Argeş: Reducerea presiunii gazului crează probleme termoficării din Piteşti | adevarul.ro

Argeş: Reducerea presiunii gazului crează probleme termoficării din Piteşti

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Societatea de termoficare din Piteşti nu va putea asigura, în noaptea de luni spre marţi, o temperatură corespunzătoare a agentului termic livrat populaţiei, din cauza scăderii cu proape 30% a debitului gazelor naturale la centralele termice din municipiu, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor SC Termoficare 2000 SA, furnizorul de gaze naturale a trimis societăţii o notificare în care anunţa reducerea temporară a debitului de gaz, măsură ce ar avea drept scop evitarea apariţiei unor dezechilibre în sistemul de transport.

"Sperăm ca această situaţie să nu dureze mai mult de trei zile. La Piteşti, cartierul Trivale va fi cel mai afectat din cauza reducerii presiunii. E posibil ca aici să fie undeva la 17-18 grade Celsius în apartamente" , a declarat purtătorul de cuvânt al SC Termoficare 2000 SA, Adrian Crivac.

Câteva zeci de mii de apartamente din Piteşti, racordate la reţeaua de termoficare, ar putea fi afectate de reducerea presiunii gazului furnizat centralelor termice din municipiu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite