Apele termale, izvor de frumuseţe
0
Prin conţinutul de săruri minerale şi de alte microelemente, apa termală este considerată aliata pielii sănătoase.
Are o listă lungă de beneficii conferite de sărurile minerale pe care le conţine, sulful, siliciul şi seleniul fiind doar câteva dintre ele. Studiile au arătat că apa termală tonifică pielea, îi echilibrează pH-ul şi o protejează împotriva factorilor nocivi din mediu (de exemplu, de fumul de ţigară). Ea poate fi folosită fie ca atare, deoarece este îmbuteliată în sprayuri, fie prin intermediul produselor dermatocosmetice.
Ajută la eliminarea roşeţii
Apa termală este unul dintre remediile de top pentru pielea iritată, deoarece elimină roşeaţa din zonele cu probleme. De asemenea, se recomandă şi după folosirea lamei de ras, pentru a preveni iritarea pielii sau după intervenţii chirurgicale. Întrucât este şi un bun antiinflamator, poate fi folosită şi de persoanele care au acnee, pentru regenerarea ţesutului lezat. Poţi opta pentru apa termală de la Avene (1), preţ: 27 lei.
Protejează pielea sensibilă
Persoanele care au pielea sensibilă ar trebui să folosească, de cel puţin două ori pe zi, apă termală îmbogăţită cu siliciu. Acesta este un mineral cu proprietăţi antioxidante, care ajută la menţinerea fermităţii pielii prin combaterea radicalilor liberi. De asemenea, s-a demonstrat că apa termală activează capacitatea naturală de apărare a pielii prin echilibrarea activităţii enzimatice de la nivelul epidermei. Poţi opta pentru apa termală de la Vichy (2), preţ: 40 lei sau de la La Roche-Posay (3), preţ: 27 lei.
Crema cu apă termală, potrivită pentru orice tip de ten
În farmacii, există creme dermatocosmetice care conţin apă termală şi care au fost create pentru fiecare tip de ten. Dacă ai tenul sensibil, poţi opta pentru crema cu apă termală de la Avene (4), preţ: 40 lei, care este şi hipoalergenă.
De asemenea, există creme puternic hidratante, create special pentru cei cu tenul foarte uscat. O astfel de cremă este cea de la Oxyance (5), preţ: 50 lei. Şi pentru tenul acneic există creme speciale cu apă termală, care, în plus, conţin şi sulf, un mineral indispensabil în tratamentul acneei.
O astfel de cremă găseşti la Avene (6), preţ: 52 lei sau la Ivatherm (7), preţ: 41 lei.

Specialistul nostru
Prof. dr. Anca Zbranca medic specialist dermatolog
Apa termală, indiferent de sursă, are efecte benefice pentru ten, pentru că este rehidratantă, cicatrizantă, antioxidantă şi antibacteriană. În general, toate produsele cosmetice conţin apă, însă cele care au în compoziţia lor apă termală sunt mai bine tolerate de piele.
Nu se cunosc efecte secundare ale apei termale, însă dacă totuşi există produse cosmetice care au contraindicaţii pentru anumite tipuri de piele, acestea nu sunt cauzate de apa termală. Pentru a-şi păstra intacte principiile active, produsul cosmetic trebuie îmbuteliat direct de la sursă, în condiţii sterile. În caz contrar, apa îşi pierde din proprietăţi.