Socată: reţeta tradiţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Socata este un adevărat totem gastronomic în România. Din păcate, sezonul socului e foarte scurt, aşa că trebuie să profităm de el. Acidulată, uşor alcoolizată, dulce-acrişoară, socata rece este băutura perfectă pentru începutul de vară.

Câteva ingrediente sunt necesare pentru a preparata delicioasa socată. Şi, în plus, destulă răbdare pentru ca aceasta să fermenteze. Originea socatei se pierde în negura vremurilor, dar, cum scria şi Radu Anton Roman în cartea sa, aceasta era o băutură populară chiar şi la mănăstiri, în timpul postului. Socata conţine zahăr, un aliment care oferă senzaţia de plăcere şi care, în mod paradoxal, nu este interzis în timpul postului, la fel ca uleiul sau vinul. Explicaţia ar putea fi că zahărul a apărut abia în secolul XVI, adică mult după scrierile religioase care reglementau postul.

„Pe la mănăstiri argeşene şi olteneşti, maicile meştere şi răbdătoare fac o iahnie de fasole boabe scăzută tare sau o prăjeală de cartofi cu roşii şi ceapã. Mai călesc şi nişte varzã cu piper ori toacă nişte vinete cu roşii şi usturoi şi cu d’astea umplu dumnealor ardeii. Apoi alătură o socată rece şi mustoasă de uiţi că-i post şi mănânci de te saturi“, scria Radu Anton Roman în volumul „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti“.

Din cauza procesului de frementaţie, socata este uşor alcoolizată, de aceea e bine să nu urcaţi la volan după ce aţi băut-o.

Dar nu-i aşa că deja vă e foarte poftă de un pahar cu socată rece şi înţepătoare?

Iată cât de uşor se prepară: reţeta de socată aromată pe clickpoftabuna.ro.  

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite