Sfaturi de Paște: Cum vopsim ouăle cu soluții naturale pentru a obține mai multe culori
0Doar nouă zile ne mai despart de sărbătoarea Învierii Domnului, iar febra pregătirilor pentru masa de Paște e aproape. Săptămâna viitoare se vopsesc ouăle. Pentru multe gospodine, cea mai la îndemână e vopseaua din comerț, dar e bine de știut că există și soluții 100% naturale, deloc complicate.

Pentru prepararea unei vopsele naturale cu care să oferi ouălelor de Paște diferite culori, cel mai folosit ingredient este ceapa roșie, însă putem utiliza și alte alimente.
Cum se pregătește culoarea roșie pentru vopsirea ouălor
Ca să obținem culoarea roșie, avem nevoie de câteva cepe roșii, cca. o jumătate de kilogram. Se desfac foile și se pun în aproximativ 300 ml de apă.
Se fierbe ceapa roșie în apă, până când aceasta se colorează destul de puternic. Se adaugă trei linguri de oțet, apoi se introduc și ouăle, care nu se fierb înainte, ci se lăsa în apa colorată timp de 8-10 minute, în funcție de cât de tari vrem să fie.
Cum pregătim culoarea portocaliu
Ca să obținem o altă culoare decât cea roșie, trebuie să înlocuim ceapa roșie cu ceapa galbenă și să repetăm procedeul de mai sus. Apa poate fi lăsată să scadă mai mult, până se obține o culoare intensă, potrivit acasa.ro.
Cum obținem culoarea galben
Galbenul poate fi obținut cu ajutorul unui amestec ce conține 120 ml de apă fierbinte, două linguri de oțet și trei linguri de turmeric.
Se fierb ouălele înainte, apoi se lasă în amestecul obținut (fără ca acesta să fie pe foc) pentru aproximativ 60 de minute. Durata se poate prelungi în funcție de intensitatea nuanței dorite.
Cum procedăm când vrem să vopsim ouăle verzi
Verdele se obține prin fierberea spanacului în apă clocotită, adăugând o lingură de sare și una de oțet.
Ouălele, fierte în prealabil, se introduc în amestestecul obținut timp de câteva ore.
E adevărat că nu vom obține culori la fel de intense ca atunci când folosim vopsea din comerț, dar avem certitudinea că le ținem departe de compușii chimici.