«Amalia vrea doar averea lui Ilie» - Revista presei mondene
Presa mondenă scrie despre declaraţiile unui avocat despre cuplul Amalia-Năstase, depresia lui Mircea Radu şi despre refuzul Iuliei Albu de a o chema la botez pe Monica Columbeanu. Printre alte subiecte, Adrian Minune povesteşte despre încurcătura completării declaraţiei de avere, iar i Gheorghe Gheorghiu are dinţi de 40.000 de euro.
«Amalia vrea doar averea lui Ilie»
Vulgarităţi şi o
avalanşă de nervi transformată în certuri. La asta se rezumau, de multe
ori, dialogurile dintre Ilie şi Amalia Năstase. Cel puţin aşa susţine
avocatul Constantin Mincu, un fost partener de afaceri al familiei.
„Amalia nu a vânat decât averea lui Ilie", a declarat acesta pentru Click.
„Totul a fost premeditat! Căsnicia a ajutat-o să-şi asigure un trai
luxos toată viaţa. Pot spune că s-a căsătorit cu gândul că într-o zi va
divorţa şi se va putea bucura de banii lui Ilie. Am ştiut asta de acum
14 ani", a povestit avocatul Mincu.
Iulia Albu nu o vrea pe Monica la botezul fetiţei
Botezul
fetiţei lui Mihai şi a Iuliei Albu va fi organizat în mare secret, în
aprilie. Motivul: cei doi nu vor să îşi transfiorme copilul într-o
„marfă". De pe lista invitaţilor lipseşte în primul rând Monica
Columbeanu, despre care Iulia spune că "nu îi este dragă" şi "nu îi
poartă vreun respect profund". "La acest botez vom chema persoane dragi
nouă şi faţă de care ne leagă un respect profund. Pentru a o invita pe
Monica la botez trebuie să o încadrez în una dintre cele două
categorii, însă îmi este foarte greu să îi găsesc locul în vreuna. Noi
nu vrem să transformăm botezul fiicei noastre într-un eveniment monden.
Ne dorim să fie un moment de intimitate în familia noastră şi nu o
sindrofie a vedetelor", a povestit Iulia Albu, citată de Click.
Mircea Radu este în depresie!
Prezentatorul TV pregătise
un format beton cu care însă nu a reuşit să treacă de faza de
negocieri. Deşi plănuia să revină în televiziune, numele lui nu se
regăseşte în programul noului sezon. Succesul pe care Mircea Radu îl
făcea cu emisiunea "Din Dragoste" au ridicat atât de mult ştacheta
încât fostului antenist i se impun cote uriaşe de audienţă încă de la
prima ediţie a oricărui format pe care îl propune. "Nu-i pică bine
deloc. Este apatic, nervos... Iubeşte televiziunea şi vrea să se
întoarcă. Doar pasiunea pentru fotografie îl mai ţine ocupat acum", a
mărturisit un apropiat al său, pentru Cancan.
A încurcat cartierul cu o marcă de ceas
Adrian Minune nu trece printr-o perioadă prea fastă. El tocmai s-a intors din Italia, unde a fost să se liniştească după scandalul declaraţiilor de avere. După ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a acuzat că a încercat să-şi ascundă o parte din valori, manelistul explică, într-un interviu acordat ziarului Libertatea: “N-am ştiut să completez declaraţia de avere. Când am scris pe declaraţie “cartier”, n-am vrut să mă refer la ceasul meu “Cartier”, ci la casele din Ştefăneşti de Jos. Mi-am dat seama târziu că trebuia să scriu într-o altă rubrică despre vilele pe care le-am ridicat.
Are dinţi de 40.000 $
La soare te poţi uita, dar la dinţii lui Gheorghe Gheorghiu... ba! Interpretul şi-a tras un zâmbet à la Hollywood, îmbrăcându-şi dantura într-un porţelan de un alb strălucitor, în cabinetul unui medic român din New York. Gigi Gheorghiu petrece în fiecare an o lună în SUA. La începutul lui 2010, a luat din nou, după bunul său obicei, drumul Americii, numai că acum şi-a dedicat doar o jumătate din timpul petrecut acolo distracţiei. Restul de două săptămâni a stat pe scaunul dentistului. Motivul? A vrut să-şi îmbrace dinţii în cea mai scumpă ceramică dentară, numită “White Hollywood”, şi preferată - cum altfel? - de vedetele din Cetatea filmului, scrie Libertatea.





















































