Aventură în canionul Valea lui Stan, unul dintre cele mai spectaculoase trasee din țară FOTO

0
Publicat:

Canionul Valea lui Stan, de pe Transfăgărășan, este unul dintre cele mai spectaculoase trasee din România. Aventură și adrenalină într-un peisaj superb cu o înșiruire de cascade înconjurate de pădure și stânci.

Canionul Valea lui Stan Foto: Arhivă personală
Canionul Valea lui Stan Foto: Arhivă personală

Valea lui Stan se află în Munţii Frunţii, o grupă muntoasă a munților Făgăraș. Traseul începe din Transfăgărășan, aproape la jumătatea distanței dintre Cetatea Poienari și barajul Vidraru.  Marcat cu punct roșu, traseul Tranfăgărășan – Valea lui Stan – Poiana Călugărița – Cabana Călugărița - Barajul Vidraru – Tranfăgărășan are o lungime de nouă kilometri, iar durata întregului circuit este de cinci-șase ore, dus-întors.

Nu e un traseu ușor. Nu l-aș recomanda celor care nu au mers niciodată pe munte pentru că au mai multe săritori cu scări verticale. Sunt vreo opt sau nouă săritori (porțiuni verticale), cele mai mici au vreo 5-6 metri, iar cea mai mare undeva la 11-12 metri”, a precizat Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeș.

 Mersul prin canion, pe firul văii, durează două ore și se desfășoară pe o distanță de aproximativ doi km, diferența de nivel fiind de doar 150-200 de metri. Cei care nu doresc să parcurgă întreg circuitul se pot întoarce tot prin canion.

Natura este foarte frumoasă, este neatinsă. E bine să nu lăsăm nici resturi de mâncare, nici gunoaie. Canionul are o diferență de nivel, de la intrare și până la baraj, de vreo 200 de metri. Iar de acolo eu recomand întoarcerea tot prin canion pentru că în felul acesta vedem peisajul în coborâre”, mai spune șeful Salvamont Argeș.

Canionul Valea lui Stan Foto: Arhivă personală
Canionul Valea lui Stan Foto: Arhivă personală

Doritorii pot continua drumul spre Cabana Călugărița. Este locul perfect pentru a face un popas, înainte de a ajunge la destinație, pe malul Lacului Vidraru. De aici, asfaltul de pe Transfăgărășan îi va conduce înapoi la intrarea în canion, dacă a fost lăsată mașina acolo.

Traseul este însoțit de o înşiruire de cascade

Canionul este unul foarte spectaculos. La câteva minute de la intrarea pe firul văii se ajunge la un mic baraj, pe care urci cu ajutorul unei scări. Continui cursul apei și ajungi la primele amenajări. Urmează distracția pe scări metalice, balustrade și pasarele între versanții pârâului. O porțiune plină de adrenalină o reprezintă partea cu podețul care te trece valea pe deasupra pragului dintre două cascade, după care urmează de urcat o scară verticală lungă de aproximativ 10 metri. O adevărată aventură, combinată cu spectacolul naturii.

În multe zone din traseu puteți da de cascade cu un debit mare care formează lacuri și pe care va trebui să le ocoliți pe lateral folosindu-vă de scoabele montate în stâncă.

Accesul în canionul Valea lui Stan s-a realizat încă de la construcţia barajului Vidraru. S-au făcut atunci amenajări hidrotehnice prin care apa râului Valea lui Stan a fost redirectionată printr-un tunel să ajungă în Lacul Vidraru.

Recomandările salvamontiștilor

Salvamontiștii argeșeni recomandă să nu se intre în canion dacă a plouat foarte mult înainte sau dacă prognoza meteo anunță ploi torențiale, deoarece se poate forma o viitură pe firul văii.

De asemenea, este foarte important să purtați echipament corespunzător pentru acest gen de drumeții.

Chiar dacă traseul este foarte accesibil, cobori din mașină și ai intrat în canion, încălțămintea trebuie să fie una bună, asta însemnând bocanci care să acopere glezna pentru că te poți foarte ușor lovi de pietre. Terenul este unul accidentat și care își modifică, de multe ori, aspectul de la o viitură la alta. Nu este o zonă foarte ușoară. E bine să se meargă cu cineva mai experimentat. Pentru siguranţă, dacă sunteţi începători şi nu aţi mai străbătut trasee care să aibă căţărări pe scări suspendate, echipaţi-vă cu cască și ham”, a mai adăugat Ion Sănduloiu

Urșii - supraveghetorii Transfăgărășanului

Urs la intrare in Valea lui Stan Foto: Arhivă personală
Urs la intrare in Valea lui Stan Foto: Arhivă personală

Pe Transfăgărășan, o atenție deosebită trebuie acordată și urșilor. Mai ales că aceștia sunt o prezență obișnuită în zonă. În 2021, un autovehicul, parcat la întrarea pe Valea lui Stan, a fost avariat de un urs. Animalul a fost fotografiat în timp ce stătea pe o mașină.

Imaginile au fost surprinse de un turist, care a sesizat situația jandarmilor
Imaginile au fost surprinse de un turist, care a sesizat situația jandarmilor
Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite