Alcoolul este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați. Află de ce

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumul excesiv de alcool afectează mult mai devreme femeile la nivel cerebral decât bărbații, arată un studiu suedez recent, citat de huffingtonpost.com.

Cercetătorii de la Universitatea din Goteborg din Suedia au arătat că, în cazul femeilor, la nivel cerebral, funcția neurotransmiţătorului numită serotonină se reduce cu 50% după patru ani de consum de alcool, în timp ce la bărbați această modificare apare după 12 ani de abuz de alcool. Serotonina, un neurotransmițător prezent în variate organe incluzând sistemul nervos central, are un rol important și în apariția depresiei și a anxietății, din cauza dereglărilor chimice pe care le produce.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au monitorizat activitatea cerebrală a 42 de persoane, o treime fiind femei. Ei au fost surprinși să descopere că femeile sunt mult mai vulnerabile decât bărbații.

Alcoolul este mai toxic pentru femei, pentru că organismul lor produce o cantitate mai mică de enzime implicate în sintetizarea acestuia.

Un alt specialist de la University College London, citat de „Daily Mail“ a explicat că, alcoolul este metabolizat la fel de către ficat, în cazul ambelor sexe. Diferența este că femeile au mai puțină apă în organism și de aceea ele reacționează mai repede la alcool, fiind mai ușor absorbit în sânge și dus către celule. Mai exact, organismul unui bărbat constă în 65% apă, iar cel al femeii are 55% apă. Din această cauză, femeile sfârșesc prin a avea o concentrație mai mare de alcool în sânge, după aceeași cantitate de băutura consumată, explică specialistul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite