eşti pe munte de educaţia şi buna creştere pe care le-ai primit de la mamă şi în şcoală; renunţă la obiceiurile de mahala; să nu pângăreşti locurile prin care treci şi să nu murdăreşti frumuseţile naturii; nu uita că şi cel care vine după tine vrea să bea din izvorul pe care tocmai l-ai tulburat; să nu ţipi, deoarece nu place nici oamenilor, nici animalelor“.

Acestea sunt recomandările din „ghid“, care ţin de politeţe. Alta ar fi ca în cazul în care eşti călăuză sau conducător de grup, să nu-ţi manifeşti superioritatea faţă de cei mai slabi ca tine. Iar a părăsi un om aflat în dificultate pe munte poate fi o crimă. Esenţial este să  respecţi cabana ca şi cum ar fi casa ta, iar aici să nu ai pretenţii ca-ntr-un hotel de lux şi să nu „cobori“ cabana la nivelul unei cârciumi.

Sfaturi de la salvamontiști ar mai fi: „Să nu «furi» liniştea, plăcerea sau florile pe care natura le-a lăsat pentru toţi, să respecţi credinţele şi obiceiurile oamenilor de la munte şi nu uita că eşti oaspetele lor şi al munţilor; păstreaza nepătată onoarea de turist şi fii mândru că eşti o părticică din aceasta lume; nu profana munţii prin mania recordurilor, înţelege-le sufletul!“.

Salvamontişti, în timpul unei intervenţii pe Ceahlău FOTO Facebook
Salvamontişti, în timpul unei intervenţii pe Ceahlău FOTO Facebook

În masivul Ceahlău, toate cele opt trasee marcate au fost deschise, începând cu data de 27 mai 2023, pentru turiştii care vor să urce la vârful Toaca sau la cabana Dochia. Cel mai greu este Staţiunea Durău - Cascada Duruitoarea - Cabana Dochia, sfatul lui Raul Papalicef fiind ca acesta să fie folosit la urcare, cu mare precauţie în unele zone, şi nu la coborâre.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite