Video Forțele speciale ucrainene au distrus un avion de vânătoare MiG-29 pe un aerodrom din Crimeea
0Unitatea de elită a forțelor speciale ucrainene „Fantomele” a anunțat că a distrus un avion de vânătoare rusesc MiG-29 pe aerodromul militar Kacea din Crimeea, relatează Kyiv Post.
MiG-29 este o aeronavă din epoca sovietică folosită pentru luptă aer-aer și atacuri terestre limitate, al cărui cost este estimat la 25 de milioane de dolari, pe baza datelor de la începutul anilor 2000.
„Unitățile speciale HUR continuă să slăbească sistematic rețeaua stratificată de apărare aeriană a Rusiei, distrugând radare, sisteme de rachete și acum avioane de vânătoare”, a transmis serviciul de informații militare al Ucrainei (HUR) într-un comunicat publicat pe Telegram joi, 4 decembrie.
Potrivit HUR, în aceeași operațiune a fost lovit și un complex radar pe aerodromului Irtișh, lângă Simferopol, în Crimeea ocupată. Radarul terestru urmărește și monitorizează aeronavele, ceea ce îl face o componentă cheie a rețelei de apărare aeriană a Rusiei.
Ambele atacuri au fost efectuate cu drone cu rază lungă de acțiune.
La începutul lunii noiembrie, „Fantomele” au efectuat o serie de atacuri de precizie care au distrus o parte din armamentul Rusiei.
Pe 22 noiembrie, HUR a relatat că unitatea „Fantomă” a reușit să efectueze mai multe atacuri cu succes, vizând unele dintre cele mai valoroase componente ale rețelei stratificate de apărare aeriană a Rusiei, inclusiv:
un elicopter naval multifuncțional Ka-27
un sistem radar „Lira-A10”
un radar 55Zh6U „Nebo-U”
un radar „Nebo-SV” cu structură în dom
un radar P-18 „Terek”
Pe 17 noiembrie, „Fantomele” au vizat mai multe sisteme rusești pe frontul din Donbas, distrugând un sistem de rachete sol-aer cu rază scurtă de acțiune Tor-M1, un post de comandă 55K6 din cadrul unui complex de apărare aeriană S-400 și o stație radar 9S18M1-3 a sistemului de rachete Buk-M3.























































