Comentariul săptămânii:Motorul contează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Vardie Coty România
Dan Vardie Coty România

Recent, un juriu internaţional – în care este reprezentată şi România – a decis care sunt cele mai competente motoare din lume. Dintre cele 11 categorii, la patru a triumfat BMW, la două Mercedes, Toyota şi grupul VW, ultima revenind lui Fiat.

Producătorul italian a primit „New Engine of the Year", fiind una dintre puţinele noi tehnologii apărute în ultimii ani - „Multi Air". Toyota cu propulsorul hibrid de 1,8 litri a câştigat, din nou, titlul „Green Engine of the Year". Tot o dublă a reuşit şi marele câştigător, motorul 1,4 TSI de la VW, care a impresionat şi în acest an prin performanţe ridicate la consumuri şi emisii mici.

Astăzi, „the name of the game" îl reprezintă emisiile de CO2. Toţi marii câştigători ai acestei ediţii au consumuri şi emisii mici, dar performanţe impresionante. Şi fiecare o reuşeşte în felul său. VW este un motor pe benzină, dar are calităţi eco remarcabile.

Noua teh­nologie de la Fiat - tot pe benzină - garantează un consum cu 10% mai mic în condiţiile în care puterea creşte cu 10%, iar cuplul cu 15%. Iar Toyota continuă să domine cu hibridul său care, deşi aflat la „vârsta" de 13 ani, este mereu îmbunătăţit pentru emisii mai mici decât orice concurenţă.

Dacă acum 10 ani BMW lua aproape toate premiile, astăzi laurii revin mai multor producători, demonstrându-se că şi alţii ştiu să facă motoare. Pe atunci, motoarele erau rafinate, puternice, dar conta mai puţin consumul, iar despre CO2 nici nu se vorbea.

Astăzi, gazele de seră au devenit atât de importante încât nu mai este „politically correct" să vorbeşti de putere. Însă din ambele perspective, concluzia fundamentală rămâne aceeaşi. Oricând în istoria automobilului, motorul a jucat şi va juca un rol crucial. Deloc întâmplător, cine face performanţă în motoare,ştie să facă şi automobile de excepţie. 

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite