Lista maşinilor candidate la European Car of The Year 2015 a fost afişată. Ce automobil se va impune?
0Deşi anul 2014 nu s-a terminat, juriul European Car of The Year a pregătit o listă de automobile care se înscriu în lupta pentru trofeul decernat în primăvara anului viitor. Momentan, lista conţine 33 de maşini şi este deschisă până pe 1 decembrie 2014.
Începând cu data de 2 decembrie, toate automobilele nominalizate vor trece prin două etape succesive de selecţie în urma cărora se va impune un singur automobil. La sfârşitul primei etape se vor distinge şapte modele finaliste, pe care le vom afla pe data de 15 decembrie, ca mai apoi să ne fie comunicat marele câştigător pe 2 martie 2015, în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Aprigul juriu care va decerna premiul European Car of The Year 2015 este alcătuit din 59 de specialişti din 23 de ţări şi este condus de publicaţiile fondatoare Auto (Italia), Autocar (Marea Britanie), Autopista (Spania), Autovisie (Olanda), L'Automobile Magazine (Franţa), Stern (Germania) and Vi Bilägare (Suedia).
Eligibilitatea unui model pentru acest concurs este determinată de numărul de pieţe europene pe care produsul este disponibil (minim cinci) şi un volum de minim 5.000 de unităţi comercializate anual. Criteriile majore de selecţie sunt reprezentate de design, confort, siguranţă, economie, manevrabilitate, performanţă, funcţionalitate, impactul asupra mediului, satisfacţia şoferului şi preţ. Alături de acestea sunt luaţi în considerare alţi doi parametri: inovaţia tehnologică şi raportul calitate/preţ.
Mai jos găsiţi cei 33 de candidaţi (în ordine alfabetică):
- Audi TT
- BMW Seria 2 Active Tourer
- BMW Seria 2 Coupe
- BMW i8
- BMW X4
- Citroen C1
- Citroen C4 Cactus
- Fiat 500X
- Ford EcoSport
- Ford Mondeo
- Hyundai i20
- Infiniti Q50
- Jeep Renegade
- Kia Soul
- Lexus NX
- Lexus RC
- Mercedes-Benz Clasa C
- Mercedes-Benz GLA
- Mercedes-Benz Clasa S Coupe
- Nissan Pulsar
- Nissan Qashqai
- Nissan X-Trail
- Opel Corsa
- Peugeot 108
- Porsche Macan
- Renault Twingo
- Skoda Fabia
- smart forfour
- smart fortwo
- Subaru WRX STi
- Suzuki Celerio
- Toyota Aygo
- Volkswagen Passat
Automobilele care s-au impus în ultimii trei ani sunt Opel Ampera/Chevrolet Volt (2012), Volkswagen Golf (2013) şi Peugeot 308 (2014). Clasamentul all-time al mărcilor câştigătoare este dominat de Fiat cu 9 victorii (ultima în 2008 cu modelul 500), Renault - 6 titluri şi Ford - 5 titluri. Dintre toate modelele câştigătoare, doar două s-au impus mai mult de o dată: Renault Clio (1991 şi 2006), respectiv Volkswagen Golf (1992 şi 2013).